Impresionant cum Sibiul a devenit un hub cultural în ultimii ani – mi se pare demn de menționat acest fapt. Și mi se pare demnă de menționat și munca celor de la revista Zona nouă, care de patru ani organizează Z9FESTIVAL, un festival internațional de poezie care, an de an, a adus laolaltă poeți importanți și (nu pot sublinia destul asta) extrem de tineri din peisajul literar internațional contemporan. Fiind deja un om „de-al casei”, pentru că nu am lipsit de la nicio ediție și deja i-am plictisit pe organizatori cu ipostaza mea de pasager clandestin, pot confirma importanța festivalului. Pentru faptul că ne pun (pe noi și pe invitați totodată) la curent cu noile realități literare din lume și pentru dialogul transcultural fertil pe care îl provoacă, cei din echipa Zona Nouă (anul acesta, formată din Vlad Pojoga, Cătălina Stanislav, Krista Szöcs și Daniel Coman) merită toată aprecierea.
Anul acesta, festivalul s-a ținut pe 12-13 octombrie. Invitații au fost următorii: Denise Bonetti (Italia/Regatul Unit), Gabriela Feceoru (România), Mircea Andrei Florea (România – de altfel, nedebutatul care a câștigat concursul organizat de Z9), Kristofer Folkhammar (Suedia), Linn Hansén (Suedia), Oli Hazzard (Regatul Unit), Heir of the Cursed (Kenya), Stéphane Korvin (Franța), Cosmina Moroșan (România), Ruxandra Novac (România), Galina Rymbu (Russia), Livia Ștefan (România) și Raed Wahesh (Siria/Palestina, acum locuind în Germania). Ajuns înaintea lor în Sibiu, am reușit să văd fiecare invitat intrând, pe rând, în restaurant. Progresiv, am văzut cum se umple sala unde trebuia să luăm masa. Uitându-mă la toți acești oameni în aceeași cameră, prinzând frânturi de conversație de la mese, ajungând eventual să-i cunosc pe fiecare, am sesizat că de fapt asistam la un mozaic social în plină comuniune. Schimbul de idei, culturi, afinități, opinii legate de poezie: nu-mi pot imagina un loc mai bun pentru așa ceva decât festivalul Zona Nouă. Și chiar asta a fost. O platformă entuziasmantă de dialog. Un câmp perfect de conversații. Un nod între mai multe literaturi, tendințe și convingeri.
A doua zi au avut loc lecturile propriu-zise, în sala de festivități a Bibliotecii Astra. Dacă în anii anteriori festivalul s-a întins pe mai multe zile, cu mai multe ture de lecturi, de data aceasta organizatorii s-au gândit să recurgă la varianta maratonului. O idee bună, având în vedere că au reușit să țină publicul în priză pe durata a patru ore de poezie. Să mă fac înțeles: patru ore de poezie din cele mai diverse registre, despărțite de o pauză în care puteai să te servești cu o cafea și să mai pălăvrăgești pe marginea festivalului la o țigară, precum și un act muzical ținut de Heir of the Cursed (Beldina Odenyo Onassis). Ca în fiecare an, diversitatea textelor citite mi-a dat senzația că am de a face cu cel mai eterogen eveniment la care m-aș fi putut gândi. Linn Hansén a citit o poezie politică, cu o atitudine critică la adresa temelor coloniale și patriarhale, în timp ce conaționalul său, Kristofer Folkhammar, a propus o poetică mult mai sensibilă, mai degrabă blândă și intimistă. Gabriela Feceoru a propus o poezie a vulnerabilității feminine și a traumei, în timp ce Galina Rymbu s-a prezentat cu o poezie de o asemenea putere și intensitate încât ar fi surprins-o și pe Angela Marinescu. Denise Bonetti a propus un grupaj poetic despre obiecte, imaginându-și lumea din perspectiva acestora, iar Ruxandra Novac a invocat în sală, pe durata lecturii, sensibilitatea specifică din ecografitti. Raed Wahesh a descris cutremurătoarea realitate violentă a Orientului Apropiat și atrocitățile războiului din însăși ipostaza victimei. Mircea Andrei Florea, o figură vizibilă printre nedebutații români, a propus o serie de poeme în care experimentează cu oscilarea perspectivei personajelor, în timp ce Stéphane Korvin propunea o poezie a corporalității și subiectivității. Cosmina Moroșan a deteritorializat, ca de obicei, obiectul poeziei întru extaz, pe când Livia Ștefan a revenit cu noi căi de explorare și exhibare a crizelor personale. Nu în ultimul rând, menționez lectura mea preferată de la Zona Nouă: Oli Hazzard, cu o poezie complexă, hiper-elaborată și intelectualizantă despre un drum banal cu mașina; mai exact, o poetizare a instrucțiunilor GPS, în siajul unui John Ashbery (care, de altfel, îl și lăuda la un moment dat).
E lesne de văzut diversitatea lecturilor și dezbaterile importante pe care un asemenea eveniment le poate ridica. Festivalul Zona Nouă a făcut, și în 2018, poezia mai accesibilă publicului larg și, mai exact, adolescenților și tinerilor.
Fotografie: Gabriela Cuzepan
Mihnea Bâlici
Student la Facultatea de Litere din Cluj-Napoca. Scrie poezie și a fost publicat în câteva reviste și antologii (Poesis international, Subcapitol, Scena9, Familia, Conta etc.). Publică cronică literară și în Observator cultural și Vatra.
No Comment