Independenți în carantină: Paula Rotar

Independenți în carantină: Paula Rotar

Din dorința de a înțelege mai bine felurile în care comunitatea independentă reacționează la criza epidemiologică, am discutat cu artiști, editori și manageri culturali. Interviul face parte dintr-o serie de articole în care Echinox își propune să investigheze cum afectează pandemia Covid-19 mediul cultural independent și care sunt transformările prin care acesta trece.

Într-o perioadă în care întreaga suflare culturală a paralizat și în care nu există o certitudine clară în ceea ce privește viitorul, dar și pentru că mediul independent – vorbind acum despre zona teatrală – a fost mai mereu o Cenușăreasă când a venit vorba de susținerea financiară, am decis să vorbesc de această dată cu artista Paula Rotar. Am povestit cu ea despre modul în care a fost afectată individual de această pandemie, dar și despre opțiunile pe care le are în carantină. Paula Rotar este actriță în mediul independent, fiind o colaboratoare permanentă a Reactorului, unde joacă în spectacole precum Noi nu, niciodată, În umbra marelui plan sau Totul e bine când se termină. Înainte de întreaga situație mai susținea și ateliere de dezvoltare personală prin teatru și improvizație. Din cele relatate de Paula, reiese că din punct de vedere financiar, e puțin mai dificil acum, ca artistă independentă. Încă de la început s-a convins că ar fi mai bine pentru ea dacă ar percepe această perioadă ca pe una în care nu are proiecte la care să repete. A și funcționat pentru că, din ceea ce-mi mai spune, cam așa se desfășoară treburile în teatrul independent: lucrezi două luni, iar apoi e posibil ca în următoarele patru să nu mai niciun proiect. Ceea ce a afectat-o mai tare a fost nevoia de a sista atelierele, dar e bucuroasă că poate primi, în schimb, indemnizația de la stat, la care s-au adăugat alți bani pe care îi avea puși deoparte și cu care a reușit să se descurce. Din punct de vedere creativ, susține că nu a afectat-o în vreun fel. Teatrul reprezintă principala ei formă de expresie, deoarece în acest domeniu își are făcute studiile, însă sunt și alte bucurii care o împlinesc, iar această carantină i-a prins bine pentru că a avut timpul necesar să cânte, să picteze, să danseze, să modeleze, să scrie. A avut timp să caute în profunzimile ei și să-și exploreze creativitatea și în alte zone pe care nu le cunoștea atât de bine până acum.

Totul e bine când se termină
(sursă foto: Bogdan Botaș)

În ceea ce privește perioada de readaptare post-pandemie, Paula nu prea știe cum va fi și nici cu ce să o compare. Ce a făcut a fost să ia această carantină ca un timp personal pentru vindecare și pentru curățare. Ea consideră că toată lumea s-a oprit în loc pentru ca fiecare să aibă prilejul să se uite în propria viață, astfel încât fiecare om să-și poată face curățenie și să își dea seama ce își dorește cu adevărat. Ba mai mult de atât, vede această perioadă ca fiind o binecuvântare, numind-o, totodată, o profundă revelație. Recunoaște că la început a fost puțin frustrant, dar că mai apoi totul a devenit o provocare. Ideile au început să curgă, pe majoritatea le-a trecut și pe hârtie, iar acum așteaptă cu nerăbdare să le și pună în aplicare. Astfel că preferă să se gândească la această perioadă ca la o redirecționare, mai degrabă, decât la o redresare. Se declară foarte optimistă, știe că va trebui să se adapteze pentru că totul va fi schimbat, dar simte că lucrurile se vor mișca în direcția bună și mai știe că va trebui să muncească cel puțin la fel de mult ca până acum dacă vrea să-și facă viața pe care și-o dorește.

