Contrasens este un podcast care explorează teme de actualitate din câmpul științelor sociale. Echipa este formată din studenți ai Facultății de Sociologie și Asistență Socială, Universitatea Babeș-Bolyai.

Maria Fărîmă: Pentru cei care nu vă cunosc sau nu au reușit să asculte episodul aniversar unde povestiți pe larg despre interesele voastre de cercetare, spuneți-ne câteva cuvinte care vă reprezintă, întrucât aveți preocupări foarte diverse.

Maria Martelli: Mi se pare amuzant cum ajungem să ne identificăm uneori după interesele noastre de cercetare sau cele teoretice, că ne fac așa un profil caricaturizat, eu fiind cu „educația”, mai ales cea din licee, și în ultimii doi ani, cu antropocenul și cauzele de mediu. De aceea am și ajuns să-mi scriu dizertația pe o combinație dintre aceste două mari teme. Ce mai sunt eu e, cred, cea care zice cel mai des „aș merge acolo, aș face și asta”, pentru că sunt atâtea lucruri pe care vreau sa le fac și locuri în care vreau să merg, ca și cum încă mai am de învățat câte ore sunt într-o zi. Și, când lucrurile nu mai funcționează, citesc compulsiv poezie câteva ore.

Marina Mironica: Mă pasionează orașele. Îmi place să descopăr infrastructurile care fac posibilă funcționarea acestor aglomerări misterioase în care unii oamenii muncesc, se plimbă în parc și merg la teatru, alții doar muncesc. Cred că mai mult decât să cercetez despre tot felul de fenomene urbane, spații verzi și artă politică îmi place să vorbesc cu alți oameni despre ele. Podcastul ăsta este un mediu foarte potrivit pentru o persoană curioasă și dornică de povești ca mine. Cu toate astea, implică și multă muncă de producție, dar și muncă cu propriile anxietăți și nesiguranțe.

Pati Murg: Uf, da, greu cu descrisul. Salut, sunt Pati și am făcut o licență pe fenomenul kitsch-ului în România. Mi-a plăcut tare mult cum un subiect atât de fluid poate avea atât de multe reprezentări și poate fi încadrat, și mai ales cum kitsch-ul devine un element cheie pentru reproducerea unor bunuri pe piața capitalistă. Cumva cercetând subiectul, am început să îmi îmbrățișez mai tare latura mea camp și să nu mai țin cont de anumite coduri vestimentare, pe care le încălcam și când eram mai mică, însă acum o fac cu nerușinare. Mai recent am realizat o cercetare pe zona Văii Jiului, reconstituind o parte din arborele genealogic al familiei și recontextualizând fiecare istorie personală la fenomene macro, fenomene structurale care s-au întâmplat și au afectat traiectoria membrilor, de la războaie, perioada de foamete, tranziții, privatizări ale minelor, la migrații și așa mai departe.

Maria Martelli: Țin să zic că post-Pati mi se pare mișto să port sclipici și paiete și alte kitsch-uri pe care înainte le detestam. Ia uite dovadă că teoria critică schimbă comportamente.

Matei Mlinarcic: Salut, eu sunt Matei, fiul rătăcitor al colectivului. Dacă Maria avea dreptate, mai sus, în ceea ce privește identificatul prin interese de cercetare, eu sunt ăla pe care-l interesează o mulțime de lucruri, dar niciunul destul de mult încât să se ocupe serios de el. Dacă nu avea dreptate, atunci sunt pedantul nesuferit al grupului, polițistul virgulelor, amatorul berilor și connoisseur-ul jocurilor video.

Karol Pataki: Hello, sunt Karol, aka avocatul diavolului din grup. Personal nu consider că am neapărat interese de cercetare, ci doar interese care se leagă de domeniul sociologiei. Licența plănuiesc să o fac pe CFR, mai exact pe subfinanțarea CFR văzută din perspectiva angajaților și foștilor angajați. Sunt curios de evoluția căilor ferate în perioada post ceaușistă; efectiv sunt curios de declinul CFR. Celelalte interese ale mele ar fi o combinație de științe politice și sociologie, precum democrația ca sistem politic, cooperative, autonomie politică, chestii de genu’.

Vlad Bejinariu: Fiind junele, nu știu dacă pot să spun că am interese clare de cercetare, ci mai degrabă chestii pe care le citesc și mă pasionează (adesea descopăr altele noi mai degrabă decât să le aprofundez pe alea vechi). M-a ajutat totuși episodul aniversar în a-mi limpezi gândurile, așa cât să pot spune că mă interesează destul de mult producția de narațiuni istorice și câmpurile de specialiști care le produc (centre universitare, institute, muzee etc.). Mă mai prinde epistemologia socială, sociologia istorică comparată și economia politică. Ah, și îmi mai place să mă uit și să merg la meciuri de fotbal.

M.F.: Cum s-a născut proiectul Contrasens și care e ideea principală a acestuia? Sunteți împotriva cui/a ce?

