AUTENTICUL BLUES À LA IMIGRANT, de Alexandra Salmela

AUTENTICUL BLUES À LA IMIGRANT, de Alexandra Salmela

Traducere din limba finlandeză: Alexandra Rus

Lector/corector: Sigrid Crasnean

Eu sunt inigrantă.  Am venit să-ți fur barbatul.  Am venit să-ți fur ajutorul social. Eu nu lucrez.

Stau acasă și grijesc de mine și de copi barbatului meu și merg la macazin și privesc și cumpărătesc lucruri. Cu copi mă duc des afară la plimbare, de egzemplu, în parcuri frumoase sau în malul mării, care place  la mine și la copi, pentru că în țara noastra nu este de loc mare. Uneori merg la CNAS și în alte biroururi, unde grijesc de bani și probleme de viață. Uneori dau și peste alte inigrante din țara noastră și din țara noastră vecină, pentru că ei vorbesc limbă care eu  intseleg, adică noi toți putem sa vorbim deschis de ex. despre copi, barbați, CNAS, bani și alte probleme și mîndri despre viața noastră în Finlanda, care e foarte diferintă decând viața in patria noastră și pot sa vă asigur că nu e asta așa de usor și simplu și printre altele super, cun probabil unii se poate gândi.

Da io nu fac parte din acei femei și barbați inigranți care doar se smiorcăie și plânge tot timpii. Eu sunt optimistă că m-am mutat în Finlanda desi nu toatele lucruri e roz. Eu incerc sa asimilez pe mine în Finlanda și al ei popor, de aceea învăț cu sârguință limba finlandă. Când sunt deprimată și traistă îmi amintesc sa amintesc o poveste, care întotdeauna mărește încrederea și speranța în mie însămi, în abilitatea mea de orientare în noul mediu finland și posibilitațile de a reuși și a realiza pe mie însămi aici. Acum vă spui această poveste și vouă. Este o legendă mitică despre curajesc și îndârjire care a creat o mare, desi scurta fericire eroului acestei povești, care e așa ca și cum la noi în țară e normal, desigur barbat.

Viața lui Pal’o Ošvarok în Muránska Dlhá Lúka încremenise deja de mult timp într-un punct mort. Nu a primit de lucru în micul orășel din apropiere, iar  muncile câmpului din statul natal nu se potriveau unui bărbat civilizat. La început, bărbatul frustrat a încercat să caute bucuria vieții în singurul restaurant al locului natal, însă în cele din urmă a sfârșit pe propria-i verandă, după primirea unei nedrepte interdicții; a crescut în singurătate și a rămas pierdut în gânduri întunecate. Mare i-a fost necazul bătrânei mamaie, când privirea i s-a oprit asupra ruinei de trup fără vlagă al lui Pal´o, care zăcea nefericit pe verandă.  A încercat totul, a amenințat și a implorat, a lovit și a îmbrățișat, dar nu l-a putut ajuta pe Pal’o în nici un fel. Bătrâna mamaie  a suspinat adânc și a plecat să sape pământul, să coasă pajiștea și să mulgă vacile. Pal’o nu s-a mai mișcat deloc, și chiar dacă, orișicât simți el că vrea să sară în ajutorul dragii lui mamaie, tot nu reuși să se salte din fotoliul putred pe verandă. Când bătrâna femeie și-a dat ultima suflare,

Pal’o a rămas singur. Deprimat a chibzuit și cugetat:

„Eheei, nu mai îi nimic în satul ăsta pentru nici unul din noi. Sărăcia mă dă afară din casă, nimenea nu mă ajută și vecinii numa răul mi-l vor. Mocicoșă viață. Numa’ las că plec io, în orașe, în alte țări. Plec io de bunăoară în țări străine. În America!”

Și așa s-a hotărît Pal’o Ošvarok. Întocmai ca strămoșii lui, cu sute de ani înainte, își vîndu și el mica avuție și plecă la drum, cu direcția America.

(Aici aș vrea să atrag atenția că tocmai am experimentat nu doar cu limite lingvistice cât și cu cele stilistice. Așa cum probabil unii dintre voi înșivă ați observat, exploatez mijloacele  romanului realist și ale descrierii poporului, ca de exemplu o topică amuzantă, cuvinte vechi și un cadru provincial, care, în opinia mea, accentuează misticizarea poveștii lui Pal’o Ošvarok.

Mai departe voi parodia puțin metodele în cauză, și mai mult, voi folosi și un strop de ironie.

Menționez faptul că eu, personal, nu vorbesc astfel în viața mea privată.) 

 

După călătoria feroce și periculoasă cu vaporul, eroul nostru Pal’o Ošvarok ședea pe pământ uscat  în a douăsprezecea zi a lui august  (anul Domnului nu ne interesează în mod deosebit, și nici nu mi-l prea amintesc eu exact, deoarece această poveste este una mitică, și astfel aparține timpului mitologic. În orice caz, data era  doisprezece august.), și acest fapt îl inspiră pe Pal’o să se identifice cu un mare erou aventurier:

„Ie, așe ni ca Robinzon”, scânci el fericit. „Ăsta-i semn clar, că călătoria mea spre America va deveni un mare succes pentru mine.”

Cu un zâmbet larg pe față, cu o avuție insignifiantă și cu bocceluța de pânză ce conținea provizii substanțiale de călătorie în spate, proaspătul emigrant Pal’o Ošvarok ședea pe debarcaderul portului.

„Ahooooooooo-oooooooo!”urlă el către localnici, către masa colorată de oameni ce mișunau ca furnicile. Nimeni nu  răspunse.

„Ahoooo-ooooo-oo-oooooo”, urlă el la fauna locală a portului, în special la pescăruși și la porumbei,  cu toate că și o pereche de șobolani se jucau fericiți la gura canalului din apropiere. Nici una din aceste creaturi însuflețite nu a reacționat la salut.

„Ahooooo-o-ooooo-ooooo-oooo!” a urlat Pal’o a treia oară, de trei ori mai tare decât ultima dată. Începu să îl îngrijoreze faptul că potențialul vocii lui  îşi pierduse din putere, poate că nici în mijlocul zgârie-norilor americani de câte șase etaje nu va ajunge până la urechile oamenilor și animalelor locului.

„Să trecem repede pe lângă asta, pui mic. Ceva bețivan iarăși deranjează trecătorii…” murmură o mamă arătând neliniștită, trăgându-și copilul curios în siguranță, cât mai departe posibil de eroul nostru care urla.

„Pfui, nu i-a fi rușine, chiar așa în mijlocul zilei și în așa stare”, se mânie o bătrânică ce trecea pe lângă.

