Bjørnstjerne Bjørnson a fost atât scriitor, cât și om politic, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1903. A ținut pasul cu contemporaneitatea și nu i-a fost frică să spună ce crede. Tipic pentru Bjørnson era să protejeze țăranii, să îi ajute să lupte împotriva opresiunii de orice fel în țară, dar și în străinătate. A scris în multe ziare străine despre problemele care îl preocupau. Bjørnson a sprijnit națiunile mici care trebuiau să lucreze pentru a crea pace cu Marile Puteri. Părerea lui era că toate conflictele se pot rezolva prin negocieri și nu prin război. Bjørnson se considera socialist, dar nu credea în revoluții. Era solidar cu muncitorii care erau în conflict cu șefii. S-a angajat în dezbateri privitoare la limbă și a cerut libertate artistică.
Tatăl
Traducere din limba norvegiană : Paul-Daniel Golban
Omul despre care se va vorbi aici era cel mai puternic din parohia sa; el se numea Tord Øverås. – Stătea într-o zi la biroul preotului, mândru și serios:
― Mi s-a născut un fiu, spuse el, și vreau să-l botez.
― Cum se va numi?
― Finn, după tatăl meu.
― Și nașii?
Au fost numiți, și erau cei mai de seamă bărbați și femei ai parohiei din rudele bărbatului.
― Mai e ceva? întrebă preotul, ridicându-se în picioare.
Țăranul a stat puțin:
― Aș fi bucuros să am un botez doar pentru el singur, spuse el.
― Vrei să fie într-o zi lucrătoare?
― Sâmbăta, primul la ora 12.
― Mai e ceva? întrebă preotul.
― Cu alte cuvinte, am terminat, spuse țăranul, dând să plece încotro voia.
Atunci preotul s-a ridicat:
― Doar atât, spuse el și merse până aproape de Tord, îi luă mâna și se uită înăuntru în ochii lui:
― Acest copil e o binecuvântare de la Dumnezeu!
Șaisprezece ani după acea zi, Tord stătea în sufrageria preotului.
― Te ții bine, tu, Tord, spuse preotul, nevăzând nicio schimbare la el.
― Eu nu am nici măcar o supărare, răspunse Tord. La acest lucru preotul încuviință din cap, dar după o clipă îl întrebă:
― Cu ce vești azi-seară?
― Astăzi-seară vin pentru fiul meu care va avea confirmarea mâine.
― El e un băiat isteț.
― Eu nu vreau să plătesc până nu aflu ce număr a primit în intervalul bisericii.
― Va sta la numărul 1.
― Am înțeles, – iată aici 10 taleri.[1]
― Mai e ceva? întrebă preotul, uitându-se la Tord.
― Nu mai este nimic de spus.
Tord plecă.
După ce au trecut opt ani, un zgomot se auzi într-o zi în fața biroului preotului, deoarece mulți oameni au venit, iar Tord era primul. Preotul se ridică și îl recunoscu.
― Ai venit hotărât azi-seară.
― Vreau să cer o dispensă pentru fiul meu care se însoară cu Karen Storlien, fata lui Gudmund care stă aici.
― Ea e cea mai bogată fată din sat.
― Așa se spune, răspunse țăranul, mângâindu-și părul cu o singură mână.
Preotul stătu o clipă, ca și cum s-ar gândi, nu spuse nimic, dar trecu numele în cărțile sale, iar cei doi semnară. Tord lăsă trei taleri pe masă.
― Iau doar una, spuse preotul.
― Știu că e suficient, dar el e singurul meu copil, vreau să fie toate în regulă.
Preotul acceptă banii.
― E a treia oară acum când stai pentru fiul tău aici, Tord.
― Dar acum am terminat cu el, spuse Tord; luându-și portofelul, spuse la revedere – și toți oamenii după el.
Paisprezece zile după acea zi, tatăl și fiul vâsleau pe o vreme liniștită pe apă până la Marele Zălog[2] să vorbească despre nuntă.
