Știri

Poezia trece pe la Bistrița

Echinox27 iulie 2015

Scrisul ca terapie. Scriu în jurnal ca să înving depresia post-poezia-e-la-bistrița. Mai sunt mulți în aceeași situație. Ne-am și făcut un grup de suport, ceva asemănător Alcoolicilor Anonimi. Organizăm o dată la două săptămâni ședințe pe skype, în care fiecare își povestește amintirile de la această ediție a festivalului și le dă celorlalți sfaturi despre cum să-și umple zilele, acum că poezia s-a împrăștiat de la Bistrița în toată țara și chiar Europa.

Au fost zile și nopți în care abia mai prindeam câte o oră-două de somn. Zile și nopți în care itinerarul zilnic se rezuma la Sinagogă, cafeneaua Plan B și Hotel Coroana de Aur. Zile și nopți după care am ajuns să zic jumătate din frază în engleză și cealaltă jumătate în română. Pentru că, de acum doi ani, Festivalul de poezie și muzică de cameră a devenit internațional. Deci, în afară de debutanți și poeți români deja deveniți superstaruri, au fost și invitați din Polonia, Spania, Belgia, Ungaria și Bosnia și Herțegovina. Au fost zile și nopți pe care nu aș reuși să mi le ordonez în minte decât punctual și fără vreo logică cronologică.

– Marian Coman a fost ales librarul anului, după ce anul trecut premiul l-a câștigat Valentin Derevlean. Bucurie mare, pentru că, dacă, în Cluj, merg doar în Bookcorner Librarium, de fiecare dată când sunt în Sbiu, stau ore în șir la Habitus, librăria de la subsol, și citesc sau ascult poezie.

– Oamenii nu mai au când să iasă la țigară în curtea Sinagogii, pentru că citesc poeți buni după poeți buni. Înainte de fiecare lectură, Dan Coman și Marin Mălaicu-Hondrari îi fac o scurtă și neconvențională prezentare poetului ce urmează să citească. Vorbind despre Jesús Jiménez Domínguez, Marin povestește că, mergând spre aeroport, se gândea că de-abia așteaptă să vorbească despre ce se mai întâmplă în fotbalul spaniol. Dar Jesús l-a surprins: tot drumul au vorbit despre literatura română.

– Invitaților li s-a pregătit o surprise karaoke party. Și apoi să-l vezi pe Marin Mălaicu-Hondrari cu ochelari asemănători cu cei ai lui Scott din X-Men, dansând pe Alicia Keys. Priceless. Să le aplauzi de pe margine pe Ana Dragu și pe Domnica Drumea, care fac karaoke pe Perfect fără tine. Priceless. Să stai până la cinci dimineața, dansând pe Prodigy cu Simona Popescu. Priceless, again.

– Toată lumea o laudă pe Ana Toma pentru conceptul vizual pe care l-a gândit pentru ediția aceasta. Muffins din mingi de tenis, cu mesaje decupate din ziare lipite pe ele. Preferatele mele: nebunii kiss kiss bang bang, poezie condiționată genetic, fiecare pe limba lui împreună, oamenii și muzica sună la oră fixă. La masă, Goran Simić amenință că așteaptă să se înnopteze, ca să poată merge la Sinagogă și să fure afișul uriaș care acoperă una dintre uși, așa de mult îi place.

– Vineri după-masa, pe gardul Sinagogii, un șir lung de poeți. Fiecare așteaptă să îi vină rândul la filmările pentru filmulețul festivalului. Suntem avertizați de cei dinaintea noastră, care se întorc în curte ca niște elevi ce tocmai au dat BAC-ul: Veți urca scările. Vi se va deschide o ușă albă. Vă veți așeza pe un scaun amplasat în fața unei camere de filmat. Vi se vor pune 3 întrebări: De ce au fost poeții izgoniți din cetate, în viziunea lui Platon? Ai scris vreodată un poem erotic? Este metafora o formă de cunoaștere? Și de aici încolo veți fi lăsați să vă descurcați singuri.

– Singura muzică ce se aude și din curtea Sinagogii e cea a lui Frode Barth. Dacă anul trecut a acompaniat-o pe Maria Răducanu, anul acesta a imitat sunetul traficului din București, apoi a improvizat un performance cu Ion Mureșan.

– Anul acesta, la Institutul Blecher, invitat de Claudiu Komartin, citește Goran Simić. El e cel care anunță că The war is over, my love. Povestește cum a pierdut avionul de la București la Cluj și a preferat să vină la Bistrița cu trenul. Cum e să ajungi să scrii în engleză, după ce te muți din Bosnia și Herțegovina în Canada. După aceea, e rândul invitatului invizibil: Iustin Panța. Ca într-o încercare de resuscitare, antologia publicată la Casa de Editură Max Blecher, Mult înainte de sosirea trenului ea se gândește, trece din mână în mână și toți cei prezenți la eveniment citesc primul vers care le sare în ochi. Numai lucrurile simple nu dezamăgesc niciodată.

– Cel mai trist moment al festivalului e ultima lectură, care are loc sâmbătă seara. De data asta, ultimul care citește e Marcin Baran, din Polonia.

355 de zile până la următoarea ediție Poezia e la Bistrița. 355 de zile până când orașul se va umple din nou de poeți care vor mișuna pe străzi, vor goli covrigăria Gigi și vor ocupa toate mesele din Class. 355 de zile până mă voi vindeca.

Mai multe despre festival + fotografii:
https://poeziaelabistrita.wordpress.com/
https://www.facebook.com/events/390434554414371/

Alexandra Turcu