Marina: Podcastul Contrasens a apărut din dorința de a discuta teme de interes publicului larg, dintr-o perspectivă sociologică. Ne propunem să aducem în prim plan cercetări serioase și să le discutăm într-un mod accesibil. Cred că modul în care se poartă discuțiile în cadrul sociologiei – cu deschidere, critic, cu toleranță și o accentuată solidaritate cu categoriile marginalizate – este util pentru noi toți dacă dorim să înțelegem ce se petrece cu lumea în care trăim. Ce poate fi mai oportun decât un podcast care să popularizeze acest fel de discuții despre teme actuale și deseori prost înțelese. Așadar, cum se poate observa, la Contrasens suntem pentru discuții asumate și critice acolo unde este cazul și mai ales atunci când vine vorba despre teme și interpretări mainstream.

M.F.: Care sunt dificultățile cu care vă confruntați în realizarea podcastului?

Matei: Dificultățile sunt peste tot și totul e dificil. Cred că problema centrală care ne punea – și încă ne pune, într-o oarecare măsură – bețe în roate are de-a face cu stabilirea și respectarea unui echilibru între un plan personal și unul profesional. Când am început să lucrăm la Contrasens, patru dintre noi ne aveam ca frații, iar celorlalți doi nu le-a luat mult să ne prindă din urmă. Or, fiind și tovarăși, și colaboratori, cred că era imposibil ca, la un moment dat, aceste două relații să nu intre în conflict.

Pe lângă asta, elanul cu care ne-am apucat de proiect era de o naivitate crâncenă. Nu dispuneam, la început, de toate resursele și cunoștințele de care aveam, de fapt, nevoie ca să producem podcastul. Pe cele din urmă le-am dobândit și încă le dobândim din mers. Pentru primele, le suntem datori tuturor prietenilor care ne-au dat o mână, două, trei de ajutor; Facultății de Sociologie și Asistență Socială, UBB, Fabricii de Pensule, Doinei Borgovan de la Radio Cluj, lui Flaviu Petean de la EBS Radio, tuturor oamenilor care ne-au dat câte un sfat despre cum ar putea decurge un episod mai bine, tuturor oamenilor care ne-au pus în contact cu specialiști.

Și dacă tot adusesem vorba de naivitate, un lucru care încă ne bântuie e cantitatea reală de muncă de care are podcastul nevoie. Încă mai intervine ceva neprevăzut, mai e mult de făcut, se mai strică ceva, mai există câte o problemă de rezolvat. Noi ne imaginam că ne vom ocupa de Contrasens prin weekenduri. Weekendul n-a fost de acord.

M.F.: Chiar dacă abordați subiecte variate, multe fiind destul de controversate, există anumite teme pe care vreți să le discutați, dar credeți că nu este momentul potrivit?

Pati: E o întrebare bună, însă n-aș spune că temele pe care le  abordăm noi sunt neapărat controversate. Tendința mea e să mă întreb ce e aia  controversat. Chiar povesteam cu colegii mei de podcast, că uneori nu avem destul timp sau invitați cu care să vorbim pe unele subiecte pe care noi le considerăm interesante. De aceea am încercat să avem evenimentele de la Fabrica de Pensule pe diferite subiecte. Am avut evenimente pe feminism, relații alternative sau teatrul politic, discuții la care de multe ori știam subiectul sau, din contră, scoteam carnețelul și îmi luam notițe.  Am făcut asta și ca un răspuns la o frustrare comună că nu se discută destul despre astfel de subiecte, sau, chiar dacă se face, se face într-o manieră foarte alienantă și simplistă.

M.F.: Următoarea curiozitate pornește de la o percepție strict personală, subiectivă și poate incorectă. În sinea mea acuz studenții de la facultățile umaniste – inclusiv pe mine și pe colegii mei – că nu facem ceva vizibil în contextul în care se vorbește despre criza umanioarelor. Într-adevăr, discutăm, polemizăm, dar nu o facem într-un mod ,,instituționalizat”, în afara cercului nostru. De aceea, m-am bucurat să descopăr inițiativa voastră. Credeți că studenții sunt pasivi? Pornind de la experiența voastră, ce le sugerați, cum îi motivați să se facă auziți?

Maria: Nu cred că e cazul să ne auto-blamăm. Tocmai, că suntem într-o situație atacată, odată ca   discipline – „subiective”, care nu „răspund nevoilor pieței” – și a doua ca spațiu studențesc, tot mai acaparat de zona corporatistă și de presiuni economice. Organizațiile studențești au devenit preocupate de internshipuri și de dezvoltare personală ca răspuns unor presiuni externe, iar anxietățile pe tema angajabilității sunt peste tot, cu atât mai mult în științe sociale. Și de aici nu-i de mirare că-i greu să te mobilizezi și să te organizezi cu colegii tăi, când fiecare caută să supraviețuiască. Ce spune experiența mea, însă, e că e uimitor câtă creativitate și energie de a face lucruri găsești când reușești să strângi câțiva oameni care cred într-o cauză comună. Nu funcționează întotdeauna, dar e genul de lucru pentru care merită să te aduni un pic, și dacă ai cu cine, deja ești câștigat. Așadar, ce sper eu e ca studenții să-și dea seama că vocea lor contează și că pot să facă lucruri valoroase, chiar (sau mai ales) când acestea pornesc de la o discuție la o bere. Doar să se ridice și în ziua următoare să trimită mailurile necesare & do the thing.

