Ion Buzu – Poezii

 

Mail în spam – o treabă murdară

Citeam ceva pe la 3.17 noaptea,
un capitol cu numele love quarantine şi
tatăl meu intră în cameră,
mă trage într-o parte şi îmi spune în şoaptă:
„o altă găină, golită pe dinăuntru de măruntaie,
moartă, într-un sac ascuns în hambar,
să nu se ştie despre ea căci e întărită de 2 zile”.
Mă gîndesc să-i scriu un mail lui sociu,
îl întreb de primele sale 2 cărţi,
despre care nimeni nu mai ştie,
doar cîte un fragment ici acolo pe net,
de parcă au dispărut cu totul,
de parcă nici n-au existat;
Tatăl meu spune mai departe:
„o arunci în văgăună şi timp de o noapte va fi devorată de cîinii vagabonzi,
de parcă nici nu a existat”,
îmi propune o treabă murdară.
sociu nu-mi răspunde,
probabil mesajul meu a nimerit direct în spam.
Eu accept treaba murdară,
în sac mi se pare ok;
în sac te afli ca un mail în spam,
în sac eşti în love quarantine,
în sac treci foarte uşor dincolo de starea rigor mortis,
în sac îţi vezi trupul întărit şi înmuiat înapoi,
sacul e legat bine la gură,
e umflat de la gazele eliminate în procesul descompunerii,
în sac nu mai afli de primele 2 cărţi ale lui sociu,
în sac nu mai respiri, nu te mai dor muşchii, îţi pui braţul sub cap şi te odihneşti,
în sac poţi face un cenaclu al tău,
în sac eşti ţinut în braţe,
acesta se tot rostogoleşte pînă se opreşte într-un ciot,
în sac auzi cîinii lătrînd,
îi auzi tot mai aproape.

Human nature app version 3.0

Mi-au dat să testez aplicaţiile iPhone pe care le face firma noastră.
Jim Zhu, şeful meu, m-a bătut pe umăr.
Lucrez de 1 an şi el nu m-a bătut niciodată, pe umăr sau în altă parte.
Azi am fost mutat în altă încăpere, mai aproape de Jim Zhu.
Testing, testig – dacă sunt un angajat devotat.
Să găsesc erorile, să le reproduc, să le depistez patternul.
„Erorile nu au un pattern, Jim!” – îi zic şefului.
„Atunci scoate-le pe toate odată la suprafaţă!”.
Ah, Jim Zhu, şeful meu asian-american, trecut de 40, cu 2 copii şi o soţie rusoaică,
îi văd cîteva fire de păr sur şi mă gîndesc la erorile din aplicaţii,
apar şi dispar, fără o logică, ca nişte gîze cu acţiune de descompunere care s-au pus grămadă în jurul hoitului să termine cît mai rapid descompunerea.
Din nou, activitatea absurdă.
La fel cum dădeam cu sapa în buruianul crescut în crăpăturile din beton.
Testing, testing – cît de mult rezistă?
Sapa, buruianul, betonul –
săreau pietricele care se făceau mai mari şi mai mari,
cît de mult rezistă –
creierul meu din care sar pietricele.
Cu sapa ciopîrţind în beton.
Ah, Jim Zhu, mă baţi încă odată pe umăr,
livrezi omenirii aplicaţii ticsite cu erori pe care eu nu le pot depista,
aceste erori care se acumulează undeva într-o funcţie,
se acumulează ca nişte ouă, icre, spori – pîndind.
Testing, testing – aplicaţia human nature version 3.0
se stinge prea uşor fiindcă
erorile apar şi dispar, la întîmplare, ca nişte fantome,
sau ca nişte gloanţe trase încă din al doilea război mondial care
abia acum intră, la nimereală, în cineva.

Numele meu cu Caps Lock

Dana, dă-mi o cerere de demisie.
Nu-ţi cer prea mult, doar o foaie
în care să fie precizată demisia mea
şi numele meu printat.
Nu vreau să o semnez, nu încă.
Doar să mi-o agăţ pe perete ca pe o diplomă de la facultate bine meritată
şi s-o contemplez,
de fiecare dată cînd îmi beau berea singur,
sau cînd lacrimile aleargă pe obraji ca nişte cai de curse bine antrenaţi,
sau cînd mă gîndesc la Hemingway, Berryman, Plath, Cobain
şi toţi ăilalţi care şi-au spart scafandrul cu mîna lor.
Vreau să stau ore la rînd holbîndu-mă la ea
ca Pink Floyd la televizor,
sau la zid.
Dana, dă-mi o cerere de demisie,
să-mi văd numele meu tastat cu Caps Lock – e mai sigur aşa,
numele meu să nu fie confundat sau trecut cu vederea,
s-o văd cum iese din imprimantă,
să fie reală.
Să o port cu mine ca un cuţit sau spray paralizant cu care să mă apăr de gopnici.
Să-i fac o gaură, să-i pun o aţă şi să mi-o agăţ de gît
ca un totem sau crucifix.
Să o ţin în mînă ca pe o iubită şi să o plimb prin parc
şi cînd nu voi mai putea, ea să fie cu mine.
Dana, dă-mi o cerere de demisie,
să pot scăpa rapid,
cînd dimineţile vor veni ca nişte pumni ai gopnicilor, în faţă, în stomac, în tîmple,
să ştiu că demisia îmi e pregătită, agăţată pe zid
iar tu, plîngînd şi cu mîna tremurîndă, îmi întinzi pixul.

Echinox

Echinox este revista de cultură a studenţilor din Universitatea „Babeş-Bolyai”. Apare din decembrie 1968.

Articole similare

Elena Simion – Poeme

Elena Simion – Poeme

Briseis Stan – Poeme

Briseis Stan – Poeme

Ferencz-Nagy Zoltán – Versei

Ferencz-Nagy Zoltán – Versei

Carina Drăgoi – Poeme

Carina Drăgoi – Poeme

No Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.