Un poem de Sebastian Big

Un poem de Sebastian Big

Roboțelul Memo
și micul memorial
al durerii


Cînd eram mic
Am citit
Despre
Un oraș
În miniatură
Aflat undeva
În Europa de vest.

Acum
Sunt mare
Și muncesc la o uzină
Împodobită
În costum de sărbătoare
De mare familie
În miniatură.

Acolo
Se ocupă de noi
Un băiat
Care ne spune
Tuturor
Că suntem
Copiii lui.

Și
Că are
Înclinații
Înnăscute
Pentru posturi
De conducere.

Eu mă bucur
Că avem din ce trăi
D E C E NT
Și din ce-i lua
Băiețelului nostru
Jucării
De tip L E G O.

La fel
I-au mîncat
Ăștia
Și sufletul
Lui tata
Timp în care
Mie-mi
Era imperios necesar
Un tanc
De jucărie.

Oare va exista
În viitor
O emisiune
De divertisment
Televizat
În care
O inteligență artificială
Pe nume Lucia
Va discuta
Toate aceste cazuri
Cu tot cu reconstituiri?

Sunt înclinat
Să cred că da
Sovietele Reich-ului
Nu vor muri
Niciodată
Mamele
Tuturor
Încă pun peste iarna atomică
Borcane mari
De totalitarism.


Sebastian Big (n. 1979, Baia Mare, România) a urmat un program de licență în Filozofie la Universitatea Babeș-Bolyai , unde a lucrat cu mentori precum Adrian T. Sîrbu și în cadrul revistei de critică socială Philosophy & Stuff (în special Alexandru Polgár). A continuat cu un master la Universitatea din Strasbourg, unde a participat la cursurile lui Jean-Luc Nancy și ale lui Philippe Lacoue-Labarthe. În prezent, este membru al colectivului de cercetare vizuală speculativă Colonia-Colonia, alături de Dan Beudean, Matei Țigăreanu, Cristian Tușinean și Sasha Bandi, printre alții. Big este, de asemenea, coordonatorul colecției Energii Regenerabile de la frACTalia. Împreună cu Ștefan Tiron, Big a fondat grupul de cercetare bio-speculativă și avansată la Institutul Cultural Aloe Vera (ic-av.ro). A tradus „Simulacre și simulare” a lui Jean Baudrillard în limba română.

Echinox

Echinox este revista de cultură a studenţilor din Universitatea „Babeş-Bolyai”. Apare din decembrie 1968.

Articole similare

The Selected Poems of Bodhi Andaandi

Rubrica Cercului de Poezie Nordică DiktLek

Rubrica Cercului de Poezie Nordică DiktLek

Marius Dominic Barbu – Poeme

Marius Dominic Barbu – Poeme

Miruna Teodora Todor – Poezii

Miruna Teodora Todor – Poezii

Cel mai recent număr:

numar litere sidebar

Discuțiile Echinox

Cel mai recent număr:

numar litere sidebar

Abonează-te la newsletter

Facebook

Parteneri

Facebook