Antologia Echinox 2010 | Dosare, anchete | Literatură | Poezie | Poezie-antologie

O. Nimigean – Poezie

Echinox15 octombrie 2011

(Această  poezie este inclusă în Antologia Echinox 2010 – literatură română contemporană.)

eu unul aş prefera

există locuri

greu de reprezentat

peisajul se conturează

după linii de forţă-asemănătoare

curburilor unor magneţi foarte intenşi

sau roteşte mase enorme

ce amintesc de spirala

galaxiei ursa mare

ori sugerează linişti nelămurite

precum tabloul nebuloasei andromeda

despre un centru ar fi foarte greu de vorbit

deşi-l presimt aproape ca pe-o ameninţare

în pulsarii policromi ai acestui ursein misterios

şi atît de viu vitalitatea însăşi

curgînd prin nervuri intensificînd sinapsele

colorînd hematiile înflorind irisurile

curăţindu-le ridicîndu-le la o puritate nepămînteană

şi totuşi plină de seva ascunsă, de esenţa altfel nondistilabilă

a planetei cu ape cu plante cu gîze cu beghemoţi

dacă-am ajuns vreodată acolo e iar greu de spus

mai degrabă ele-au urcat în nopţile fără-adăpost

şi în zilele-n care întins în patul cu-arcurile rupte

încercam mai mult decît un exerciţiu de levitaţie

sau cînd un geam imens ce părea transparent

a căzut brusc în bucăţele mărunte lăsînd mai întîi

să răzbată suflul de animal cu izuri de mosc

apoi dezvăluind peisajul real cu totul altul

citomorfii tremurătoare ca luminile unui oraş

văzut de pe o-nălţime pîcle aburi luminiscenţe metalice

structuri de-o mare limpezime geometrică şi-aglomerări confuze

sub pelicule umede gelatinoase apoi cîmpurile

izbindu-mă ritmic cerc după cerc de jos pînă sus

(ca-n highlander cînd nemuritorii mureau şi-nviau)

deschizîndu-mi creştetul ca pe-o arteziană de unde

propagîndu-mă tot mai departe-n abis cu o linişte

ce nu prevesteşte decît voluptatea eterată-a extincţiei

şi spaima ce te-mpietreşte şi poate totuşi lumina

să fie limpede nu povestesc ce-am văzut

încerc doar să convertesc în ceva mai pe-nţeles

– cuvinte imagini – să transfer într-un limbaj cît-de-cît accesibil

energiile contractate-ntr-un fel de „nodul lăuntric” – pun

ghilimele ştiu că sună hilar dar n-are deloc importanţă

dacă-ţi sună mai bine zi-i nexus zi-i cum doreşti zi-i the red thin line –

deci se făcea o prezenţă simultană în hiperspaţiu adică o falsă prezenţă

percepută stupid ca o luare în stăpînire şi dintr-o dată ca o durere atroce

şi-adeveritoare pentru că totul se resorbise în mine

şi cum se zice nu mai era loc de-ntors inima reprezentările şi moartea

sexul senzaţiile măduva creierul ocrotit de oasele-i late

îmi impuneau propria-mi prezenţă. aici. acum. acolo. mereu.

una dintre tentaţii este să te retragi să uiţi să te iei

cu jocurile uneori extrem de complicate-ale zilei

sau chiar să te laşi depresiei şi nevrozei. o alta să te întorci.

pînă la umă nu ştiu cine decide eu unul aş prefera

să citesc să văd filme să călătoresc să joc ping-pong să dorm

O. Nimigean

(foto: Florin Lăzărescu)

/

/