„De te-ai fi dus mai degrabă la lucru, țânc neobrăzat”, își flutură bastonul companionul bătrânicii, înaintea faței lui Pal’o.

„Hă?” întrebă Pal’o contrariat de surpriză, și pe bună dreptate, deoarece nu  înţelese nici un cuvânt și, de altfel, nu era el un țânc neobrăzat, ci un bărbat în toată firea de patrujde ani, de mărimea unui uriaș.

„Al dracului hipiot!” râse grosolan, pe o voce răgușită, bătrânul bețivan așezat pe banca alăturată. „La dracu, ce țoale…” scuipă el în direcția frumosului costum național al lui Pal’o.

„Al drea-cului hi-pi-ot!”, se bucură Pal’o, care deja își pierduse speranța în locuitorii noii lui patrii și în ospitalitatea lor. „Ja – Pal’o Ošvarok. I. Ich, ” se prezentă el. Însă deoarece cunoștințele sale ligvistice au rămas relativ reduse, nu a știut să adauge nimic mai mult decât un vesel „Na zdarovie!”.

„Rusnacii ăștia”, strâmbă din nas o doamnă ce era în trecere, însă fața șpirterului se lumină.

Și iată așa naivul nostru erou a ajuns într-o companie rea și, odată cu ea, în locuri și încurcături rele. A găsit destul de mulți prieteni noi, și și-a pierdut o mare parte din micile economii. Dar și mai important, i s-a clarificat dintr-odată că țara în care a ajuns el așa de optimist nu era țara împlinirii tuturor viselor, scumpa Americă… Dar cred că e necesar să înfățișez evenimentele aceste etape mai în detaliu. Așa s-a petrecut:

Pal’o ședea pe bancă lângă șpirter și fără să întrebe, luă o înghițitură din băutura lui. Inițial, șpirterul se enervă și întenționă să-i tragă o cafteală temerarului hoț, dar fața radioasă a lui Pal’o și sticla de rachiu de casă autentic slovac din mâna lui  Pal’o l-au oprit și l-au făcut săși schimbe atitudinea față de străin. În scurt timp au început să drojdească frățește și să sporăvăiască precum cei mai buni  vechi prieteni. Lui Pal’o i-a fost clar că noul prieten  nu era de nici un fel un alcoolic ruinat, ci Jaska, bărbat ce a avut propria garsonieră și loc de muncă în biblioteca orașului, numai că în prezent era de o vreme mai îndelungată în concediu medical. Iar Pal’o, din nou cu ajutorul mâinilor și al picioarelor, i-a explicat lui Jaska faptul că nu mai avea absolut nimic, pentru că și-a vîndut căsuța și vaca, iar  nici în satul natal nu existau semeni pentru un bărbat civilizat, pe care să fi putut să îi numească prieteni. Nu a avut nimic mai mult decât o oarecare sumă de bani pentru începerea noii vieți. Pe de altă parte, Jaska era un prieten fericit, care avea o cămăruță și locul de muncă de partea lui, și de asemenea destul de mulți prieteni veseli, care trebuiau să facă neaparat  cunoștință și cu singuraticul Pal’o. Așa s-au hotărât cei doi să caute mai multă companie amicală și au plecat hoinărind către cartiere notorii.

Ajungând într-un oarecare bar ieftin, mare a fost mirarea lui Pal’o la cât de mulți prieteni poate avea un singur om. Jaska i-a anunțat pe aceștia că Pal’o este un extraordinar de bun și drag prieten, și astfel, și prietenul lor drag și bun.  La gura halbei, Pal’o le-a povestit noilor lui prieteni despre viața lui chinuită în izolatul cătun și și-a exprimat imensa bucurie față de mutarea în America.

 

(În acest punct trebuie să spun că știu că, potrivit oricărei logici, Pal’o, ca proaspăt emigrant, nu putea să înțeleagă limba finlandeză, dar pe de altă parte, în cercurile descrise, oamenii vor reuși întotdeauna, într-un fel sau altul, să transmită informații, chiar dacă n-ar stăpâni limba absolut deloc. În orice caz, eu voi scrie acestă scenă în limba finlandeză și nu voi spune decât că e propria mea licență artistică.)

 

„Unde dracu-n America?”, mormăi un mare tip bărbos.

„America naibii”, scuipă o femeie ce arăta ca un bărbat, plină de ură împotriva țării în cauză.

„Tipul se crede în America”, râse un bărbatul uscățiv, care bea numai cafea, fuma țigară după țigară și juca biliard ca un profesionist.

 „Pe toți draci, Jaska, ce tâmpit stricat la cap ai adus aci?”, îl chestionă femeia ce aducea a bărbat.

„Ăsta mi-i pretin bun”, îi luă Jaska partea lui Pal’o, care încerca să înțeleagă ceva din discuție. „Asta e Finlanda. Finland”, îi explică Jaska prietenește.

„Finlanda. Finland. La naiba.”, rânji fața-bărboasă.

Pal’o Oškvarok era în stare de șoc. Finlanda. Finland. La naiba. Prin ce minune a sfărșit el aici, când țelul lui era America?

„Kurva!”, spuse el în frumoasa-i limbă maternă.„ Finlanda. Finland… La naiba!”

„Pizda măsii”, se enervă femeia-bărbat. „ Finlanda e de o mie de ori mai bună decât

America ta. America e ca curu’. ”

„Amu’ și Finlanda-i ca curu’, da orișicum e tăt mai bună ca Iu-Es-Ei”, confirmă Jaska.

„Toate țările-s ca curu’”, adăugă fața-bărboasă. „Nu-i nimnic atât de diferit în ele. ”

Pal’o nu a putut să evalueze sinceritatea acestei informații, el care nici măcar nu a mers vreodată în afara reședinței lui de județ. În orice caz, tare-i plăcea de noii lui tovarăși, așa că se hotărî să uite de visul american și să-și înceapă noua viață în Finlanda.

 

(Să derulăm puțin această poveste înainte, căci nimeni nu știe să spună ce s-a întâmplat după această discuție, deși la întâlnirile lunare la crâșmă, bărbații noștri ne-au relatat niște povești sălbatice despre o benchetuială îndelungată, de numeroase încăierări și aventuri sexuale. Acele povești sunt obscure și nu au nici o bază solidă. E adevărat că după o vreme, Pal’o Oškvarok sa trezit sub un tufiș într-un parc și observă că frumosul lui costum de călătorie era rău deteriorat, bocceaua de provizii cu haine de schimb dispărută și traista goală. O asemenea schimbare de situație este de altfel foarte tipică pentru poveștile care tratează prima avântare a feciorului de la țară în marele oraș. Asta atestă povestea existentă a lui Pal’o Oškvarok drept una arhetipală. Dar să continui povestea:) 

Pal’o a încercat să își amintească itinerariul, a încercat să-și caute avuția prin împrejurimi, din nou a încercat să își amintească itinerariul și companionii, a mai încercat încă o dată să caute –  fără rezultat. Apoi a înjurat și a plâns, a plâns și a înjurat. Își amintea doar atât: cât s-a plâns un

oarecare bărbos de faptul că toate ţările sunt destul de câcăcioase.

