Nu mă grăbi, nu mă grăbi, dă-mi o şansă să te pot plictisi @ Cântece de iarnă pentru toate anotimpurile (spectacol-concert de Ada Milea)

Moş Crăciun, Moş Crăciun
Vreau să-ţi cer ceva bun
a… a… imediat îţi spun!
Dacă nu aţi văzut Cântece de iarnă pentru toate anotimpurile, pus în scenă la Teatrul Naţional, trebuie neapărat să-l vedeţi. Spectacolul-concert e unul din puţinele ocazii din ultimii ani de a asculta piese semnate de Ada Milea, fără ca acestea să pornească de la un alt autor (a se vedea Apolodor, Gellu Naum, De ce fierbe copilul în mămăligă, Aglaja Veteranyi, sau Deliruri, Ion Mureşan).
Vreau să am voie să mă joc în noroi
Vreau să am voie să iau nota 2
Vreau un ochi de sticlă şi un ochi de crocodil
Vreau să am o zi mămica de la alt copil!
Spectacolul, în care apar Anca Hanu, Cristi Rigman, Romina Merei, Miron Maxim şi Ada Milea, a avut premiera luna trecută, la Teatru Naţional, şi, după experienţa cu Deliruri, care s-a jucat o singură dată, eram convins că la fel se va întâmpla şi cu Cântece de iarnă. Din fericire, în luna ianuarie au mai fost programate încă două reprezentaţii, ceea ce, la modul cel mai onest, e cea mai bună veste pe care o dă Teatrul Naţional în acest început de an. Asta pentru că, nu ştiu din ce motiv, Clujul nu a fost oraşul în care, în urmă cu câţiva ani, puteai s-o vezi prea des pe Ada Milea, iar faptul că spectacolele sale apar lună de lună în programul Teatrului Naţional nu poate decât să-i bucure pe fani (Insula s-a jucat mai bine de un an).
Vreau să am păr lung şi mov
Vreau să am o vilă la Snagov
Vreau să nu mai fiu cuminte
Vreau să mă fac preşedinte!
Un lucru care trebuie spus din capul locului e că Ada Milea e genială! Spectacolul de faţă o dovedeşte cu prisos. După ce l-am văzut prima dată, am avut senzaţia că am reuşit s-o regăsesc pe acea Ada care mă obsedase în urmă cu peste şase ani, atunci când am descoperit-o. Felul în care se joacă (şi aici) cu imaginile, cu diverse automatisme şi, în cele din urmă, cu unele cuvinte arată că potenţialul creativ al Adei aproape că nu cunoaşte limite. Cântece de iarnă pentru toate anotimpurile ironizează obiceiurile şi tradiţiile din jurul Crăciunului, dar şi felul artificial, mecanic în care toată această perioadă ne face să reacţionăm. Bineînţeles, fiind vorba de Ada Milea, lucrurile nu sunt niciodată doar ceea ce par, iar în spatele aparenţei de glume inteligente şi atât se ascunde ceva mai profund („Vreau ca toată lumea să danseze din buric/ Vreau să fac un cântec fără să-l complic”).
Vreau să mă joc cu porci mistreţi
Vreau să mă ştiu căţăra pe pereţi
Vreau să mănânc un borcan cu lipici
Vreau să stea părinţii mei DOAR la servici!

E fantastic faptul că buna dispoziţie a celor de pe scenă se transferă automat celor din sală. Lucrul acesta e evident atât în timpul spectacolului, dar şi după, când îi auzi pe cei mai mulţi vorbind despre faptul că îi dor obrajii de la cât au zâmbit, că îşi doreau ca spectacolul să nu se mai termine sau că, pur şi simplu, Ada Milea îi face fericiţi. Şi, în condiţiile în care spectacolul reuşeşte asta, cred că de aici se pot deduce multe despre calitatea lui. E un spectacol pe parcursul căruia, chiar şi dacă l-ai mai văzut înainte, e imposibil să nu fii surprins de cel puţin câteva ori, pentru că modul în care e construit face în aşa fel încât anumite detalii să-ţi scape în timp ce rămâi, pentru un timp, fixat pe altele.
Moş Crăciun, Moş Crăciun
Dacă nu faci tot ce-ţi spun
Mă răzbun!
Ceva ce uit de fiecare dată când vine vorba de Ada Milea e că despre ea trebuie să vorbeşti, să scrii în cuvinte mici. Cu toate astea, e imposibil, fiindcă nimic din ceea ce-a făcut ea până acum, cu atât mai puţin acest spectacol, nu ar putea fi caracterizat în asemenea cuvinte. Cântece de iarnă pentru toate anotimpurile e spectacolul care dovedeşte încă o dată că Ada Milea e un artist rar, genul de artist pe care l-ai căuta constant, indiferent unde s-ar ascunde.
No Comment