Trei poeme de Horia Șerban

Trei poeme de Horia Șerban

totentanzlied

moliile acopereau fotografia traumelor, legănându-se încet & deliberat în fața inconștienței halucinante a dimineții.

în timp ce-și suge degetul, băiatul își privește în oglindă trupul gol pentru prima oară; încleștează dinții în jurul degetului, venele albastre. ochiul păros în fața ochiului de sticlă, obiect al controlului, mașinărie dezbrăcată de substanța limbajului corporal, transcrisă prin autonomie & eficiența mișcărilor.

peste ochii lui, o membrană subțire de tifon. senzația febrilă se-mprăștie înăuntrul craniului,
se pierde într-o disonanță de voci.

își scoate dinții cu calm, îi așază pe masă. pielea albă albă albă. patul puștii, un animal încordat, lipit de maxilar. mama coboară-nspre el, sprijinindu-se de balustradă.

trage piedica,
țintește.

cătarea metalică – un soare distant suprapus peste fața femeii.

își desface atent vocea pentru a-i urmări mecanismul, derularea unui instantaneu cu un vierme ce i se târăște de-a lungul coapsei.

dimineață, corbii mâncau din sacii de gunoi scheletul unei șopârle.

își trece degetele prin păr, alunecă de-a lungul coapselor, pieptul încordat. lovește cu vârful bocancului un copil îngropat în zăpadă; fragmente de carne se desprind într-un trosnet aseptic.

deciziile subordonate unui mecanism inutil –
splendidă panoramă a eșecului.

mirosul anemic de lavandă învelește tâmplele.

tâmple, gât, maxilare, plăcere dizgrațioasă. degetele tremură peste trăgaci; un țesut străin căptușește interiorul gurii.

tâmple, gât, maxilare, plăcere dizgrațioasă. degetele tremură peste trăgaci; un țesut străin căptușește interiorul gurii.

așteptarea derulează prin corp izolări suprapuse într-o liniște mecanică.

reprimările nu vor putea fi descoperite, se vor amplifica reciproc.

viermele ajunge aproape de genunchi, cade, se arcuiește în gol într-o mișcare lentă, monotonă & nesfârșită.

mama coboară-nspre el. cătarea metalică – un soare distant, suprapus peste fața ei. urmele de sudoare pe trăgaci. impresiunea trăgaciului pe deget
s-a transformat într-o rană vie, s-a închis.
rapid, lucid & tranzițional.

pulberea rămâne o vreme suspendată în aer, se așterne peste pielea de alabastru transparent.

glonțul străpunge craniul,
părul năclăit de sânge, întins de-a lungul scărilor, perfect precum un pat de campanie.

o dimineață dezarticulată & inumană se prelungește în inutilitatea zilei.


modus significandi 1

izolarea perpetuează & normalizează

spaima impotentă.

ochiul meu păros strălucește prin vizetă,

prin capcana de caracatițe,

supurează

lumină

petroliferă.

lecție vie ce inundă un muzeu al ordinii; se contopește cu ersatz metamorfoze, departe de halucinații solvente:

își revendică senzorialitatea prin exercițiu de luciditate, strălucește prin vizetă ca o fabrică scufundată;

cât să-mi transpară abandonul confortabil, fără a mă pune în pericol.

ieșisem în curtea interioară, pentru a mă balansa în plasa aerului, să-mi atrofieze brațele, să le înnod între ele. îmi amintesc cum mi-am ucis mama – semăna cu o prună aproape putrezită, căzută la baza copacului, o prună de care mi-era teamă să o ating. ochiul de sticlă privea gloria chiromantică a dispariției.

 nici acum nu puteam desluși ce cauzează această putrefacție, din ce crisalidă se naște & în ce pământ va fi-nghițită.

ruină a volatizării de care ne atașăm trupurile,

liniștea singură avea să mă apropie de ea.

închid ochii, relaxez pumnul, degetele se desfac, adierea printre șanțurile papilare, sentiment de acalmie împrăștiindu-se în mine precum o spermă neagră.

trăiam o paralizie cicatrizantă de vis & plictiseală,  

o experiență sinucigașă afirmată totalitar

precum un corp deposedat de el însuși

în contenție mecanică.


modus significandi 2

de-a lungul coridorului de caolin, difuzoare răspândesc în surdină adagioul din sonata a treia de beethoven. 

tentativa malignă de a îmi orienta acuzarea înspre un corpus coercitiv inaptă să se consume. nici diminețile petrecute în pasaje tranzitorii de greață nu au un echilibru propriu.

albastrul adânc se contopește cu un albastru tăios în punctul opus deschizăturii din perete, roțile cărucioarelor precum castaniete pe coridor, viermele intră în gaura din perete. 

ablațiunea sonatei a treia accelerează, se defragmentează într-o judecată inaccesibilă – recurența disciplinară a impotenței de a îmi aminti motivele pentru care mă aflu aici.

am trenat sub această judecată, pe care sincer & inconștient am ajuns să o privesc asemenea unui apel la milă, îngăduind față de ceea ce aș fi săvârșit obediență deplină înaintea unei amnezii liberatoare.

prin rechiziția propriului corp am deprins naturalețea atașamentului pentru o autoritate maternă, ocrotitoare; entitate capabilă să gratifice neobosit precum un soare viral înjectând în fibra mea sarcina sacrificiului.

or, consider că absența vocației de a îmi orienta acuzarea înspre acest atașament este o expresie a sacrificiului, reiterată când sunt împins într-un scaun cu rotile de mâinile asistentelor, când sunt hrănit de mâinile asistentelor, când mâinile asistentelor îmi sfredelesc creierul.

acceptarea extazului filial suplinește imposibilitatea de a retrăi acel actus reus.

difuzoarele redau același pasaj, aud din nou reverberația unei împușcături; fiecare notă un glonț expulzat din țeavă, un cuib de viermi în cicatricea memoriei.


Horia Șerban (n. 1995) a absolvit cursurile Facultății de Drept a Universității din București, iar în prezent este auditor de justiție în cadrul Institutului Național al Magistraturii. Lucrează de aproximativ trei ani, cu intermitențe substanțiale, la un poem fluviu ce urmărește prefigurarea tehnologiei reeducative a sondării traumei în context privativ de libertate.

Colaj de Horia Șerban, cu fotografii de Cesare Lombroso

Echinox

Echinox este revista de cultură a studenţilor din Universitatea „Babeş-Bolyai”. Apare din decembrie 1968.

Articole similare

Poezii – Simon-Gabriel Bonnot

Poezii – Simon-Gabriel Bonnot

Rubrica Cercului de Poezie Nordică DiktLek

Rubrica Cercului de Poezie Nordică DiktLek

Ionucu Pop – Poezii

Ionucu Pop – Poezii

Ana Bănică – Poezii

Ana Bănică – Poezii

Cel mai recent număr:

numar litere sidebar

Discuțiile Echinox

Cel mai recent număr:

numar litere sidebar

Abonează-te la newsletter

Facebook

Parteneri

Facebook