„Si chiar așa e, dar Finlanda asta e cea mai câcăcioasă dintre toate!”, a cugetat el amărât. Apoi s-a adunat, s-a pornit către cel mai apropiat bar, în speranţa că-şi va întâlni şi posibil identifica pretenii. Şi ce să vezi, spre mirarea lui chiar aşa s-a şi întâmplat! La bar stătea uriaşa femeie-bărbat, bându-şi berea de dimineaţă.

„Hei!”, salută Palo şi-şi imagină deja cum totul se clarifică şi cum posesiunile lui îţi vor regăsi drumul înapoi la proprietarul lor.

„Hâ?”, mormăi femeia-bărbat.

„Prieteno!” exclamă  Palo într-o veselie, şi se azvârli înspre femeie în încercarea de a o îmbrăţişa.

„Ce naiba?” icni femeia-bărbat pe o voce comic de piţigăiată.

„Îi vreo problemă, Marja?”, întrebă barmanul.

„Beţivanu ăsta o-ncercat să mă violeze!”, guiţă femeia-bărbat pe nume Marja.

În acel moment barmanul s-a înfuriat, şi l-a înşfăcat de braţ pe beţivanul slăbit de la atâta băutură şi l-a azvârlit în curte fără pic de milă, chiar dacă eroul nostru i-a cerut ajutorul în cel mai sfâşietor mod posibil barem lui Jaska, care tocmai se întorcea de la baie.

„Căraţi-vă la dracu, ai naibii socialişti, negroi, şi alţi intruşi că de nu…”, ameninţă morsa de femeie-bărbat, după care luă o înghiţitură zdravănă şi-i mulţumi salvatorului: „Mulţam,

Abu”.

(În  acest context îmi vine in minte un articol de înaltă calitate din ziarul gratuit Sfertul.  Autorul constată că fotbalul finlandez nu are nici nu fel de viitor fără jucători de origine străină. Acest lucru trebuie să fie adevărat, pentru că și în echipa Suediei există jucători străini care fac chiar parte din elita sportivă a țării. Pe de altă parte, în ziarul gratuit Sutarul, o anume ”De ce” persoană anonimă s-a plâns că imigranții nu obțin în Finlanda slujbe decente oricît de școliți sau competenți lingvistic ar fi. Nu știu ce să zic, într-adevăr, cunosc și eu un sociolog italian, care spală vase într-un anume restaurant, dar nu știe limba finlandeză deloc, iar cunoștințele lui în limba engleză s-au înrăutățit aici în nord, și colac peste pupăză mai e și comunist. Alți câțiva cunoscuți se plâng că nu e drept că toți artiștii kurzii și medici senegalezi coc pizza și rulează kebaburi, dar ce să faci, când și cunoștințele lor lingvistice sunt foarte mici, probabil că în asemenea cazuri nu poți face nimic mai mult. O națiune, o rațiune, sau cum s-o zice, spun eu. Dar înapoi la poveste.)

 

Aşa a rămas Pal’o Oškvarok de unul singur într-o ţară străină, fără nici o resursă şi fără prieteni. Înfometat, îşi târşâia picioarele pe străzi şi furia lui disperată creştea cu fiecare pas. Pe o oarecare străduţă lăturalnică, observă dintr-odată o dubă ruginită, cu număr de înmatriculare de acasă. Uşa laterală a dubei era deschisă şi înăuntru şedeau opt muncitori ce prânzeau.

„Semenilor! Ajutor! Milă!” urlă Pal’o şi se aruncă în genunchi în faţa maşinii. Cei opt muncitori ce prânzeau s-au oprit din mestecatul pâinilor şi s-au întors să se holbeze la ciudatul bărbat.

(Următoarea discuţie a avut loc în realitate în limba slovacă, dar, de dragul inteligibilităţii, am decis să o traduc în limba finlandeză, care e după părerea mea mai familiară cititorilor, deşi stilul realist ales de mine ar cere poate întrebuinţarea limbii originale. Dar probleme de genul acesta apar când scrii despre mediul multicultural.) „Ajutați-mă, io nu mai am nimica, am pierdut tăt! Am ajuns aci din greșală, chiar dacă io m-am îndreptat spre America; am încercat din răsputeri să-mi găsăsc de lucru, d-apoi atunci m-o forțat să benchetuiesc cu drojderii si șpirterii locului ș-apoi ăstia m-or prădat de tăt, la dracu’, de chiar tăt -”

„Al dracului, ce nedreptate ”, a murmurat o namilă mare de negru, și-și ridica mâna și luă o îmbucătură zdravănă de pâine. „Și tot ei, muiștii, se tem de noi, est-europenii”, se plânse el rumegându-și îmbucătura.

(În acest punct mi-am amintit cum câţiva din imigranţii ţării noastre atrag atenţia întotdeauna asupra faptului că Helsinki, capitala Finlandei, se situează la 24°56’15’’ longitutdine estică, pe când capitala Slovaciei, Bratislava se situează la 17°06’46’’ longitudine estică. Oraşul est-european Bratislava este, în opinia lor, cu 7°49’69’’ mai vestic decât occidentalul Helsinki. Mai mult, acei pseudo-patrioţi strigă-n gura mare că de la Bratislava vine cafeaua cea mai italienească şi berea cea mai cehească. Dar, din fericire, aşa pretind numai câţiva astfel de eterni reclamanţi, care – spre deosebire de mine – nu înţeleg că aici  e vorba de occidentalism spiritual, şi nu geografic.)

„Hai să-i spunem șefului. Luăm o pauză mai lungă și merem să-i căsăpim pe căcănarii ăia. ”  

„Nu mai îs de găsit !”, oftă Pal`o.

Namilele de muncitori au tăcut și s-au pus pe gândit.

„Da-i scump aci”, spuse după o clipă negrul cel mare.

„Hm”, se arătă și Pal`o de aceeași părere.

„Noi merem la cumpărături în Tallinn. Cu mașina-i mai ieftin. Cumpărăm tăt timpu deale gurii pe două săptămâni”, adăugă negrul cel mare.

„Hm”, se arătă Pal`o alături de el în chestiune.

„Apo’ nici cu vaporu’ nu durează mult”, declară negrul cel mare și adăugă: „Și tu ar trăbui să meri după de-ale gurii în Estonia. Îi mult mai ieftin ca aci.”