― Lavița nu stă foarte fix sub mine, spuse fiul și se ridică să o îndrepte. În același timp, lavița pe care stătea a alunecat, el a dat din mâini, a zbierat și a căzut în apă.
― Ia vâsla! a zbierat tatăl, s-a ridicat și s-a holbat neputincios. Dar atunci când fiul dădea din mâini, el a împietrit. Așteaptă puțin! strigă tatăl, vâslind înspre el. Atunci fiul s-a răsucit pe spate, s-a uitat lung la tată – și s-a scufundat.
Lui Tord nu îi venea să creadă, a ținut barca stabilă și s-a holbat la zona în care fiul lui s-a scufundat de unde aștepta ca acesta să răsară. Acolo au apărut niște bule, încă câteva, apoi doar una mai mare care izbucni – din nou s-a așezat oglinda pe apă.
Timp de trei zile și trei nopți oamenii puteau să îl vadă pe tată cum vâslea în jurul zonei fără să mănânce, fără să doarmă, căutându-l pe fiul său. Și în a treia zi dimineața l-a găsit și a venit purtându-l pe spate până la fermă.
S-ar putea să fi fost mai bine de un an de la acea zi. Atunci preotul a auzit târziu într-o zi de toamnă ceva fâșâind afară, lângă ușa de la camera de așteptare, bâjbâind cu grijă după ială. Preotul a deschis ușa, iar înăuntru a intrat un om înalt, gârbovit, slab, cu părul alb. Preotul s-a uitat îndelung la el înainte de a-l recunoaște, era Tord.
― Vii așa de târziu? spuse preotul, stând nemișcat înaintea lui.
― Ah, da, vin târziu, spuse Tord și se așeză.
Preotul se așeză și el, după care așteptă, urmând o lungă tăcere. Atunci Tord spuse:
― Eu am ceva ce vreau cu plăcere să dau săracilor; aș vrea să fie o moștenire și să poarte numele fiului meu. Se ridică, așeză banii pe masă și se reașeză.
Preotul i-a numărat:
― Sunt mulți bani, spuse el.
― E jumătate din moșia mea. Am vândut-o astăzi.
Preotul fu cuprins de o lungă tăcere, în sfârșit întrebă, dar cu blândețe:
― Ce vrei să iei cu tine?
― Ceva mai bun.
Amândoi au stat o clipă, Tord cu ochii în pământ, preotul cu ochii înspre el. Atunci preotul a spus rar și apăsat :
― Acum cred că fiul tău a devenit în sfârșit o binecuvântare pentru tine.
― Da, acum asta cred și eu însumi, a spus Tord, s-a uitat în sus și două lacrimi mari au curs pe obrajii lui.
[1] Talerul (uneori scris Thaler) este o monedă mare de argint folosită în Europa timp de aproape 400 de ani.
[2] Arbust înalt până la cinci metri, cu lujeri cenușii-verzui și frunze lanceolate (Salix cinerea).
Tradus din: Erna Vibere Gjernes, Ragnar Arntzen, Sirkel: flerkulturell lesebok for den videregående skolen, Gyldendal Norsk Forlag, 1990, p. 337-338.
Foto credit:
Portretul lui Bjørnson: https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Portrett_av_Bj%C3%B8rnstjerne_Bj%C3%B8rnson,_ca_1903_-_no-nb_digifoto_20150129_00041_bldsa_BB0803.jpg
http://www.oktober.no/Boeker/Pocket/Pocket-skjoennlitteratur/Faderen.-Peder-Bjoernson-forsvarer-seg.
Paul-Daniel Golban
Îmi place literatura scandinavă și cred că a o traduce în română înseamnă a o reciti. Iar acest lucru este cu atât mai adevărat în ceea ce privește poezia; ceea ce nu traduci cuvânt cu cuvânt rămâne poezia creată de tine.
No Comment