Interviuri

Interviu cu şi despre Ana Mănescu

Răzvan Rocaș15 decembrie 2017

Ana Mănescu (n. 23 aprilie 1989, Bucureşti) este jurnalist cultural, editor-şef al proiectului societatesicultură.ro şi scriitoare.  A publicat până acum trei volume, iar un al patrulea este pe drum: alter.ego (Herg Benet, 2014), Quasar (Herg Benet, 2015) şi Stresul dintre orgasme (Herg Benet, 2015). De asemenea, nu s-a rezumat doar la a scrie, ci a şi tradus al doilea volum al seriei Monştrii din Verity de Victoria Schwab, Duetul nostru întunecat, la aceeaşi editură. Este o scriitoare asiduă şi exigentă cu propria scriitură, vorbind mereu într-un mod pasional despre literatură. Idealul ei scriitoricesc se poate rezuma în doar câteva cuvinte: „Într-o zi mă voi muta pe o plajă, unde voi scrie cât voi trăi. Sau voi trăi cât voi scrie.”

Răzvan Rocaș: În primul rând, cine este scriitoarea Ana Mănescu şi ce ar trebui să ştie cititorii despre ea?
Ana Mănescu: Tot ce este de știut despre mine ca scriitoare se află în cărțile mele. Ele sînt suma obsesiilor din care s-au născut și a cunoștințelor, experienței, firii și scriiturii mele dintr-un moment anume. alter.ego. este despre sfîrșitul adolescenței și găsirea drumului, Stresul dintre orgasme despre menținerea lui în lumea reală, Quasar despre începuturi, sfîrșituri și ciclicitate, și toate vorbesc despre iubire și diverse soiuri de morți. Încep să înțeleg că asta sînt ca om și scriitoare, mereu pe un drum flancat de iubire și de moarte.

R.R.: De când scrii şi de unde îţi iei inspiraţia?
A.M.: Dintotdeauna. De dinainte să știu să citesc. Cu tatonare de la 9 ani. Cu intenție de la 16. Cu seriozitate de la 22. Cu disciplină, constanță, încredere și compasiune, încă învăț.
Inspirația, adică scînteia inițială sau deblocarea unei proze împotmolite, vine din obsesiile mele, din tot ce am înregistrat vreodată, din neant sau din noroc chior. După aceea urmează multă muncă. Trebuie să adun nebunia din mine într-o poveste care-i și pentru nebunia din alții.

R.R.: Cine sunt modelele tale în literatură, dacă ele există, desigur?
A.M.: În primul rînd, poveștile care m-au schimbat. Mereu aștept asta de la cartea pe care o scriu, să schimbe o viață, altfel care e rostul? Și, într-adevăr, toate au reușit asta. Au schimbat-o pe a mea. Dacă se întîmplă să îmi spună altcineva că mi-a iubit una dintre cărți, e deja mai mult decît în visele și visurile mele.
Sigur că am și scriitori care mi-s tare dragi. J.K. Rowling, pentru că vorbește despre umanitate printr-o poveste fantastică în toate sensurile, pentru cum a salvat-o scrisul, pentru că în succes a fost darnică. Cristina Nemerovschi, pentru fecunditate, forță și onestitate. Flavius Ardelean, pentru că încă nu am găsit scriitor mai bun în generația noastră. Și Alexandru Voicescu, pe care, dincolo de scriitură, îl admir nespus pentru munca titanică pe care o face în culisele Herg Benet.

R.R.: Într-o altă discuţie, spuneai că eşti o fire exigentă când vine vorba de editarea propriei scriituri. Cum decurge procesul pentru, să zicem, o singură proză scurtă?
A.M.: Identic cu cel pentru una arhiscurtă, pentru un roman, pentru o cronică, pentru o colecție de povestiri, pentru un status pe Facebook, pentru interviul acesta. Ca un pui de om, textul pornește de la un sîmbure instinctual și adună în el viață și cunoaștere, greșeli și căutări. Iar eu, ca un mentor (deloc) răbdător (dar ce să faci?, ăsta-i procesul), îl îndrum și cizelez pînă cînd poate sta pe propriile picioare, apoi îi dau drumul în lume. Adică rescriu pînă cînd nu mai am ce schimba, pînă cînd îmi ating limita ca scriitoare, ca om, pentru povestea aceea. Sigur că în cele din urmă o depășesc, uneori chiar înainte să ajungă la alți oameni, dar ea e cine trebuie să fie, cu bunele și relele ei.

R.R.: Dacă nu ţi-ar fi fost rezervat scrisul, ce crezi că ai face?
A.M.: Trecuturi posibile, zici? Poate că aș fi predat istorie. Poate că aș fi făcut balet sau vioară. Poate că aș fi dat la medicină – am avut o perioadă în care îmi operam jucăriile de pluș, le tăiam și coseam de zor – sau la drept, cum ar fi vrut tata. Poate că aș fi fost nevastă și mamă și aș fi avut o afacere măruntă cu prăjituri făcute în casă și pulovere tricotate. Dar acum, locuind în mine de 28 de ani, îți spun sincer că nu a existat niciodată alt drum, iar celelalte, conexe, au venit tot prin scris. Nu mă văd capabilă să fi făcut altceva decît să stau printre povești. M-ar fi dărîmat. Sau, cine știe?