„Să-i găsim dracului pe ăia și-i căsăpim ca pe niște pui de maidanezi!” urlă sfidător un băiețandru muncitor.

„Să-i spunem șefului. El știe ce-ar trăbui făcut”, întări serios un tip bătrâior, pe un ton mai pacifist.

„Chiar dacă primim o leafă destul de bunicică”, continuă uriașul negru. „Tăt merem să aducem merinde din Estonia. Acolo îi neîndoielnic mult mai avantajos. ” „Cât primiți salar?” întrebă Pal’o, în care tocmai se trezi un interes real.

„No, cam patru mii”, răspunse băiețandrul.

Pal’o începu să chibzuiască. Nu a vrut pe șantier, el care avea făcută școala profesională. Pe de altă parte, era destul de conștient de situația lui precară. Era într-o țară străină, a cărei limbă nu o știa; fără îndoială nu știa decât limba maternă si abia ceva minimăl survaivăl ingliș. Nu avea bani deloc. Era înfometat. Era atât de înfometat, că nici măcar cursa la magazinele din Tallinn, în duba ruginită, nu i-ar produce o jenă mai mare. Și patru miare sunt, fără îndoială, o leafă bună.  O sută douăjde mii de coroane, socoti Pal’o, și-i străluciră ochii cu lăcomie.

„Vine șefu’ ăsta a vost p-aci?” se interesă el.

„No, da’ di ce?” întrebă surprins negrul molcom.

„No, am cugetat oțâră să-l întreb dacă nu mi-ar găsi și mie de lucru”, răspunse Pal’o recalcitrant, închipuindu-și cât de fericit va deveni el în grupul acestor noi tovarăși de lucru.

„No, precis găsește!” urlă namila neagră de muncitor pe o voce veselă. „Și tu i-i deveni unu’ din noi!”

„Bine ai venit. Bine ai venit”, mormăi încet un tip mai bătrân din colțul dubei.

„Nu-i nici o problemă. Îi spunem șefului, că a venit un muncitor nou, no, și s-o bucura, când muncitori noi ne trăbă tăt timpu’, nu-i așa, când contrucția tre’ să fie rapidă, când aci îi vara ăsta atâta de scurt. Ș’apoi iute la lucru și peste o lună, patru mii în mână”, explică un tovarăș cu înfățișare de mic șef, surescitat la primirea ocaziei de a explica ceva cuiva.

„Deci voi vă alegeți cu patru miare în mână?” întrebă Pal’o cu surprindere.

„No, nu chiar patru miare, când tre’ desigur să plătești chirie și mâncare, și apo’ încă mici cheltuieli la agenție, care au grijă în locul nostru de taxe și treburi de’astea. Da’ altfel, aprope patru miare”, continuă lămurirea, dar Pal’o nu mai asculta. Pal’o socotea cât înseamna asta pe an, dacă el ar reuși să pună deoparte măcar jumate din leafă. Douașpatru de mii de euro.

Șaptesutedouăjdemii de coroane. Da, se merita, chiar dacă ar trebui să pui osul la treabă.

Și așa imigrantul Pal’o Oškvarok a devenit muncitorul oaspete Pal’o Oškvarok. Cel puțin pentru moment.

(Acum voi face o tăietură dramatică în poveste, adică voi sări peste părţile plictisitoare rezumându-le în două propoziţii. Căci altfel aceasta ar deveni prea lungă, şi nimeni nu ar continua să o citească până la capăt şi ar rămâne fără morala de sfârşit.)

 

Şeful era un bărbat chibzuit, cu care Pal’o s-a înţeles de îndată în legătură cu viitoarea slujbă şi plată. Apoi  s-a înghesuit în duba ruginită plină de noi tovarăşi de lucru, care a pornit spre întunecoasele păduri adânci ale Vantei. Spre mijlocul pădurii, dar totuşi destul de departe de autostradă, a fost construită noua zonă de aşezare, trai de calitate în preţuri omeneşti, se citea pe plăcuţa informativă din faţa porţii. Aici pe şantier a trudit ca un cal Pal’o Oškvarok timp de  treizeci de zile, iar după, a venit socoteala. Mâinile lui Pal’o tremurau, când a primit de la şef plicul alb şi a semnat pentru primirea lui pe ceva bucată de hârtie. Se gândea cum se simte să aiba în metacarpiene atât de mulţi bani. Dar visele i s-au transformat în coşmaruri, când a deschis plicul şi a numărat abia șaptesuteoptzeci de euro. Lui Pal’o i s-au întâmplat în ultimul timp atâtea nenorociri şi nedreptăţi, că a explodat de furie.

„Ce dracu crezi că-i asta?”, țipă la șef în rulota ce funcționa pe post de birou. „Unde-i leafa mea? De-aici lipsesc treimii douăsutedouăj de mii de euro! Unde mama mirării îs?!”  Șeful a rămas liniștit. Avea drept întăriri un negru mare și un tip mărunțel, dar altminteri destul de dur. Și a știut să explice și să justifice tot:

„O mie de euro pe chirie, o mie de euro la agenție, trei sute de euro pe haleală, cinci sute de euro pe cheltuielile de călătorie din Slovacia în plus pe lângă slujbă și patru sute taxa de întreținere. Așa, și încă douăzeci de euro pentru apa caldă,” îi înșiră șeful lui Pal’o.

„Ce dracu’!?” scânci Pal’o. „O miară pe găzdușag si o miară la nu știu ce agenție inexistentă și ce mama naibii de taxă de întreținere? Mâncarea, de altfel, ne-o cumpărăm chiar noi din Tallinn și apa caldă ia-o de unde nu-i și cinci sute de euro pe transportul taman din

Slovacia îi de râsu lumii când tăți știu că n-am călătorit cu voi decât din Helsinki -!”

„Hm-hm”, tuși șeful. „Nu îmi amintesc exact acum cazul tău, am de grijit un număr destul de mare de subordonați. Pe cuponul ăsta poți citi că într-adevăr ai călătorit și ai și acceptat toți termenii și cheltuielile.”

„Pe naiba am acceptat!” icni Pal’’o congestionat. „Vă acuz de fraudă!”

„Aici nu a înșelat nimeni pe nimeni. Tu însuți ai semnat contractul de muncă”, zâmbi șeful.

„Pfai, la naiba”, spuse Pal’o și se holbă la bucata de hârtie mototolită, pe care el a semnat-o ca dovadă că și-a primit plata. La fel ca toți ceilalți. „Iar am fost tras pe sfoară.

