Cronici | Literatură

Jdanovisme, sofisme, autonomii… @ Pierre Bourdieu

Echinox8 noiembrie 2012

„Regulile artei” de Pierre Bourdieu, Editura ART, 2012

La cina cea de largă audiență a talk-show-urilor TV, intelectualul dacă este totuşi invitat, se situează mai spre colţul mesei sau este pus să ,,ducă tava’’. Nu doar în România, ci şi în Europa, intelectualul  a devenit un fel de scorpion periculos. În fond cine-şi poate permite azi inoculări de venin curativ(citeşte: gândire autonomă)? Nu, în niciun caz oamenii ,,din televizor’’, ,,formatorii de opinie’’.

În ultimele săptămâni, blazată,răvăşită chiar, de informaţiile televizuale, m-am retras din faţa talk-show-urilor în cărţile bune. Implicit bune de pus pe rană în caz de sindrom de ,,inimă rea’’.  În aceste condiţii, am abordat studiul de sociologia artei apărut la începutul anilor nouăzeci în Franţa şi reeditat anul acesta de către editura ART, semnat de Pierre Bourdieu. Capabil să-i vexeze pe împătimiţii literaturii care n-ar accepta în vecii vecilor o altă lectură decât cea estetică executată asupra unui text literar, volumul ,,Regulile artei’’ aparţinândlui Pierre Bourdieu acreditează lectura sociologică şi ivirea literaturii nu din spuma mării, ci din confruntarea unor câmpuri de putere socială. Pentru Bourdieu, literatura nu este un produs pur adus de muze, ci un rezultat resentimentar faţă de câmpul deputere economic ori politic.

Dacă prima jumătate a cărţii este consacrată mai cu seamă lecturii sociologice suprapuse peste literatura unui maestru precum Gustave Flaubert, reliefând structurile de adâncime ale romanelor sale, partea a doua privilegiază câmpurilor simbolice în care evoluează  trei tipuri deactanți: politici, economici, culturali. Ultimii din serie sunt desigur şi cei mai ameninţaţi. Nutrind nostalgii inconştiente faţă de statutul de taste makers pe care au avut-o artiştiiîn boema franceză ori în vremea Afacerii Dreyfus, intelectualii europeni deazi se văd deposedaţi deinfluenţă socială.

Confruntați adesea cu  dificultatea definirii termenului de,,intelectual’’ datorită proteismului său, Bourdieu ne vine în întâmpinare consolidând ideea că un intelectual veritabil funcţionează pe principiile autonomiei. Autonomiei de gândire, desigur. Deşi după Afacerea Dreyfus, visul de autonomie al intelectualilor se…autonomizează, devenind literă delege, în postmodernitate, intelectualul apare supus unor hărţuiri decătre câmpurile politice, mediatice, economice.

Bourdieu oferă exemple franceze, dar este lesne pentru orice cititor să înţeleagă că aceleaşi mecanisme acţionează asupra intelectualilor contemporani de aiurea.  Cu formaţia sa de sociolog, Pierre Bourdieu constată slăbirea accentuatăa câmpului de putere intelectuală în faţa presiunilor societăţii contemporane. Astfel, un gânditor autonom este supus tuturor formelor ,,de dominaţie socială – acelea ale pieţei, ale modei,ale statului, ale politicii, ale jurnalismului’’. Toate aceste influenţe-presiuni iau locul doxografilor de care vorbea odinioară Platon, ameninţând obiectivitatea intelectuală.

Un,,animal’’ când bănuit, când bănuitor,intelectualul este (uşor?) ostracizat pentru că face figură de nesupunere. Constrâns de factorii enumeraţi mai sus să se conformeze unui anume,,l’air du temps’’, intelectualul încă ar mai aveaşanse la autonomie dacă nu s-ar izola. În România s-a făcut mereu caz de lipsa de coeziune a intelectualităţii, în caz de sau de. Iată că dezbinarea există şi ,,la ei’’. Pare a decurge din însăşi vocaţia de autonomie a intelectualului. Sau se întoarce împotriva ei. Practic un intelectual sadea este atât de supus propriei teorii şi libertăţi de opţiune încât se autonomizează faţă de ceilalţi intelectuali înşişi. Bourdieu propune o soluţie:,,Această luptă trebuie să fie una colectivă, deoareceeficacitatea puterilor ce se exercită asupra lor rezultă în mare parte din faptul că intelectualii le înfruntă dispersaţi şi concurându-se între ei. Dar şi  deoarece încercările  de mobilizare vor părea întotdeauna suspecte şi vor fi sortite eşecului atâta timp cât vor fi bănuite că slujesc luptele pentru leadership ale unui intelectual sau ale unui grup de intelectuali. Producătorii culturali nu-şi vor regăsi locul ce le revine în lumea socială decât dacă – sacrificând o dată pentru totdeauna mitul,,intelectualului  organic’’, fără a cădea însă în mitologia complementară, aceea a  mandarinului retras din toate-vor accepta să lucreze colectiv pentru apărarea propriilor interese…’’

Sigur că primul atac faţă deo eventuală colaborare, opactizare  aintelectualilor în faţa tehnocraţilor(politici, mediatici, economici) va consta în acuza de corporatism, prevedeBourdieu. Însă în afara acestei forme posibile de ,,corporatism’’, intelectualul va muri de inimă rea în deplină singurătate.

  Anca Giura

Nota redactorului: Cronica de faţă  corespunde primei ediţii a Regulilor artei de Pierre Bourdieu din 2007, indisponibilă acum. Linkul şi imaginea ataşate articolului trimit la noua ediţie apărută anul acesta la editura ART .