Teatrul independent Reactor de Creație și Experiment a avut invitat un grup de studenţi de la Bucureşi, atât de la coregrafie, precum şi de la actorie, care a prezentat publicului restrâns un spectacol care i-a transpus pe cei prezenţi într-o lume parcă de mult uitată, dar care încă îşi face auzită vocea, creând un melanj între modern şi tradiţional. O gamă variată de sunete şi motive muzicale folclorice se armonizează cu muzica suav-provocatoare folosită în dansul contemporan. În acest sens, celor prezenţi li s-au perindat înainte ochilor o serie de episoade care ţin de satul tradiţional românesc, dar şi o descriere precisă asupra poziţiei sociale pe care bărbatul şi femeia au ocupat-o în mediul rural autohton. Spectacolul în sine nu urmăreşte să spună o poveste, tocmai de aceea nu există un fir narativ care să lege secvenţele între ele. În schimb, există un mesaj de spus şi mai ales de perceput în interiorul fiecărui segment, intenţia fiind aceea de a transmite o pulsaţie, o energie pe care o creează reprezentaţia. În acest mod, se înfățișează o succesiune a simţirilor, atât cele mai subtile, trăite de dansatori şi afişate prin gesturi şi mimică, precum şi cele exterioare, pe care le emană aceştia cu fiecare pas.
Astfel că spectatorii au putut fi martori la o pleiadă de episoade care au amintit întrucâtva de romanele lui Liviu Rebreanu sau Marin Preda, existând momente precum bătaia a doi flăcăi pentru o fată, hora feciorilor din sat, curtarea reciprocă dintre o fată şi-un băiat, privită ca pe o luptă continuă. Lupta este pricinuită de (precum şi împotriva) rezinstenţei impuse mai ales din punct de vedere social, iar nu atât sentimental. De asemenea, prezintă discrepanţa majoră care există între bărbat şi femeie, o relaţie de subordonare între cei doi, aproape aservire din partea ei şi un puternic simţ autoritar din partea lui. Toate aceste elemente mai agresive au fost îmbinate cu mişcările graţioase şi clar conturate ale dansatorilor. De asemenea, şi muzica modernă a fost îmbibată de elemente tradiţionale, creând un amestec al imaginilor şi stărilor care transportă privitorul într-un mediu nou, dar foarte familiar.
După cum membrii grupului au declarat la finalul spectacolului, aceştia au umblat prin mai multe zone ale României, respectiv zonele rurale ale Iaşului, ale Braşovului, ale Clujului, de unde au adunat poveşti, unde i-au înregistrat pe oameni şi unde au reuşit să trăiască pentru câteva clipe etnografia. Toate acestea le-au adăugat lucrării lor şi le-au redat oamenilor prin arta lor, prin dansul lor, prin muzica lor, dar în mod special implicare afectivă. Coregrafia a fost creată de Simona Dabija, Mariana Gavriciuc, Camelia Neagoe și Oana Zară. Liniile melodice au fost şi ele create de către un compozitor din Bucureşti-Iași, George D. Stănciulescu, care a încercat să păstreze autenticitatea trăirii, dar să o valorifice experimental.
Fără ca spectacolul să fie unul lung din punct de vedere al duratei, a fost unul intens, nu rare fiind momentele în care privitorului cred că i s-a tăiat respiraţia. În plus, a existat un contrast frumos: pe de-o parte, o scenă în plină forţă, precum un tablou în culori vii, emanând energie, vivacitate, dar mai ales pasiune. De altă parte, un public concentrat să înţeleagă, să cuprindă, să simtă, să facă parte. Cred că am plecat de acolo cu o doză de tradiție emancipatoare, oricât de contrar ar suna.
Sursa Imagine: http://reactor-cluj.com/shora-dans-contemporan/
Răzvan Rocaș
Am început cu Literele și am continuat cu Teatrul. Interesat de zona independentă și de modul în care aceasta poate aduce un plus societății.
No Comment