Întotdeauna oamenii neînsemnați sunt trași pe sfoară”, realiză el amarnic și plecă să se plimbe spre pădure, departe de șeful șarlatan, de namilele prostovane de muncitori, departe de tot iadul de pe șantier.

 

(În acest context mi-a venit în minte un articol în care un cercetător jurnalist competent le demonstrează tuturor Toma necredincioşilor că ţara noastră este într-o perioadă incredibilă de dezvoltare iar nivelul de trai creşte în mod continuu într-o curbă abruptă, datorită căreia foştii emigranţi se întorc în masă în cardul nativ. Cred în lucrurile pretinse de jurnalist şi, în consecinţă, le-aş recomanda întoarcerea acasă numeroşilor emigranţi nefericiţi – semeni şi semene de-o seamă  pentru ca nu cumva, prin ciupirea de beneficii inutile de la biroul de asistență socială, să ne strice reputația noastră, a cetățenilor plătitori de taxe recent stabiliți acolo. Ataşez articolul în cauza la acest paragraf şi sper că vor primi inspiraţie şi energie pozitivă pentru întoarcerea acasă:

 

ÎNAPOI ÎN PARADIS!

Economia națională a Slovaciei se află în plină creștere.  11% din cota unică de impozitare se trage de la investitorii străini, iar firme atât asiatice cât şi vest-europene năvălesc pe pământul slovac impunându-le acestora reguli și se obișnuiesc obișnuindu-se cu obișnuința de a spune: încântați de noii parteneri de afaceri. Un contract extrem de dubios și neprofitabil cu un anume magnat coreean i-a condus pe câțiva critici până la punctul de  a redenumi țara în SlovaKia. Din țară au răsărit multe fabrici valoroase dătătoare de muncă poporului sărac și în orașe frumoși mini-zgîrie-nori. Poporul poate să șofeze, să facă shopping și să se îngrașe relativ bine, iar nivelul de trai ce crește în mod constant îi aduce acasă și pe acei slovaci care cu ani în urmă au plecat în obișnuitele țări capitaliste în căutarea unei vieți mai bune și  a unui salariu mai mare.

„Munca în străinatate nu-și mai are rostul”, afirmă Ján Kováčik, tocmai întors acasă din Marea Britanie.

„Valoarea lirei în relație cu coroana a scăzut în mod colosal, de dolar nici să nu mai vorbim. Valoarea de 30skk la euro e un record complet neașteptat, un șoc pentru lumea financiară. Trebuie să ne amintim că numai cu câțiva ani în urmă pentru un euro plăteam fericiți de două ori mai mult”, a comentat economistul slovac Karol Pizgoň despre surprinzătoarea creștere economică a coroanei.

„În străinătate trudeşti ca un cal pentru a câştigă cel puţin tot atât ca muncitorii locali, creşterile salariale abia dacă vin şi toţi te tratează ca pe un sărăntoc, chiar dacă tu ai avea două facultăţi. Nu suntem ceva ciumă bubonică, la naiba cu toţi vesticii. Trebuie să meargă  acasă, acolo măcar primesc bani mai buni, iar demnitatea umană s-a mai păstrat cât de cât”, se mânie o dublă masterandă de arte, L`ubica Pyšná, care de un an încoace a făcut de toate în Marea Britanie: printre altele a cules căpşuni, a spălat chinezării într-un bistro şi a lucrat în casino.

 „Naa, sunt ori prea mulți cerșetori în străinătate, ori nu ai voie să cerșești. Biznisu-i acolo ca curu’. Da’ noi avem tătdeauna confortul iernilor moderate pentru viața afară, nu ca și pe naiba știe unde, în Suiedezia sau Finlandezia”, contribuie la critică și Dezider Berky –Orgován, muncitor în străinătate.  „Mereți acas. Casa-i casă”, adăuga el cu lacrimi în ochi.

Așadar, slovacii căliți, săraci cu decenii în urmă, se întorc în sfîrșit în țara mamă – și încă în masă. Se întorc  în căutarea unei vieți mai bune, a unei remunerații mai mari dar mai ales pe urmele demnității și aprecierii.

 

Deşi deţinătoare a unei poziţii serioase ca mamă a emigranţilor, eu însămi nu mă gândesc la întoarcerea acasă, i-aş fi sugerat subtil asta lui Pal’o, atunci când acesta, fără bani şi fără lucru, se târa de-a lungul potecii înspre un viitor sumbru, dar măcar departe de înjurăturile de pe şantier.

„Kurva do piči všetko je v riti všetko ako ma ojebali hajzli hnusní zasraní všetci sú to hajzli hej a celé Fínsko je na kokot hnusná krakina samé komáre a drahota a zima a tma a vyjebané svine tu žijú”, înjură el din străfundul inimii, înjură el în propria-i limbă şi înjură atât de cumplit, că nici nu îndrăznesc să traduc asta într-o limbă omenească.

(Temeiul următorului fragment nu este foarte realist şi poate ridica într-un individ sceptic o oarecare neîncredere în legătură cu această poveste, însă am decis să folosesc aici, în mod conştient, cunoscuta  preţuire de tip romantic a naturii şi a împrejurimilor. Vedeţi voi, studenţii săraci întâlneau adesea în pădure tâlhari buni, cu care dănţuiau la foc de tabăra până se crăpa de ziuă, iar cu condiţia ca şi povestea lui Pal’o să fie suficient de romantică, şi lui i se va întâmpla ceva asemănător, deşi el nu a fost cu siguranţă student. Pentru orice eventualitate reamintesc faptul că avem de-a face cu o poveste mitică şi în accepţia generală se ştie că în legende se ivesc şi se întâmplă uneori şi lucruri supranaturale: )

 

Pe bușteniii de pe drum şedea o grupare veselă,  în toiul prânzirii de mâncare exotică, a sorbirii de şampanie, şi a discuţiei despre artă şi misiunea ei în societatea actuală.

„Arta trebuie să fie despre critica socială”, susținu careva.

„Nu e destul! În nici un caz destul! ” urlă indignat un altul. „Arta este neîndoielnic pentru luptat de partea sărăciei şi a neînsemnatului, arta trebuie să lovească în ochii burgheziilor, adică…în stomac, astfel încât ar voma sânge şi în această agonie ar înţelege ce fel de nedreptăţi au loc în lumea aceasta, că ele nu se întâmplă în Africa sau Asia, situate la o distanţă convenabilă de noi, ci aici în draga noastră Finlanda alb-albastră.” „În paradisul nostru”, adăugă unul dintre ei, râgâind.

„Uite, de acolo vine victima acestei societăți de lupi, un om asuprit, pentru care arta luptă cu adevărat!”, urlă cel mai politic dintre artiștii politici arătând către Pal’o, care se târa suduind pe poteca pietruită . „Ție ce nedreptate ți-a făcut burghezul, tovarășe?”, întrebă el prietenos.

