Exposed / Expus @ TIFF 2013

Exposed / Expus @ TIFF 2013

Regia: Beth B

Distribuţia: Rose Wood, Julie Atlas Muz, Mat Fraser

An: 2013

Luptând împotriva a ceea ce chiar ei descriu ca o frontieră încă necucerită, şi anume pudoarea publică, incapacitatea societăţii moderne de a integra sexualitatea în cotidian, fără a o împinge spre periferii, actorii de teatru burlesque prezentaţi în documentarul Exposed sunt, înainte de orice, dovada tristeţii sau a debusolării care vine odată cu nuditatea ca spectacol sau sexualizarea brutală.

Opt personaje cu trecuturi dubioase, cu poveşti interesante în spate, dintre care o să amintesc câteva, dar şi cu multă frustrare şi neacceptarea unei lumi care, la rândul ei,  îi exclude, constituie, prin obscenitate, creativitate şi grandomanie, parte din scena underground a New York-ului. Teatru burlesque e, în viziunea acestora, libertate, ceea ce are perfect sens, pentru că ei reprezintă, indiscutabil, punerea în practică a fricilor, reticenţelor şi prejudecăţilor noastre. Teatru burlesque ar fi portiţa de scăpare, accesibilă tuturor, unde morala e rediscutată, pusă într-o altă lumină, unde reţinerile fiecăruia referitoare la corpul său ori al altora sunt ridiculizate şi parodiate într-o formă primară de artă, dacă ceea ce se întâmplă acolo e chiar artă, aşa cum repetă protagoniştii. E un spaţiu al curiozităţii şi fascinaţiei pentru fizic, cu dimensiunile ei erotice şi patetice, unde poveştile care se spun cad în două extreme, sunt fie oglinda experienţei personale sau încercarea de a provoca, brava.

În Monştri invizibili, romanul lui Chuck Palahniuk, personajul principal, un homosexual dintr-o familie tradiţionalistă, se pierde în comunitatea gay, unde cunoaşte doi indivizi care îi sponsorizează tratamentul hormonal dinaintea operaţiei de schimbare de sex, în primul rând pentru că îl transformă în obiectul propriilor dorinţe, pe care ei înşişi nu sunt capabili să le atingă, în ciuda faptului că el nu s-a identificat, personal sau public, niciodată ca transexual. La fel, şi actorii de burlesque din Exposed, cu nume de scenă la fel de bizare ca în ficţiunea lui Palahniuk, de la The World Famous *BoB*, Dirty Martini sau Bunny Love, funcţionează contra-intuitiv, fiind consumaţi, aparent, nu doar de neliniştile lor, dar şi de aşteptările şi cerinţele micro-industriei. Rose Wood, abstinent de 27 de ani, conform propriei declaraţii, îşi implantează sâni, din cauza fascinaţiei pentru androgin pe care nu doar el o duce pe scenă, imaginea yin yang ce sparge stereotipurile sociale cu privire la felul in care un bărbat trebuie să arate sau să se comporte, cu privire la ce e atractiv la o femeie şi aşa mai departe. Gestul său e explicat, probabil, fie de canibalizarea actorilor de către teatru, fie de disfuncţionalitate, sexualizarea bărbatului abstinent prin redesenarea lui într-un obiect de fetish. De altfel, aproape toate personajele din Exposed fac constant referire la acest tipar înrădăcinat, prin istoria lor sau prin înţelesul pe care îl evocă pe scenă, iar atitudinea anti-sistem a celor care compun burlesque-ul e generalizată şi, cel puţin în cazul majoritar al celor din documentar, respingătoare pentru cei din exterior.

Desigur, burlesque-ul păstrează încă elemente de carnavalesc, ce merg dincolo de sexualizarea propriu-zisă, dar care atentează, totuşi, la standardele sociale. Mat Fraser suferă de o condiţie medicală din vina căreia braţele îi sunt sub dezvoltate. Dizabilitatea sa e adesea punctul central în actele pe care le joacă. Şi, în ciuda faptului că toţi se străduie să depăşească ceea ce deja a fost făcut, să inoveze pe cât posibil, laitmotivul la care se revine e cel al persecuţiei, al victimizării şi al descătuşării de sub presiunea normei, a colectivului. De asemenea, actorii de teatru burlesque transmit păreri şi fac parodii politice cu privire la discriminarea căreia le sunt victime ori ideologii cu care nu se identifică.

În sine, Exposed nu e un film bun, poate pentru că alunecă în capcana fenomenului social pe care îl examinează, e de nişă, dar ridicol, e sexual, dar nu erotic, poveştile pe care le spune sunt repetitive, iar personajele pe care le portretizează mestecă toate aceleaşi filozofii cu care te acomodezi din primele minute, dispune din abundenţă de imaginea goală a corpului uman, în tot felul de mărimi, forme şi sexe, dar nu spune nimic nou cu ele. Ca în cazul teatrul burlesque, pe parcursul documentarului, aştepţi zadarnic un înţeles major sau un deznodământ decent, ceea ce te ţine pe scaun până la final, dar el nu vine niciodată şi sfârşeşti întrebându-te la ce anume ai asistat  şi dacă nu cumva aceste noi forme de artă îşi pierd calitatea în cauză şi dispar undeva în obscur, spre amuzamentul şi aprecierea celor puţini.

Dacian Cîmpean

Echinox

Echinox este revista de cultură a studenţilor din Universitatea „Babeş-Bolyai”. Apare din decembrie 1968.

Articole similare

Un paradis fotocrom

Un paradis fotocrom

Căutarea identității și obsesia himerei

Căutarea identității și obsesia himerei

Metamorfoză, mineralizare, dezumanizare

Metamorfoză, mineralizare, dezumanizare

Profu′ (Teach), un film cu substrat

Profu′ (Teach), un film cu substrat

No Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cel mai recent număr:

numar litere sidebar