Știri

Relatare despre a doua seară Echinox

Răzvan Cîmpean15 decembrie 2014

Discuția din jurul romanului Soldaţii, de Adrian Schiop, mărturisesc că mi-a părut ceva mai bine legată decât anterioara, poate şi pentru că ne-am întâlnit deja a doua oară. Principiile întâlnirii au rămas aceleași, diferența majoră, de unde poate și lejeritatea cu care s-a discutat romanul, fiind aceea că autorul nu a fost de față. Așadar, am început prin a face o paralelă între Soldații și Cimitirul, de Adrian Teleșpan, spunând că ceea ce îi reușește lui Schiop, spre deosebire de Teleșpan, e să pună violența de la nivelul limbajului într-un context care să nu o facă să pară gratuită, fapt evident și din lipsa aproape totală a recenziilor care să conteste romanul din cauza limbajului, Rareș amintind că singurul moment în care ceva de genul acesta s-a petrecut a fost când o gazetă din Iași s-a arătat scandalizată de lectura lui Schiop de la Filit. Apoi, discuția s-a mutat în mai multe direcții: pentru început, Rareș a pus o întrebare care, într-un fel, a urmărit întreaga discuție de vineri: ce caută naratorul în Ferentari? Dincolo de doctoratul despre manele, s-a amintit, bineînțeles, de nostalgia aproape obsesivă a protagonistului pentru anii ’90, Ferentarii fiind, din punctul său de vedere, singura zonă de autenticitate rămasă vie în București. Totodată, Andrei observă că personajul-narator merge acolo ca antropologul în Noua Guinee, aceasta fiind una dintre atitudinile marcante ale personajului, ținând cont de faptul că până și pe Alberto îl analizează antropologic. Mai mult decât atât, Rareș subliniază faptul că momentul Street Delivery confirmă că Adrian nu aparține nici uneia dintre lumi, asumându-și rolul observatorului foarte judgemental, care îi pune pe toți în categorii. Prezența lui Adrian în Ferentari e explicabilă prin două fascinații ale personajului, cea pentru vulgaritate și cea pentru afect, romanul fiind, unul al intimității, al căutării disperate a acesteia. Intervine Alexandra, spunând că asta e cu atât mai evident cu cât relația sa cu Alberto se rezumă la sentiment, pentru că cei doi provin din medii atât de diferite și nu au ce vorbi.

Rareș susține că subiectul romanului, în relație cu subiectul doctoratului, poate fi văzut ca o mișcare de frondă la atitudinea generală față de manele, tocmai fiindcă ele se ivesc dintr-o lume care e a noastră. Cu atât mai mult, ceea ce face Soldații e să arate că universul acesta e mult mai complex decât avem noi impresia.  Andrei crede că romanul poate fi privit ca pe o încercare, conștientă sau nu, de a crea o punte între cele două lumi, a Ferentarilor și cea exterioară ei. Tocmai din acest punct de vedere, Paula spune că protagonistul nu i s-a părut deloc verosimil, fiind scindat în permanență între cele două lumi. Ana a avut impresia, în momentul în care a citit romanul, că citea de fapt două cărți. Se vorbește despre influență, Ana și Paula amintindu-i pe Zafon și Palahniuk, iar Rareș – pe Kerouac, spunând chiar că Schiop folosește tehnici clasice ale lui Kerouac (anunțarea unui subiect și amânarea acestuia), Soldații fiind construit invers decât la Kerouac (On the Road – mobilitate, Soldații – stabilitate). În orice caz, e clar că Schiop caută un efect poetic, cu atât mai mult cu cât romanul e prefațat și postfațat de poeme personale.

În cele din urmă, Iulia se întreabă cum ar fi arătat romanul acesta cu protagoniste lesbiene, în loc de homosexuali; Rareş e sceptic că lesbianismul ar fi posibil în lumea respectivă şi nu vede neapărat în homosexualitate un subiect central al romanului, fiindcă protagonistul se delimitează în repetate rânduri de homosexuali. Discuţia s-a încheiat tocmai pe distincţia dintre alegerea de a fi homosexual (Iulia susţinând că lipsa unei relaţii cu o femeie îl face pe Alberto gay by choice) şi consecinţa de a fi homosexual (Andrei punctând că în cazul lui Alberto nu se poate vorbi despre alegere, ci despre o consecinţă a abuzului din închisoare).