M.F.: Care e starea disciplinei voastre, sociologia, în România în prezent? Câtă atenție i se acordă? Ce vă mulțumește sau nemulțumește?  

Karol: Sincer, e greu de zis, deoarece rareori auzi despre sociologie sau sociologi în spațiul public, sau cel puțin așa mi se pare. Acest lucru face ca proiectul Contrasens să fie și mai important, deoarece până la urmă asta ne dorim, recunoaștere. Impresia mea e că psihologia a ajuns să primeze în discursul public, chiar dacă problemele abordate țin de domeniul sociologiei, și clar nu de psihologie. La aceste nemulțumiri se mai adaugă lipsa de conferințe sociologice în România și numărul mic de granturi pentru cercetare. Spațiile academice pentru discutarea științelor sociale sunt de obicei create la inițiativa studenților sau profesorilor, fără foarte mult ajutor de la universitate. Suntem foarte nemulțumiți de situația actuală și pe bună dreptate.

Vlad: Sociologia nu se bucură de atenția pe care ar merita-o. Vorbind de o „știință a societății”, ea e adesea plasată sub demersuri ca psihologia socială sau istorie, adesea fiind ignorată, acest lucru fiind reflectat de la situația în cadrul disciplinelor de științe sociale studiate în liceu (unde sociologia e materie obligatorie doar pentru profilul umanist, spre deosebire de educația antreprenorială) până la subfinanțarea proiectelor din domeniu. Ah, fiind unul dintre studenții de la antropologie (eu și Matei) simt nevoia să spun ceva și despre acest domeniu strâns legat (ca metode, teorii, paradigme) de sociologie, dar care este, cel mai adesea necunoscut de către publicul larg. Nu știu cum e la voi, dar eu când spun că sunt student la antropologie, lumea se uită adesea lung la mine și încearcă să speculeze cam cu ce se ocupă domeniul, rareori reușind să afle.

M.F.: Există mituri/mistificări legate de sociologie? Care sunt acestea?

Vlad: Cred că atât eu, cât și colegii mei, atunci când ne gândim la „mituri” ne aducem aminte de un articol de pe un ziar online în care profesorii noștri erau catalogați ca fiind „sexo-marxiști”. Există acest mit cum că sociologia ar fi necesar marxistă (nu că ar fi rău), dar cred că, odată ce devii mai familiar cu subiectul, îți dai seama că e o disciplină pluri-paradigmatică, iar marxismul e doar o direcție dintre multe altele.  

De asemenea, cred că mai e și confuzia între ce înseamnă cercetare de piață și sociologie critică. Sociologia nu e doar despre a face focus-grupuri și a aplica chestionare în interesul unor actori diverși (fie ei firme sau ONG-uri). Există dezbateri interne care cuprind diverse arii și care se bazează pe poziționări paradigmatice diferite. Cred că tocmai acest element critic este cel care trebuie aprofundat și merită să fie redat și unui public mai larg, deoarece prin intermediul sociologiei putem să ne poziționăm într-un anumit context social, să-l interpretăm și (dacă e nevoie) să încercăm să-l schimbăm. Dacă tot am deschis această discuție, consider că producția de cunoaștere sociologică nu e una care să fie destinată doar unor dezbateri academice, ci aceasta trebuie să fie concomitent publică, să urmărească analiza unor consensuri care există în societatea noastră și să acționeze asupra lor.

Maria: Ce-i straniu e că, deși există lupta asta silențioasă între psihologie și sociologie, uneori când explic sociologia străinilor le zic: e un fel de psihologie pentru grupuri de oameni. Ceea ce e absolut greșit (plus că există disciplina separată de psihologie socială, care face asta), dar pe scurt e atât de greu să-i prinzi esența, când înăuntru câmpului există atâtea fracțiuni. Cred că cel mai oportun ar fi să zic: sociologia mea e … Însă pericolul aici e să te sabotezi, să faci știința ta să pară total subiectivă, și sigur că nu e așa. Îmi amintesc în anul întâi când am fost la primul curs de paradigme antropologice și am întrebat: „Ok, dar care e, acum, adevărul? Care-i paradigma actuală, cu care lucrăm acum?” Păi, nu-i așa simplu. Dar nu vă panicați, nu-i așa simplu nici în științele „tari”.    

M.F.: Vă mulțumesc! Mult succes în continuare!