[critificţiune] Provincia miracolelor

[critificţiune] Provincia miracolelor

Afirmaţie spusă la o lansare de carte recentă: Cea
mai bună strategie a criticii este o abordare
metodologică. Ideal este să mergi pe un drum deja
bătătorit şi să vii doar cu nuanţe.

 

Sunt un furios. Construcţia mea nu mi-a permis niciodată să fiu altfel decât furios. Cu furie mi-am scos cei doi ochi şi i-am înlocuit cu al treilea, pe care l-am legat strâns de glanda pineală. Atunci am văzut lumea mai bine.

Oraşul e bântuit de personaje sinistre. Îi văd în permanenţă pe cei îmbrăcaţi în pelerine negre, cu glugile trase peste ochi, ascunzându-se după colţuri, şoptind manifeste furibunde şi privind înspre robele colorate şi perucile pudrate ale respectivelor personaje sinistre – nobilimea contemporană. Aceşti nobili vechi şi noi organizează săptămânal orgii pseudointelectuale în spatele perdelelor vişinii ale unui salon construit din fum, bere şi name droppings.

Nobilimea, prin natura ei, este conservatoare şi vorbeşte franceza. Dar nu numai atât. Cultul strămoşilor este atât de bine înrădăcinat, încât strămoş devine oricine îl depăşeşte în vârstă pe celălalt. Nobilimea nouă venerează făţiş nobilimea veche şi se lasă venerată de nobilimea aspirantă. Orgia începe în momentul în care pătrund în salon spectrele invocate obsesiv ale nobililor morţi. Din toată această vâltoare de complimente reciproce nu lipsesc incantaţiile. Spuse în cor, ele ridică o serie întreagă de clişee nuanţate înspre cerul care presupun că nu s-a schimbat de două milenii. Nobilii adoră nuanţele. Ei se laudă cu nuanţe aparent originale, dar care nu părăsesc niciodată spaţiul închis al aprobării predecesorilor lor. Prin oraş, ei încă se plimbă arogant pe bulevardele pe care ne-am plimbat şi noi în copilărie – bulevarde destul de înguste, luminate de autorităţi în nuanţe prestabilite, pavate cu fragmente mitizate din operele autorilor care au fost ei înşişi, nobili. Nu se uită niciodată nici în stânga, nici în dreapta. În faţă, calea este asigurată de sângele lor monocrom, pulsat tacticos în nişte piepturi umflate de convingeri calme şi de truisme elitiste.

În Curtea Miracolelor, lucrurile stau cu totul diferit. Da, există discuţii de tip „salon”, dar au loc în camere tapetate cu fragmente ale căror mituri trebuie dărâmate. Luminile sunt construite în aşa fel încât să declanşeze hipnoze, crize epileptice, menite să activeze Glossolalia, totul monitorizat atent în EEG. Tortura nu lipseşte, dar are rol experimental. Spectrele, care în salonul nobililor pătrund de bunăvoie, pentru a-şi primi aplauzele, aici vin cu frică. Aici vin aproape forţat, în urma unor şedinţe de spiritism aproape violente. Aici vin tremurând, pentru că ştiu ce le aşteaptă. Şi totuşi vin, pentru că n-au de ales. Sunt trecute printr-o autopsie incomodă, apoi sunt supuse interogatoriului şi contrazise la fiecare pas. Atunci când sunt mai multe spectre la un loc, noi nu facem un dineu. Fără nicio părere de rău, le secţionăm membrele şi le înlocuim între ele, din curiozitatea de a vedea dacă impulsurile electrice au efect.

Noi nu ieşim în lume des. Dar când ieşim, motivele sunt foarte clare. Osuarul din centrul oraşului este folosit de nobili ca lăcaş de cult. Însă, vizitele noastre la osuar au scopul de a face relicvelor o periodică absobtiometrie duală cu raze X. Drumul până la osuar nu se va face niciodată pe calea lor bătătorită (devenită demult tranşee, dar ei refuză să vadă asta). Noi trecem prin părţile întunecate ale Oraşului. Prin bălării. Prin noroaie. Prin ape adânci şi murdare. Prin subterane şi pe acoperişuri.

La sfârşitul unei astfel de zile, mulţimea se adună în piaţă şi ascultă cele două pledoarii – a noastră şi a lor – şi murmură ca la liturghie discursul nobililor pe care l-au mai auzit de atâtea ori: a + b = c. Discursul e simplu, Mulţimea aplaudă, trăiască mediocritatea! Noi nu avem robe şi peruci pudrate; nu avem nici paltoane maronii şi nici pantofi ascuţiţi; nu avem nici discursuri simple. Noi venim cu pledoarii încâlcite, cu controverse şi, mai important, venim complet dezbrăcaţi: a + b = prune. Mulţimea rămâne tăcută pentru că întregul discurs are un ecou care trece pe deasupra capetelor din piaţa prezentului şi este descifrat doar în piaţa următoarelor generaţii. Prezentul este al nobilimii, oricare prezent am avea în vedere. Prezentul viitorului aparţine tot nobilimii, dar trecutul acestui prezent aparţine furioşilor din Curtea Miracolelor viitorului, care, prin expediţiile în spaţiul exterior căii bătătorite, până la urmă, vor lărgi bulevardul – bulevard pe care tot nobilii se vor plimba, mitizând torţionarii Curţii Miracolelor trecutului care au reuşit, într-un final, să obţină aplauze din partea Mulţimii. Istoria e ironică cu noi toţi.

Noi nu suntem nobili. Nici nu vrem să fim. Suntem prea barbari pentru asta şi nu suntem dispuşi să renunţăm la barbarie. Dar voi, nobili vechi şi noi, sunteţi nişte laşi.

Cu drag şi cu furie,
Clopin Trouillefou

Anca Chiorean

Anca Chiorean

Am o pasiune pentru dualităţi, treimi, bipolarităţi şi, mai ales, oximoroni. Pe toate le caut peste tot. În jurul meu, în cărţi, în teatru, în filme. Şi, de cele mai multe ori, le găsesc.

Articole similare

We’re Still Here

We’re Still Here

Ştefan Baghiu – Din mijloc, despre centru

Ştefan Baghiu – Din mijloc, despre centru

Radio bytes @ KEXP

StudentFEST 2012 Timişoara – Workshop-uri şi cursuri de fotografie

No Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cel mai recent număr:

numar litere sidebar

Abonează-te la newsletter