R.R.: Scrisul tău este încadrabil în Adult Fiction. Ce înseamnă acest gen pentru tine?
A.M.: M-am speriat inițial, credeam că mă „acuzi” de erotică, în condițiile în care eu încă nu am reușit să scriu o scenă decentă de sex. Știu, știu, am o carte care se numește Stresul dintre orgasme, dar e un titlu metaforic, e vorba de fuga după culmi.
Am aflat și eu după o scurtă cercetare ce înseamnă Adult Fiction sau New Adult. Cu protagoniști (și public țintă) între 18 și 30 de ani, practic the twenties, abordează temele aferente, sexualitatea, educația, cariera, prieteniile, maturizarea. Pasul următor după popularul Young Adult, nu? De altfel, așa a și luat naștere, dintr-un call pentru povești în stilul YA, dar pentru altă categorie de vîrstă.
În ceea ce mă privește, cred că numai Stresul s-ar încadra în Adult Fiction. Personajul principal are 20 și ceva de ani, a vrut să fie violonist, dar a ajuns să lucreze în asigurări, se îndrăgostește de adolescenta căreia îi predă lecții de vioară, are doar doi prieteni buni, traume de vindecat și insomnii pe care le tratează cu un drog fictiv. În miez, cartea este despre anxietate, stres, dependențe și căutarea unui echilibru între latura artistică și lumea contemporană. Însă încadrarea este pur întîmplătoare. Sînt la vîrsta asta, m-am confruntat cu probleme asemănătoare și am avut o scînteie care a creat o carte. Asta-i toată legătura.
Eu nu scriu într-un gen, ci într-o obsesie. alter.ego. bate spre Young Adult, dar s-a născut din propriul meu drum. Quasar e literatură speculativă cu accente onirice, dar s-a strîns din coșmaruri și experimente stilistice. Stresul o fi și Adult Fiction, dar nu așa a pornit, și cu sau fără eticheta aceasta, e aceeași carte despre boală și artă.

R.R.: Ce autori îți mai vin în minte când te gândești la Adult Fiction?
A.M.: Nu știu dacă în România există vreun autor care să scrie intenționat într-o nișă, pentru a acoperi o cerere a pieței. Nu, industria ne permite încă să creăm destul de liber. Arta se află mai presus de strategie. Clasificarea vine abia apoi, pentru a îndruma mai ușor cartea spre oamenii ei. Dar, uite, am asociat imediat cîteva titluri cu acest Adult Fiction atît de nou pentru mine: Stresul meu, Exorcizat de Radu Găvan, Malad de Alexandru Voicescu și majoritatea cărților Cristinei Nemerovschi.

R.R.: Prinde acest gen în România?
A.M.: Are potențial. Tinerii se întorc la lectură în România. Eu mă ocup de colaborările editurii Herg Benet cu blogosfera și am observat că mai toți bloggerii de carte sînt adolescenți sau studenți. Cititorii lor, la fel. Sigur că acum YA este popular între ei, deși clar nu este singurul interes. Însă odată ce va mai crește generația aceasta, poate că se vor îndrepta spre alte cărți în care să se regăsească, unele un strop mai mature, s-ar putea spune, iar aici își va găsi succesul Adult Fictionul.
Însă eu nu cred în cărți definite de vîrsta biologică. Nu mi se pare atît de important dacă te lupți cu o temă printr-o carte clasică, prin mitologie, prin non-ficțiune, prin self-help, prin YA, prin cărți pentru copii, prin seriale, prin filme, prin teatru sau prin muzică. Nu forma contează. Cred că e important să înveți. Să simți. Să te bucuri. Și cărților nu le pasă de vîrstă, ci de inimi. Vorba lui C.S. Lewis, some day you will be old enough to start reading fairy tales again.

R.R.: Facem şi un mic joc de apreciere: de ce un cititor ar trebui să pună mâna pe un volum al Anei Mănescu şi să-l răsfoiască, cel puţin?
A.M.: De ce nu? Nu știi niciodată care carte îți va schimba viața. Desigur, meritul și responsabilitatea nu sînt ale autorilor, sînt strict ale omului care găsește într-o poveste un declic, un catalizator. Din ce alt motiv am ucide copaci, și nu ne-am lăsa poveștile în sertar, dacă nu ca să scoatem în lume ceva care poate, poate o va face mai bună? Nu spun că ale mele pot. Spun doar că nu strică o răsfoire. Apoi este între cititor și carte. Eu mi-am încheiat treaba.

R.R.: Care sunt planurile tale auctoriale pentru viitorul apropiat sau îndepărtat?
A.M.: În 2018, cu speranțe pentru primăvară, urmează Sinuciderea Ielelor, un volum de povestiri cu personaje fantastice majoritar feminine, despre destin și alegere. Cu (i)ele(le) mă aflu mai la debut decît cu debutul, pentru că proza fantastică a fost mereu visul. Mă îngrozește, dar abia aștept.