Nu și-a luat niciun proiect în perioada aceasta, nefiind atrasă de procesul prin care se construiește un spectacol în mediul online, dar și pentru că și-a dorit să aibă luxul de a face ce simte atunci când o simte, iar întreaga carantină s-a cam și desfășurat așa: dacă a simțit să picteze, a pictat; dacă a simțit să mediteze, a meditat; dacă a simțit să-și miște corpul, și l-a mișcat; iar dacă a simțit să doarmă, exact asta a făcut și, după cum continuă ea, a fost minunat. Cu atât mai mult cu cât înainte se simțea vinovată dacă trăgea un pui de somn la prânz. Mai departe, am fost curios să știu ce părere are despre spectacolele online, iar gândul ei legat de acest subiect este următorul: „Cred că este ca și cum ai face dragoste prin telefon. O fi frumos, dar cu siguranță nu e același lucru. Frumusețea acestei arte stă în efemeritatea ei”. A dat exemplul artelor vizuale, în care artistul creează obiectul de artă, o pictură, care mai apoi poate fi văzută într-un muzeu, fără ca prezența artistului să fie necesară ca privitorul să se poate bucura de ea. Pictura va rămâne mereu la fel, cu sau fără el. Situația stă diferit în privința teatrului, pentru că în acest caz obiectul de artă nu devine un spectacol decât în momentul în care se întâlnește cu publicul, chiar dacă se lucrează câteva luni la el. Acela e momentul în care ambele părți, atât artiștii, cât și publicul, îmbătrânesc împreună, având loc un schimb puternic de energii între ei, lucru care nu se poate întâmpla în online, după părerea ei. Odată ce restricțiile se vor ridica, iar oamenii vor putea din nou să circule liberi, Paula vede sălile de spectacole pline. Pline ochi, pentru că oamenii s-or fi săturat de tehnologie și pentru că vor vrea să experimenteze ceva mai viu.

Pentru a se menține ocupată, încearcă să-și structureze ziua din momentul în care se trezește până când se pune la somn. În ajutor îi vine și agenda, unde se poate organiza exact cum ar fi făcut dacă nu era carantina, doar că acum agenda are o altă înfățișare: trezirea, apă călduță cu lămâie, tura de scris în jurnal, practica de recunoștință, meditația, yoga, mâncatul, pictatul, spălatul rufelor, sportul, baia, cititul, meditația, mâncatul, dansatul etc. În caz că le inversează, ori dacă sare peste vreo activitate sau două nu e chiar sfârșitul lumii, dar ce e foarte important pentru Paula este să își înceapă ziua cu recunoștință, cu două gânduri scrise în jurnal, cu meditație și cu yoga.

ALL OVER YOUR FACE
(sursa foto: Doru Mihai Vătavului)

Ca artistă, este nevoie ca și în această perioadă să ajungă la oameni, iar mediile sociale sunt un mijloc minunat ca să-și îndeplinească obiectivul. Pentru ea a pornit din dorința de a fi utilă. Ea crede că toți oamenii au o nevoie profundă să fie utili societății, să simtă că au un scop, și că nu respiră degeaba. Tocmai de aceea a creat conturile de Instagram și Facebook – @r.o.t.a.r.t. – unde își vinde picturile și obiectele din ceramică, iar banii din vânzări sunt îndreptați către Spitalul Județean de Urgență. De asemenea, mai are un cont de Instagram – @fit_with_paula – unde postează antrenamentele pe care le face acasă pentru a-i motiva și pe ceilalți să-i urmeze exemplul.

Ca o concluzie la discuție, am întrebat-o pe Paula ce părere are despre politicile de susținere ale operatorilor culturali independenți prin care aceștia primesc un venit de 75% din salariul mediu pe economie pe baza unei declarații pe proprie răspundere. Răspunsul ei a fost înglobat într-un singur cuvânt, edificator de altfel: Namaste!

Răzvan Rocaș

Am început cu Literele și am continuat cu Teatrul. Interesat de zona independentă și de modul în care aceasta poate aduce un plus societății. Cochetez cu istoria teatrului și-a dramei.

Articole similare

Not another online performance: interviu narativ cu Raul Coldea

Not another online performance: interviu narativ cu Raul Coldea

Interviu cu Ruxandra Gîdei / 4fără15

Interviu cu Ruxandra Gîdei / 4fără15

Post/h/um: a komposzt, amely vagyunk

Post/h/um: a komposzt, amely vagyunk

De neconceput: Interviu narativ cu regizorul Tom Dugdale

De neconceput: Interviu narativ cu regizorul Tom Dugdale

Cel mai recent număr:

numar litere sidebar

Abonează-te la newsletter