A fost odată ca niciodată un țăran care avea trei fii; el nu era de origine aleasă, era bătrân și adus de spate, iar fiii lui nu doreau să facă nimic să schimbe asta. Lângă fermă era o pădure mare și trainică, iar tatăl lor dorea că băieții să taie lemne pentru a mai scăpa de datorii.
După o vreme îi făcu să asculte, iar cel mai mare merse la tăiat de lemne prima dată. Când ajunse în inima pădurii și începu să tăie un molid solid, un trol gigantic veni spre el. „Dacă tai lemne din pădurea mea, te voi omorî!“, spuse trolul. Când auzi asta, băiatul își aruncă toporul la o parte și fugi acasă cât de repede putu. De abia mai avea răsuflare când veni acasă și le spuse ce s-a întâmplat, dar tatăl lui spuse că are inima unui iepure de câmp; trolii nu l-au speriat niciodată pe el de la a tăia lemne când era tânăr, zise el.
În următoarea zi, fiul mijlociu dori să o ia din loc, iar același lucru i se întâmplă și lui. Când tăia molidul de câteva ori, trolul venise la el și spuse: „Dacă tai lemne din pădurea mea, te voi omorî!“ Băiatul își aruncă toporul la o parte și fugi la fel ca fratele său, tot atât de repede. Când ajunse acasă, tatăl lui se supără foarte tare și spuse că trolii nu l-au speriat niciodată când a fost tânăr.
A treia zi și Cenușor dorea să încerce.
„Tu?!“, spuseră cei doi frați mai mari, „ei, da, tu cel care nici măcar nu ai fost vreodată înafara ușii!“
Dar Cenușor nici că răspunse. Ceru doar de-ale gurii. Mama lui făcea brânză, dar nu era gata. Totuși, primise câtva în traistă și dus a fost.
Când tăia lemne de o bună bucată de timp, veni trolul la el și spuse: „Dacă tai lemne din pădurea mea, te voi omorî!“
Dar băiatul nu era un prost și jumătate; fugi departe în pădure după brânză, strângând-o atât de tare încât șiroia.
„Dacă nu rămâi nemișcat“, strigă el către trol, „te voi strânge atât de tare precum iese apa din piatra asta albă!“
„Nu, cruță-mă“, spuse trolul, „te voi ajuta la tăiat.“
Da, cu această promisiune, băiatul l-a cruțat, iar trolul era un bun cherestegiu, așa că au tăiat jos mulți copaci în ziua aceea.
Când veni noaptea, trolul spuse: „Poți veni acasă la mine, e mai aproape de locul tău.“
Da, băiatul îl însoți, iar când au ajuns acasă, trolul făcuse un foc, în timp ce băiatul urma să se ducă după apă pentru terci: dar acolo erau două găleți de fier, atât de mari și de grele că de abia de putea muta din loc.
Așa că băiatul spuse: „N-are niciun rost să folosim aceste degetare; mă duc după toată fântâna.“
„Nu, brave prieten“, spuse trolul, „nu mă pot lipsi de fântâna mea; încălzește tu focul, iar eu mă duc după apă.“
După ce veni înapoi cu apa, au gătit destoinic un terci mare.
„Dacă gândești la fel“, spuse băiatul, „eu zic să ne luăm la întrecere la mâncare.“
„O, da!“, spuse trolul, gândindu-se că va câștiga cu siguranță.
S-au așezat jos la masă; dar băiatul umbla cu dedesupturi și și-a legat traista în loc de stomac, punând terci mai mult în traistă decât în gura sa. Când traista era plină, a luat un cuțit și a tăiat o spintecătură în ea. Trolul se uită la el, dar nu spuse nimic.
După ce au mai mâncat o bună bucată de timp, trolul își lăsă jos lingura. „Nu, nu mai pot mânca“, spuse el.
„Ba vei mânca!“, răspunse băiatul, „eu nu sunt plin nici pe jumătate. Fă cum am făcut eu, și taie-ți o spintecătură în stomac, iar apoi poți mânca după poftele tale.“
„Dar nu te doare foarte?“, întrebă trolul.
„Nimic de care să te plângi“, răspunse băiatul.
Așa că trolul a făcut după cum spuse băiatul, iar toți știu că a plătit cu viața sa. Iar băiatul luă cu sine tot argintul și tot aurul pe care îl găsi în peștera trolului și merse acasă. Cu acesta, putea plăti datoriile pentru totdeauna.
Peter Christen Asbjørnsen, Jørgen Moe, Norske Folkeeventyr (1841-1844).
http://runeberg.org/folkeven/049.html.
Traducere din limba norvegiană de Paul-Daniel Golban.
Paul-Daniel Golban
Îmi place literatura scandinavă și cred că a o traduce în română înseamnă a o reciti. Iar acest lucru este cu atât mai adevărat în ceea ce privește poezia; ceea ce nu traduci cuvânt cu cuvânt rămâne poezia creată de tine.
No Comment