@10 TIFF – start: I Travel Alone

TIFF-ul meu a început de fapt luni. Vineri numai ce apucasem la repezeală vreo două proiecţii, după care un tren cu o destinaţie cam îndepărtată a interferat cu festivalul. S-a jucat un pic, şi-a completat ciclul obişnuit de vreo douăzeci de ore, s-a abţinut de la întârzieri suplimentare (pentru că, măcar de data asta, ştia el ce ştia) şi m-a adus înapoi, în regim mai mult sau mai puţin special, la prima proiecţie tihnită: Călătoresc solo. (Ca să vezi coincidenţă.)

Desigur, premisele călătoriei din urmă vor fi, după cum se va vedea, destul de diferite. Jarle, student la literatură, este înştiinţat printr-o scrisoare de foarte apropiata vizită a fiicei sale de 7 ani, de a cărei existenţă habar nu avea. Ce are să se întâmple? Putem apela la un mic exerciţiu de imaginaţie: într-o lume în care atracţia principală (şi dusă aproape până la obsesie) o constituie Proust, în care micile detalii trec iremediabil prin filtrul lui Bahtin, iar întâmplările cele mai banale sfârşesc prin a fi catalogate drept „metaforic emoţionante” apare un copil. O intervenţie care destabilizează sistemul ermetic al gândirii (fiindcă, ni se serveşte clar, oamenii de la universitate sunt persoane care îşi petrec întreaga viaţă gândind), care opreşte tabieturile unei existenţe focusate exclusiv pe propria sa individualitate, care sparge, aşadar, balonul lumii ideilor inserând, în cel mai simplu sens cu putinţă, trăirea. O intervenţie care nu va avea însă rolul de a răsturna în întregime universul în care poposeşte pentru o vreme, eşuând în banalitatea unui sentimentalism de duzină, ci care va servi mai ales ca artificiu în inserarea uneia din temele asupra căreia filmul va reveni adeseori – maturizarea (mereu amânată) a eternului copil Jarle.

De altfel, unul din plusuri îl constituie tocmai faptul că deşi mizează mult pe o receptare de tip emoţional,  Călătoresc solo e departe de a se pierde în dulcegărie. Aţipeşte pe alocuri, însă se dezmeticeşte în timp. Şi lasă în urmă o stare de bine.

 

Diana Mărculescu

Diana Mărculescu

Articole similare

Palida lumină din „Orbitor. Aripa stângă”

Palida lumină din „Orbitor. Aripa stângă”

Aurel Pantea – un poet al iscusinței execuției

Aurel Pantea – un poet al iscusinței execuției

De la periferia amintirii la zgura prezentului – cronică Olga Ștefan

De la periferia amintirii la zgura prezentului – cronică Olga Ștefan

O povestire banală într-un roman bun

O povestire banală într-un roman bun

No Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.