Proti yli / Materie primă @ TIFF 2013

Proti yli / Materie primă @ TIFF 2013

Regia: Christos Karakepelis

An: 2012

Proti yli (Raw Material / Materie primă) spune, întâi pe rând şi, mai apoi, împreună, povestea mai multor oameni implicaţi în circuitul fierului vechi în Grecia, oameni pentru care aceasta nu e doar singura sursă de venit, dar şi singura perspectivă în viaţă.

Gogo (imagine) e, din multe puncte de vedere, personajul principal al documentarului. Filmul începe cu o discuţie între el şi tatăl său, discuţie despre maşina pe care, cândva, Gogo speră să şi-o poată permite. Iar de aici, brusc, intri în realitatea crudă a zonelor sărace ale Greciei, unde oamenii trăiesc din speranţa de a găsi un frigider, o maşină de spălat, un aparat de aer condiţionat, arcurile unei saltele sau alte mărunţişuri, pentru a le vine mai apoi la preţuri de nimic. Aceasta e rutina zilnică a zeci de familii: fie pe timp de zi sau noapte, pornesc pe străzile metropolei; aceasta e, de fapt, singura lor îndeletnicire, singura formă de a subzista. Fierul vechi.

Gogo vorbeşte, pe la jumătatea filmului, despre acomodare şi despre cum, tocmai din cauza ei, nu-i place nici măcar să-i vadă pe copiii care merg la şcoală. Dar, mai mult decât orice, vorbeşte despre felul în care se simte noaptea când merge, împreună cu tatăl lui, să caute fier vechi: oraşul nu-i pentru el, acasă e sinonim doar cu cocioaba îngrozitoare în care trăieşte, în care animalele se plimbă liniştite şi în care iarna tremuri de frig. Documentarul devine din ce în ce mai trist pe măsură ce observi că resemnarea e ceva generalizat în aceste situaţii; „Pentru noi, nu există nici o speranţă”  spune unul dintre bărbaţii care muncesc într-o topitorie de fier, în condiţii inimaginabile, care le vor cauza probleme nu doar cu inima, dar şi cu plămânii (din cauza căldurii prea mari şi din cauza prafului de fier pe care-l respiră), câte 15 ore pe zi, uneori fără pauză de masă. Adevărul dezarmant al documentarului e că, în ciuda naivităţii lor, speranţa e din start pierdută pentru toată lumea. Un caz care dovedeşte asta cu prisosinţă e acela al unui bătrân care se ocupă cu fierul vechi de când era încă adolescent: era, într-o zi, în curtea şcolii şi trăgea cu praştia în nişte păsări, iar când un profesor l-a văzut, l-a tras atât de tare de urechi, încât au început să-i sângereze; până să ajungă acasă, sângele se închegase, iar de atunci bărbatul aude foarte slab. Singur, din vinderea fierului vechi, îşi susţine întreaga familie, cu nurori şi nepoţi cu tot.

Proti yli arată o lume care aminteşte foarte puternic de România şi de zonele rurale în care fierul vechi reprezintă, dacă nu principala, cel puţin o importantă sursă de venit. Reciclarea, aşa cum spune unul dintre bărbaţii din documentar, nu are sens pentru ei, fiindcă, în cazul în care ea s-ar implementa cu adevărat, toţi oamenii aceştia ar rămâne fără un „loc de muncă”. Proti yli e un documentar extrem de bine realizat, puţin tezist pe alocuri, dar cu poveşti care merită auzite, despre destine prestabilite, despre o lume dificilă, dar închisă şi în pericol.

Răzvan Cîmpean

Răzvan Cîmpean

Rezist cu greu o săptămână întreagă fără Bob Dylan sau Ada Milea, fără un serial bun, fără un roman sau un volum de poezie. În plus, dacă se nimereşte ceva interesant la teatru, ştiţi unde mă găsiţi. Şi, ca orice obsedat, scriu despre lucrurile astea ca şi cum ar fi singurele care contează.

Articole similare

Excese cuminți

Excese cuminți

Eu o să tac și tu o să vorbești

Eu o să tac și tu o să vorbești

Câteva zile în Bankok

Câteva zile în Bankok

Adevărul din spatele ecranului – LIVE

Adevărul din spatele ecranului – LIVE

No Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cel mai recent număr:

numar litere sidebar

Abonează-te la newsletter