Florentin Popa – dincolo de merii înfloriți (poem)

dincolo de merii înfloriți

atunci când îți dădeam drumul mâinii
și părul tău mirosind a sulf și sacoșe de plastic cu portocale
mă urmărea metri întregi
visam la miklaagard
și pentru mine înnoiai pâinea în fiecare zi
lăsând să se-aburească pâine veche peste cartofi noi
punând pâslă și lumină de ceară peste stadioane ruginite
în miezul unei mii de mii de mandale de nopți
dar nu voiam să vin

atunci când îți dădeam drumul mâinii
și mă jucam până când PCB-ul de la gamepad îmi săpa în palmă
legat cu scotch la mâini ca un gi rupt
muream de fiecare dată când mă strigai
în jocul ăsta, isolated warrior
unde ai PUȘCOCIU ATOMIC 600 și bărbierești fața pământului
de monștri mov cu mult prea multe membre
dar nu știi niciodată cât de mari sunt gropile peste care sari

aveam șase ani când mi-am smuls mâna dintr-a ta
l-au luat pe tata la spital fiindcă dăduse în dambla
și ne-am întors pe jos acasă
și a plouat îngrozitor, capacele de fanta
bătute în copaci
s-au desprins și tot orașul era încâlcit în benzi de casetofon
și florile de dovleac se topeau de rugi
și nu era curent pe nicio stradă
am găsit o baterie de nouă volți pe jumătate ruginită
lucind între frunze și irișii de benzină din noroi
și mi-ai dat peste degete
dar când am ajuns acasă am tăiat
un beculeț din instalația de brad
prin beznă
și am făcut lumină mică pentru tine

visam la miklaagard
când îți las palma să-mi scape
și fug în șlapi dincolo de magazinul
încropit dintr-un vagon de tren
unde au doar gumă și ulei
dincolo de fântâna cu ciutur
dincolo de școala veche
prinsă cu brâu de smoală să nu crape de la cutremur
dincolo de zeci de fete cu părul prins tot mai sus
care fac roata în curtea de creșă
dincolo de ultimele partere de blocuri
cu miros de ștevie și lumina albastră de unreal tournament
dincolo de spital unde se rostogolesc
conserve de pateu și mâțișori de salcie pe pervaze
în tuse și vânt
mă trezesc gâfâind ceafa electrizată
în livada de stâlpi de la marginea orașului
cu merii tremurând în spatele gardului ghimpat
la fix 45 de grade latitudine nordică
pământul ca un pântec pe un altar de molimi
cu vântul de dinainte de vijelie
lipindu-mi tricoul ud de piele

și visez la miklaagard

când mă întorc la ea la trei noaptea pe jos
tot drumul de la un turn de piatră și altul de sticlă
o strâng la piept și îmi promit să nu fac greșelile voastre
cel mai greu lucru pe care poți sa îl faci e acasă

vino să mă vezi mamă în lumea mea
dincolo de merii înfloriți
fac one-linere penibile în powershell
și urlu la oameni în cockney
îmi fac avânt și nu știu cât de adânci sunt gropile
peste care sar
niciodată
si vreau să fac lumină mare pentru tine
nu mă lăsa mamă

să fac lumină mică
pentru tine