InkedKenny and the bears, despre izolare @ SFGCluj, 2012

Through The Lens of inkedKenny (documentar, Germania-Canada, 2012)

Regia: Denize Galiao, Marie Elisa Scheidt

                Numele lui este Inked Kenny şi a avut probleme în a-şi găsi locul în lume încă de la început, pentru că a fost dat spre adopţie. Desigur, el nu a aflat asta decât indirect, în urma unor certuri în familie, când rudele tatălui au acuzat-o pe mamă că nu a fost în stare să-i nască un fiu, aşa că au trebuit să „cumpere” unul.

Numele lui este Kenny, deşi nu arată ca un Kenny. În spusele lui, e „alb” doar pe dinăuntru; pe dinafară, fizicul îl trădează ca fiind asiatic. Asta nu l-a oprit însă pe tatăl său adoptiv din a-I forţa să se integreze în lumea pe care el o consideră“normală”: l-a obligat să vorbească doar engleză şi să-şi facă doar prieteni albi. Poate de asta, acum, la 44 de ani, cu toate că e împăcat cu cine e, îşi doreşte să fie, încă, alb. Poate de asta munca lui presupune să ia contact doar cu bears, arhetipul bărbatului caucazian. Dar despre asta, mai încolo.

Nici pubertatea nu l-a ajutat prea mult: şi-a dat seama că era atras de persoane de acelaşi sex, aşa că nu putea să aibă nici copii – nepoţi pe care tatăl său şi-i dorea cu ardoare. La scurt timp după, a fost diagnosticat cu HIV, iar măsurile pe care mama lui le-a luat în urma veştii au fost următoarele: i-a trimis la analize pe toţi prietenii lui, iar ea nu-i mai vorbea decât la adăpostul unei perdele, pentru a nu respira acelaşi aer cu el.

În prezent, Inked Kenny se ocupă cu şedinţe foto, iar modelele sale sunt, după cum am mai spus, bears, acei bărbaţi despre care nimeni nu ar spune că sunt gay: înalţi, bine lucraţi şi păroşi. Cu toate acestea, încă mai are probleme de integrare: nu-şi găseşte locul în comunitatea gay, întrucât nu se conformează niciunui standard: nu are un trup bine lucrat, nu e caucazian şi îi lipseşte părul, aşa că nu se poate integra în comunitatea albilor. În ceea ce priveşte partea asiatică, nu reuşeşte – din nou – să se ridice la nivelul aşteptărilor: nu e nici efeminat, nici excesiv de slab.

Acesta este momentul în care se pune adevărata problemă a documentarului şi anume, criteriile de judecată superficiale şi complet arbitrare ale comunităţii gay. Subiectul este dezbătut chiar de unii dintre membrii acesteia, mai precis, de Kenny şi câteva dintre modelele sale. Astfel, ei trag un semnal de alarmă asupra faptului că, în comunitatea gay – comunitate oarecum deja segregată prin însăşi existenţa ei – există diferite grupuri bine definite, fiecare cu identitatea sa şi, implicit, cu standarde proprii care trebuie atinse dacă se doreşte „integrarea”. În caz contrar – şi aici, exemplul lui Kenny este ilustrativ – persoana care nu reuşeşte să-şi muleze identitatea după cerinţele grupului nu va fi acceptată, ceea ce presupune că va fi, mai mult sau mai puţin, pe cont propriu. De parcă asta nu ar fi fost îndeajuns, grupurile – şi asta, în cel mai bun caz – se ignoră unele pe altele. Ironic este că la un moment dat, în timpul discuţiei de altfel foarte matură, Kenny mărturiseşte că a ieşit cu vreo doi tipi aparţinând unui grup mai efeminat, moment în care ceilalţi, bears fiind, au râs de el.

Un alt subiect care apare constant pe parcursul documentarului, anunţat încă din biografia lui Kenny şi dezbătut tot de el şi de modelele sale, este frecvenţa virsului HIV în interiorul comunităţii şi efectele sociale şi psihice pe care le are asupra bărbaţilor. Pare incredibil însă din câte lasă ei de înţeles, că există aşa-numiţii bug chasers care urmăresc să facă sex neprotejat cu persoane infectate pentru a deveni la rândul lor seropozitivi. Mai incredibile sunt motivele care îi determină să-şi rişte viaţa: primul dintre ele este dorinţa de a face parte dintr-o comunitate, de a aparţine unui grup. Al doilea este mai serios: presiunea şi stresul de a nu şti dacă partenerul este sau nu infectat şi riscul ca în urma unui act sexual să fie infectaţi sunt atât de mari, încât mulţi îşi doresc să ia odată virusul pentru a scăpa de această angoasă.

Through The Lens Of inkedKenny reuşeşte să spună foarte multe pentru un documentar care durează doar 17 minute, fiindcă introduce două planuri care cooperează foarte bine. Primul dintre ele este biografia lui Kenny, unde accentul cade pe drama înstrăinării şi încercării de integrare într-un context în care umbra HIV-ului perturbă atât de mult orice gând al lui, încât devine laitmotiv. Al doilea este viaţa sa din prezent, care presupune ca el să lucreze cu un grup bine delimitat din comunitate.  El se dovedeşte a fi o extensie a temei deja anunţate în primul, pentru că se discută în continuare problemele legate de acceptare, respectiv, HIV-ul.Așadar ele – planurile – colaborează firesc şi pun o problemă prea puţin cunoscută, însă foarte serioasă: însingurarea în mijlocul unei comunităţi în care nimeni nu s-ar fi gândit că ar fi posibilă. Nu în ultimul rând, faptul că toată informaţia vine atât de la cineva din „afară” – Kenny – cât şi de la un grup în sine – modelele sale, bears – ajută la crearea unei păreri care devine cu atât mai pertinentă, cu cât vocile care o rostesc sunt mai numeroase şi mai diverse.

               

Alex Cormoş

Alex Cormoş

Articole similare

Viața lui Jas

Viața lui Jas

Întâmplări despre niciodată. 7 povești neobișnuite despre singurătate, un volum aflat sub semnul realismului magic

Întâmplări despre niciodată. 7 povești neobișnuite despre singurătate, un volum aflat sub semnul realismului magic

Nem is volt olyan rossz régen nőnek lenni… @ TIFF 2020

Nem is volt olyan rossz régen nőnek lenni… @ TIFF 2020

Wildland: When Scandinavian Noir Meets Teenage Angst @ TIFF 2020

Wildland: When Scandinavian Noir Meets Teenage Angst @ TIFF 2020

No Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cel mai recent număr:

numar litere sidebar

Abonează-te la newsletter