Experiența civică – soft guerrilla (2019)

Experiența civică – soft guerrilla (2019)

Teodora Coman, soft guerrilla, Casa de Editură Max Blecher, Bistrița, 2019.

În mod inevitabil, limbajul poetic absoarbe diferite contexte: sociale, politice, geografice, psihologice, istorice, religioase (lista ar putea continua la infinit). Dacă la unii poeți subtextul sociopolitic trebuie decriptat, la alții poezia luptă fățiș împotriva realității cotidiene cu toate resursele posibile. Cu exerciții lingvistice impresionante, proiectul propus acum de Teodora Coman vine, așa cum ea însăși declară, în urma experiențelor sale civice. Poeta străbate străzile și realitățile unui Sibiu-particular și ale unei Românii-generale. Sintagma care-mi permite să rezum această experiență ar fi, cred, următoarea: „o ZI de poeZIe” (pentru a surprinde veleitățile ortografice ale poetei). O poezie dirijată de experiența politică a ultimilor ani ai unei țări în care „Viorica citea de șase ori imunoglobină/ de pe foaie”, unde ființa umană își dejoacă existența într-o birocrație interminabilă, într-un sistem de învățământ dinamitat din interior de propriile metehne. Parcurgând galeria idiosincraziilor sociale, poeta le oferă cititorilor o întreagă panoramă lirică a acestei regresii. Departe de a fi simple mostre de jurnal „civic”, poemele sale țin de o anumită igienă sufletească necesară într-un peisaj politic care pare să frizeze burlescul și nebunia paroxistică.

Departe de a fi simple mostre de jurnal „civic”, poemele sale țin de o anumită igienă sufletească necesară într-un peisaj politic care pare să frizeze burlescul și nebunia paroxistică.

Poemul contraCV rămâne simptomatic pentru viziunea poetică de ansamblu, surprinzând o lume tehnologizată în toate articulațiile sale birocratice, păzită prin mijloace audiovizuale: „calculatorul mă anunță când produsele adăugate la categoria/ favorite/ sunt pe cale să se epuizeze”. Personalitatea fiecăruia e fabricată printr-un algoritm de identificare și de reproducere a criteriilor „de afinitate între genuri ale căror nume nu le pot/ reține”. Lumea este zugrăvită cu cele mai economice mijloace artistice nelipsite însă de efecte estetice majore. Trecând drept sentințe morale, toate textele par a fi gramaticalizate în cheie ironică. Scoasă parcă dintr-un adevărat documentar, vocea poetică adoptă mina unui soi de prezentator imparțial care prezintă detașat problemele existențiale.

Cu o forță deosebită a detaliilor, unele poeme pot fi citite și ca arte poetice. Astfel, scrisul este văzut, de pildă, ca o incizie, un supliment în țesutul epitelial: o estetică intrinsecă aparte, cu un efect analgezic sever, „în ciuda intențiilor frumoase/ blocate în meteorologie/ și legislație”. Poezia nu se scrie cu Times New Roman, 12, pe o foaie A4 pentru a câștiga „puncte, puncte/ la fiecare lucru omorât în fașă”, ea stă pe prăpastia Ființei („la marginea existenței”), la limitele limbajului („și a gramaticii”), fiind un praxis al comprehensiunii vieții. O nuanță suplimentară aduce poemului import-export ideea de poetică minimalistă („când ești tânăr, mergi direct pe export: crezi că simpla/ confesiune ajunge, umpli pagini cu nemiluit, consumi/ limbaj procesat până ajungi la inflație”), teoretizând o veritabilă „dietă” a poeziei, dacă pot să spun așa. Simplitatea limbajului și accesibilitatea sa reprezintă, în fapt, formele cele mai tăioase și acide pentru înfierarea tarelor unei societăți.

Un alt truc care frapează în poezia Teodorei Coman este ortografia și modul în care poeta operează sistemul grafic pentru a încărca cuvintele cu polisemantism. Poemul pancartă: ocolul pământului în 80 de zile este edificator pentru această ortografiere a subversivității ironice. Iată câteva mostre care nu necesită glose: „partide mamut repetă istoria/ cu politruci, politrucuri/ și (pro)grame de guvernare:/ grossier grosolan grosso modo/ «pentru că putem» […]” sau „dragi români, (de)contăm pe voi!/ de la instalare: altă ©omisie, altă întrebare” sau „noi suntem coUNIONIȘTII, nu comuniștii/ vrem aderare, nu aderențe” sau „TudoRELE, te-ai dat la rele, ai ajuns cel mai injurist,/ ai legitimat o specie de lichea: Tudorelul lichelul,/ de trei ori NEGativ”.

Revoltându-se împotriva așa-zisului spirit de turmă, cartea este o mașină de „gloanțe piperate” care se ridică contra unui sistem care nu s-a vindecat încă de fostele excoriații istorice.

           Soft guerrilla marchează un moment interesant în cadrul poeziei contemporane și pare să privească cu un ochi trecutul fracturist (critica socială, verva neo-avangardistă, biografismul cu tentă politică), iar cu un altul, prezentul ori viitorul: conceptualismul ori întoarcerea paradoxală la tehnicile moderniste. Revoltându-se împotriva așa-zisului spirit de turmă, cartea este o mașină de „gloanțe piperate” care se ridică contra unui sistem care nu s-a vindecat încă de fostele excoriații istorice.


Emanuel Lupașcu (n. 25.02.1999) este din Onești și studiază română-engleză la Facultatea de Litere din Cluj-Napoca. A obținut premiul „Martin Heidegger” la secțiunea de Teoria Literaturii din cadrul sesiunii științifice a studenților

Echinox

Echinox este revista de cultură a studenţilor din Universitatea „Babeş-Bolyai”. Apare din decembrie 1968.

Articole similare

Jurnal de întoarcere

Jurnal de întoarcere

O carte poștală a deținutului-poet

O carte poștală a deținutului-poet

We Are Never Gonna Culturally Recover From This

We Are Never Gonna Culturally Recover From This

Un one-woman show cinematografic

Un one-woman show cinematografic

Cel mai recent număr:

numar litere sidebar

Abonează-te la newsletter