Nu ştiu de ce am tot amânat să scriu despre Pina. Doar era filmul pe care îmi dorisem cel mai mult să-l văd la TIFF anul acesta. Poate tocmai de-asta. De altfel, a fost şi momentul care mi-a dat cele mai mari emoţii colaterale din cadrul festivalului. Pentru că se epuizaseră biletele şi mi se spusese la intrare: Avem ochelari de 3D doar pentru cei cu bilete, sunt exact cât numărul de scaune. Intraţi, dar vă uitaţi aşa cum puteţi. Caz în care am decis să aştept pe hol până ce au intrat toţi posesorii hârtiuţelor magice, sperând că vor rămâne totuşi ochelari şi pentru mine. Din fericire, de data aceasta, încăpăţânarea mea a dat roade, şi necăjeala a fost recompensată după ce urmărisem atent perechile de ochelari scurgându-se în mâinile celor ce treceau pe lângă mine.
Spuneam într-o altă recenzie că Pina a fost un film pe care mi l-am dorit 3D şi care, într-adevăr, m-a pus în faţa unei scene, nu doar a unor efecte costisitoare menite a distrage atenţia de la valoarea scenariului. Filmul nu este unul muzical (aşa cum este etichetat pe imdb) şi nici documentar, ci doar un omagiu adus coreografei de dans modern Pina Bausch, un omagiu pe care Wim Wenders alege să-l facă într-un mod impresionist, dar nicidecum mai puţin îndreptăţit din acest motiv. Pina este un colaj de fragmente ale spectacolelor create de artista de naţionalitate germană, un colaj de dansatori care i-au urmat paşii şi ochii mai mult decât puţinele cuvinte pe care aceasta li le adresa, un colaj de impresii, de tăceri şi, mai ales, de dans. Un dans atât de personal şi de dramatic încât, la sfârşitul filmului, am evitat confruntarea interpretărilor diferitelor pasaje. Cu siguranţă Pina i-a vorbit fiecăruia altfel, aceasta fiind şi calitatea ei faţă de dansatorii pe care i-a îndrumat, iar filmul lui Wim Wenders prinde aceasta fină trăsătură şi o lasă se se deschidă delicat printre emoţiile, pasiunile, nebunia şi durerea ce i-au caracterizat spectacolele de dans.
Folosind vorbele Pinei, totul ţine de descoperirea propriului nostru răspuns la întrebarea: What are we longing for? Where does all this yearning come from?
Mirela Dimitriu
No Comment