„Give me beer”,  orocăi Pal’o Oškvarok, cel reprimat de capitaliști.

„Uite așa ticăloșii ăștia aduc în țara săraci, străini neștiutori ale propriilor lor depturi, le dau un salariu de cerșetor și îi pradă de toată demnitatea. Sunt sclavi moderni, dar sărăcimea noastră orbită de aripa de dreapta, îi urăște pe ei, în loc de adevăratul inamic – burghezul  finlandez-”, le explică tovarășilor cel mai politic dintre artiștii politici, întinzăndu-i o bere sclavului bun de nimic, care și-a păstrat totuși numele – Pal’o Oškvarok.

„Tanks you”, categorisi Pal’o această acțiune frățească.

„Ce a cântat tocmai tovarășul?” iscodi o pictoriță tânără. „În atitudinea ta a fost energie

furioasă, în vocea ta – puterea viitoarei lupte…”

„Hă?” întreba Pal’o.

„What – you – sing?” traduse cel mai politic artist într-un limbaj uzual, de origine englezească.

(Aici ar trebui să atrag atenția că sunt conştientă de faptul că atât cunoştinţele de limbă engleză cât şi cele de limba finlandeză ale lui Pal’o sunt mai mici şi mai sărace decât se vede mai departe. Cu toate acestea, discuţia a continuat într-un mod remarcabil, deoarece artiştii aveau suflete mari şi de aceea au știut să se potrivească ei înşişi în aceleași răbufniri ale cugetului și simțirii cu eroul nostru, care din nou în magia momentului a reacţionat relativ

fluent.) 

„I sing? Aaa… I say – toate la naiba cur,” explică Pal’o.  „Țara cur, Finlanda cur, finlandez cur, șef cur, tot cur . Pizdapulăticălosdcâcat”, încercă el în limba lor, în speranța unei alte beri.

„Eroul nostru!” plânse tânăra pictoriță cu adevărat promițătoare.

„What – language -?” explică agale cel mai radical politic, pe o voce răstită.

„I – Slovakia”, declară Pal’o mândru.

„Ha!” se auzi vocea tânără a unui bărbat gata de luptă. „Dintr-o țară posedată de războaie, ticăloșii ăștia importă forță de muncă ieftină!”

„Că ăstora nu li-i rușine să exploateze în mod nerușinat situația lor mizerabilă” oftă o artistă vânjoasă, reprezentantă a sexului frumos, cu lacrimi în ochi.

„Slovenia – vai, ce limbă frumoasă. Biuuutiful – language”, preamări  blândețea și melodicitatea limbii lui Pal’o artistul cel mai radical.

„Slovacia”, îl corectă Pal’o și fără rușine, luă a treia sticlă de bere.

„Pfuai, scuze, scuze”, își cerură toți scuze, iar unul a bolborosit hotărât: „Slovacia – tre’ ținut minte.”

„Is – big – war – in – Slovakia?” se interesă tânăra pictoriță plină de simpatie.

„No”, răspunse Pal’o prompt.

„But – you – poor”, încercă tânăra înzestrată din nou.

„Yees”, răspunse Pal’o într-un mod sincer. Toți artiștii au oftat adânc. În mintea unora au apărut mahalalele din Rio, alții și-au imaginat cocioabe din trestie cu locuitorii lor înfometați.

„Asta e unica noastra șansă să schimbăm mersul lucrurilor în arta renăscută, în ceva inovativ!   Politica noastră neoartistică, mult dorită și în sfărșit zămislită, nu lasă cea mai mică injusție neobservată!” flecări un artist de stânga, de școală veche.

„Să facem un spectacol multimedia muzical si multicultural cu tematică imigrantă!” propuse tânărul bărbat plin de zel. „ Fiecăruia i se găsește un rol! Cei care nu știu nici cânta nici dansa, pot să piardă vremea între scene reprezentând animale și copaci.”

„Adunăm câte un reprezentant  din fiecare grupare națională de imigranți existentă în Finlanda, și din aștia, apoi, combinăm ansamblul nostru” visa cu ochii deschiși tânăra înzestrată.

„De câte feluri tre’ să fie ăștia? Ca să încapă pe scenă”, se neliniști un sceptic.

„Pfui, rahat costitisor de dreapta”, își manifestă dezgustul  cel mai bătrân și mai politic artist politic. „Nici un fel de megashow. Trebuie făcut ceva mult mai autentic.”

„Ce? Ce?! No, spune odată!” doreau artiștii entuziasmați să afle. Bătrânul veteran a așteptat o clipă, și când ascultătorii impacientați au început să se agite, a răspuns liniștit:

„Bluesuri.”

„Nu cred că înțeleg”, îndrăzni să recunoască tânăra înzestrată.

„Bluesuri à la imigrant. Care autentic trebuie zise din străfundul unei inimi îndurerate. Ca unic interpret – ” apoi acest guru al noului val artistic s-a oprit pentru o clipă pentru a dezvălui numele eroului nostru: Pal’o Ok-Várok.  Nu trebuie altceva decât să traduci textele alea din cehă în finlandeză. Pentru înțelegere.

„I – Slovacia. No Cechia” declară Pal’o.

„Scuze”, își cerură scuze artiștii, iar o  femeie mai bătrână îl mângâie pe Pal’o pe umăr, murmurând tristă sorry sorry.

 „Facem din tine un bluesman. WE – make – bluesman – from – YOU. Yes?”  trată artistul veteran acordul de cooperare.

„Yes”, răspunse prietenos Pal’o, băutor a celei de-a șasea beri.

(În speranța că nu va deveni o imagine periculoasă pentru noi, slovacii, trebuie să vă asigur că nu toată lumea ar participa așa nitam-nisam în ceva tentativă de proiect artistic comunist obscur, care este oferit oamenilor in mijlocul brădetului, iar Pal’o a ajuns în această agitație numai din cauza ușoarei intețiri a beției și a adâncii disperări.)

„Huh-huuu! ”, exclamă tânăra speranță în onoarea sărbătorii iar și ceilalți au îndrăznit să-l bată încurajator pe umeri iar o pictoriță într-o stare de intensificare a beției i-a oferit un sărut bălos pe obraz.

„Dar înainte trebuie să se știe despre ce vei cânta. What – you – sing?” se interesă artistul bătăios.

„Totul câcat cur” repetă Pal’o informația dată deja înainte.

„Yees. But – every word. E-VE-RY”, insistă artistul.

Și Pal’o Oškvarok se strădui cât putu el de bine să le traducă artiștilor detaliile răbufnirii lui de furie: „Pizdăcurvăgăoază totu’  futut inselati imbecili Finlanda pula tantari scump bezna congel,toți căcănarii trăiesc aici.”

Și artiștii înțelegători au înțeles exact ceea ce Pal’o a încercat să exprime:

„Drăcie! Futu-i! Totu-i pierdut! Tot! Cât m-au tras pe sfoară, pfuai ai naibii de ticăloși!

Toți sunt niște ticăloși , da, toți, și Finlanda-i o țară condusă de pulalăi,  în care nu există altceva decât țânțari și lucruri scumpe, în care în frigul și bezna veșnică trăiesc doar porci de oameni respingători. La dracu’ cu toate!”

„Hmmm…” se gândi tânăra înzestrată: „Nu ai cumva excesiv de multe înjurături?” „Nu-i ăsta baiu. Le facem vânt la alea”, propuse careva.

„Păi atunci nu mai rămâne absolut nimic”, protestă altul.

„Bluesuri biiip-biip”, glumi un burtos de vârstă mijlocie.

„Pai atunci e fără autenticitate! Vorbele unui om simplu, gândirea unui om simplu!

Astea nu le poți elimina” urlă îngrozit bătrânul radical.

„Nici mie nu-mi plac compromisurile, înseamnă burghezie”, admise  tânărul artist gata de luptă, „aș spune doar  că nu-i va încânta pe finlandezi dacă vreun imigrant beneficiar de ajutor social din țara noastră îi numește ticăloși pe cetățenii nativi ai aceleiași țări. Trebuie lucrat la acest aspect dacă ne dorim să reușim să prezentăm acest proiect artistic și pe scene mai mari decât Barul Conurilor.”

„Chiar așa e, și pe mine mă irită puțin, deși sunt un artist de stânga deschis la nou, nicidecum un țărănoi, și înțeleg bine furia nebună a imigranților noștri”, explică un rotofei cherchelit.

Gurul cel radical regretă. Înțelese că toleranța finlandezilor nu e de pus la încercare în exces, dacă vrea să schimbe raportarea lor la oamenii din străinătate care se mutau în Finlanda. Pe de altă parte, nivelul artistic originar al cântecelor lui Palo Ok-Várok scade simțitor, dacă eliminăm din ele toate înjurăturile și provocările dușmănoase. Apoi a venit ideea salvatoare:

„Aveți voi în Polonia ceva instrument tradițional?”  exclamă el și repetă imediat întrebarea într-o engleză uzuală: „You – in  Poland – traditional instrument?”

Pal’o aruncă o privire către organe lui intime și îl contrarie atât de mult că uită să amintească de originea lui slovacă.

„Instrument. To play. Music”, simți nevoia să detalieze întrebarea tânăra femeie

înzestrată.

„Aha, MUU-ZIK. Andărstend”, rânji Pal’o și se apucă să reflecteze adânc. „Drumbl’a.”

„Ce naiba?” se neliniști un burtos de vârstă mijlocie prăbușit în mainstream.

„Like wire. Looks like tree. Put to mouth and dang-dang with finger”, explică Pal’o.

„Aha. E acea…harpă ucraineana sau cum se numește”, își aminti o artistă mai bătrână, care a fost plecată odată în Uniunea Sovietică.

„Asta sub nici o formă. Tuturor le vine in minte Ucraina, si nu Slovenia. Nu-i nici un fel de instrument tradițional”, repudie drâmba radicalul politic într-un mod aspru.

„Gajdy?” sugeră Pal’o întrebător: „Like goat. Capră. Cu țevi”, spuse el și arată cum se cântă la instrumentul în cauză.

„Cimpoi. Scoția. Departe”, oftă artistul cel tânăr.

„Fujara”, se lumină Pal’o la față. „Long pipe. Fluier de lemn.” „Flaut?” întreba cineva uimit.

„Cât de mare? HOW – long?” vru să știe altul.

„Veeery long. Two meter. More”, răspunse Pal’o și goli sticla de băutură golită pe jumătate, găsită în rucsacul artiștilor.

(Trebuie să admit sincer că Pal’o a exagerat puțin, fujara este de fapt lungă doar de 1.70 m, plus ori minus, fapt care e, în orice caz, destul de impresionant. Mai multe informații le puteți googăli, așa cum am făcut și eu.) 

„Ăsta-i obiectul nostru!” chiui tânăra înzestrată.

„Cum se cântă la el?” se minună artista care a fost în Uniunea Sovietică, dar unde nu existau instrumente de genul acesta.

„Can – YOU – play?”se interesă guru cel bătrân, cu capul plin de planuri extraordinare.

„No”, spuse Pal’o și se prăvăli pe bușteni.

(În ultima mea observație am uitat să spun că slovacii nu beau de regulă, în orice caz nu toți și sub nici o formă atât de mult, până cad lați locului, situație în care ar fi posibil să poată să înceapă în pădure o dubioasă cooperare cu aiuriții intelectuali de stânga sau chiar să bea până nu mai știu de ei în compania indivizilor menționați mai sus. Dimpotrivă, slovacii sunt oameni cumpătați, cel puțin cei care aparțin cercului meu de cunoscuți. Dar înapoi la poveste: )

Cu toate acestea, după o lună Paló apărea pe o mică scenă a Festivalului de Muzica Folk, din Kaustinen, ca o stea în devenire a muzicii lumii. Pe deasupra costumului tradițional slovac de baci, era îmbrăcat cu un tricou cu I LOVE Finland. Combinația vestimentară comunica publicului că este vorba de un imigrant inofensiv și doritor de adaptare, dar care totuși onora adânc tradițiile țării sale mamă. Apogeul înverșunatelor cântece de jale ale lui Pal’o era puțin searbăd, ariștii au decis sa investească în muzica exotică şi au eliminat toate excesele și cuvintele pe care  ar fi fost posibil ca publicul să le găsească ofensive. Artistul finlandezoslovac, Palo Ok-Várok, sprijinindu-se în lungul său fujara, cânta sugestiv așa:

„De-a lungul potecii

Mă plimb și plâng

Astea sunt bluesuri à la inigrant.

O ieeee! ”

După asta urma un solo la fujara de-a dreptul lung. Ok-Várok fermecă publicul, care aplaudă și fluieră aproape o jumătate de oră, căci nimeni nu remarcă defectuosul cântat la fujara al lui Pal’o.

Flăcăul țării noastre, Pal’o Oškarov a obținut un mare succes în noua patrie – în nordul îndepărtat, în Finlanda. A devenit o stea a muzicii lumii, un bluesman ce cânta nedreptatea lumii din străfundul inimii, un baci imigrant care cânta la un mega-fluier exotic. Toți imigranții slovaci îl apreciau din tot sufletul. Toți mergeau să îl vadă și să îl aclame în aparițiile gratuite în aer liber de la evenimentele culturale din parcul orașului. Pal’o cânta negreșit câte o jumătate de ora întotdeuna, și apoi spunea un „mulțam”, fluturând din fujara și dispărea de pe scenă. Ca Palo Ok-Varok, Pal’o s-a perindat pe la festivalurile și evenimentele culturale ale Finlandei pe durata întregii frumoase, deși scurte veri finlandeze, și chiar și în toamnă mai apăru pe scena parcului Esplanadi din Helsinki. La venirea iernii nu mai putea fi văzut nicăieri, evident, evenimentele din parcuri organizându-se doar pe perioada verii. Dar în anul urmator s-a întors să cânte la un eveniment cultural aranjat de chișcul reprezentativ al zilei europene a Slovaciei.

Era luni, zece dimineața și ploua cu găleata,  însă celebrul nume a atras la fața locului o grupă de fani îndârjiți, până și un cuplu de turiști pensionari s-a oprit să asculte iar aproximativ zece bețivani dansau și fredonau sălbatic în ciuda orei timpurii a dimineții. Pal’o era beat cuc și în locul combinației vestimentare de costum național de baci – tricou cu Finlanda, purta blugi uzați și un fel de veston peticit și murdar. Vocea lui era răgușită, în timp ce-și fredona noul cântec:

„Asta e Lanaibacurvăgăoazăcăcatcursatanaladracubluesuriàlainigrant și e pentru voi toți!”, își prezentă el însuși propria piesă și continuă:

Reacția a fost jenantă. Câțiva și-au strigat entuziasmul că Pal’o s-a întors la rădacinile-i esențiale. Alții și-au exprimat dezgustul și ura, că un oarecare drac de imigrant a venit aici să le amintească de problemele propriei lor țări și de problemele personale ale locuitoriilor acesteia, din care, printre altele, face parte și neîncrederea împotriva criticilor străini ce se îmbulzesc în țară. Careva bombăni cât de incredibil de mult au avansat cunoștiințele lingvistice ale lui Pal’o în mai puțin de o jumătate de an, iar turiștii pensionari se holbau și ridicau din umeri, neînțelegând nimic. Guru artelor politice, care ședea în rândurile din spate zâmbea mulțumit, căci în sfârșit arta le-a vorbit oamenilor, în sfârșit a provocat și i-a stârnit chiar și pe finlandezii domoli şi liniștiți, în sfârșit a declanșat un dialog social.

„Abia acum le e dat să vadă acestor burghezi mediocrii cum trăiește clasa de jos”, gândi bătrânul artist.

Publicul a vuit multe minute, iar rebelul imigrant Pal’o Oškvarok a primit o cafteală după reprezentație, motiv pentru care a fost dus cu ambulanța la Spitalul Maria.

(Despre acest incident a precizat pe scurt ziarul gratuit Sutarul, Știrea metroului nu a avut loc de așa ceva, iar cel mai important ziar din Helsinki – Helsingin Sanomat, destul de concentrat pe analiza problemei cerșetorilor, a ignorat toată chestiunea. Cineva a mai menționat incidentul în următorul număr din Puterea, apoi discuția publică a încetat. Nici eu nu voi dezbate ultimele tresăriri ale carierei pe moarte ale lui Pal’o Oškvarok, doar voi rezuma concis sfârșitul acestei povești mitice:)

Cand Pal’o Oškvarok a ieșit din spital, nu a mai fost chemat nici pe scena din Kaustinen, nici pe cea din Esplanadi, iar Festivalul Nordic de muzică etno și-a și el retras  invitaţia. Cariera artistică a lui Pal’’o a rămas deocamdată în aer, iar artistul însuși a dispărut în anonimitate. Fondatorul noii politici și personajul central care și-a însușit rolul de manager al lui Pal’o

Oškvarok era sigur în continuare de faptul că secretul său proiect va reuși după puțină șlefuire și va stâmpăra setea publiculului însetat de artă politică. Trebuie doar să aştepte timpul potrivit.

Cazul lui Pal’o a fost discutat în clubul nostru de mame, și s-a dezaprobat cum nenorocitul acela de Oškvarok și-a băgat nasul în treburi care nu-l priveau și i-a făcut de rușine pe toți slovacii, chiar și pe aceia care în prezența finlandezilor își reduc discuția în slovacă într-o dada/bine-bine bolboroseală lipsită de boașe – să nu cumva să ne ia cineva drept ruși din greșeală. Iar bărbații au pretins că amarnicele bluesuri à la imigrant-muncitor erau prea radicale pentru a-și găsi suficinte grupulețe de fani; că din nu știu ce motiv a devenit o investiție nesigură pentru promotorii de concerte. Pe de altă parte, tinerii erau de părere că  nătărăul de Palo Ok-Várok i-a săpat groapa minunatului cântăreț/producător muzical și critic al societății, Pal’o Oškvarok. Copii plângeau și le era dor de nătărăul bufon Palo.

 Treptat, mica noastră comunitate de imigranți s-a plictisit obsedând asupra apogeului contradicției, iar povestea succesului lui Pal´o Oškvarok s-a evaporat din realitatea cercului, pentru a se găsi în lumea miturilor și a legendelor. Din sărăcăcioasa și simpla călătorie din sat în America, ce s-a sfârșit subit în țara-minune Finlanda, spunem legende eroice, de exemplu această scriere a mea e una dintre ele. Exemplul lui Pal’o ne încurajează să îndrăznim să ne depășim propriile limite, iar în același timp amintește de pericolul siguranței de sine exagerate și a rebeliunii excesive pe meleaguri străine.

Să încercăm așadar, să ne contopim cu populația nativă, prin învățarea regulilor gramaticale și a pronunției corecte a limbii. Din punctul meu de vedere, cunoștințele mele lingvistice s-au îmbunătățit considerabil cu ajutorul redactării acestei lucrări. Să sperăm că și ceilalți sunt de aceeași părere, pentru că pe mine m-a încurajat să învăț mai sârguincios și astfel să mă includ mai repede în societatea finlandeză, fără să-mi uit, desigur, rădăcinile.

Echinox

Echinox este revista de cultură a studenţilor din Universitatea „Babeş-Bolyai”. Apare din decembrie 1968.

Articole similare

Elena Simion – Poeme

Elena Simion – Poeme

Briseis Stan – Poeme

Briseis Stan – Poeme

Ferencz-Nagy Zoltán – Versei

Ferencz-Nagy Zoltán – Versei

Carina Drăgoi – Poeme

Carina Drăgoi – Poeme

No Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.