Lumea noastră așa cum e acum

Lumea noastră așa cum e acum

Karl Ove Knausgård, Toamna, traducere de Justina Bandol, Editura Litera, București, 2019 (eBook).

După ce a finalizat Lupta mea, seria auto-biografică de șase volume, Karl Ove Knausgård și-a propus să abandoneze stilul introspectiv pentru a scrie despre lumea exterioară, despre mediul și lucrurile materiale din jurul său. Un exercițiu literar al autorului, ce consta în a scrie zilnic despre un lucru diferit, s-a intersectat cu un alt proiect, mai personal, de a compune un jurnal pentru fiica ce urma să se nască, rezultatul fiind o nouă serie intitulată Årstidsencyklopedien (Cvartetul anotimpurilor).

Publicat inițial în 2015, Om høsten, primul volum al seriei, a apărut în noiembrie 2019 și în România, la editura Litera, cu titlul Toamna, în traducerea Justinei Bandol din limba engleză (în mod surprinzător, deși avem traducătoare și traducători foarte buni de limbă norvegiană, care au tradus chiar seria autobiografică a scriitorului la aceeași editură). Volumul păstrează formatul ediției originale, cu ilustrații de Vanessa Baird, artista norvegiană realizându-le fără să cunoască textul volumului. Astfel că potrivirea imaginilor cu textele și poziționarea lor în carte ține și ea de un experiment artistic, la intersecția dintre literatură și arte vizuale, cu atât mai mult cu cât scurtele capitole au fost și ele selectate și grupate, precum într-un colaj, după ce au fost deja scrise.

Formată din trei părți, corespunzând celor trei luni de toamnă, cartea reprezintă o colecție de scurte eseuri pe diferite teme, care nu au neapărat o legătură între ele. Fiecare parte e deschisă printr-o scrisoare adresată copilului nenăscut, a cărui venire pe lume apare ca motivație ce susține experimentul literar al lui Knausgård. Concepută ca o enciclopedie personală, Toamna e formată din diverse descrieri, meditații și observații asupra unor obiecte banale (Sticle, Vase de toaletă, Telefoane, Nasturi etc.), părți ale corpului (Dinți, Gura, Labii, Degete, Ochi), subiecte triviale (Urina, Voma) vietăți și fenomene naturale (Soare, Crepuscul, Fulger, Marsuini, Salcia etc.), subiecte filosofice (Singurătate, Experiența, Iertarea etc.) sau personalități artistice (Van Gogh, Flaubert, August Sander).

Un fel de jurnal de impresii, cartea lui Knausgård se apropie într-o oarecare măsură de scrierile lui Sei Shonagon din Cartea Pernei și de genul zuihitsu. Tradus în engleză prin expresia „following the brush”, acest concept propune un stil liber, fragmentat și lipsit de un subiect central, la fel cum se întâmplă în faimoasa carte semnată de Shonagon în secolul al XI-lea (conținând însemnări și impresii despre viața la curtea imperială, sub formă de scurte eseuri, poeme, liste, secvențe narative sau descriptive). Cartea lui Knausgård se intersectează cu cea a scriitoarei japoneze, pe lângă hibriditatea stilurilor—epistolar, eseistic,  îmbinând secvențe narative, descriptive, dialogale—, mai ales prin eterogenitatea subiectelor abordate, care nu reprezintă nimic altceva decât lucrurile simple (the simple joys in life) din mediul în care trăiește, care revelează însă complexitatea vieții.

Pe de altă parte, intenția scriitorului de a se îndepărta de lumea și de psihologia interioară e ușor compromisă de tendința (tentația?) autobiografică. Deseori, definițiile sau descrierile obiectelor de la care pornește nu fac decât să declanșeze memoria involuntară și să lase locul pasajelor narative, desprinse parcă din Lupta mea, și care dau prilejul unor analize introspective:

În cartierul unde am crescut exista un singur bețivan, locuia într-una din casele care fuseseră acolo dinainte să se construiască zona rezidențială, și în rest nu știam nimic despre el. Odată, în timp ce-și împingea bicicleta la deal cu două sacoșe atârnate de ghidon, m-am repezit spre el, ațâțat de tovarășii de joacă. Într-o clipă, am despărțit mânerele de plastic și m-am uitat într-una din plase.
– Sunt numai sticle de bere! Am strigat și am luat-o la fugă cât am putut de repede. Are bere în sacoșă!
Ceilalți au strigat:
– Egge e un bețivan!
iar el s-a suit greoi pe bicicletă și și-a continuat drumul, cu ghidonul tremurând din cauza berilor. Îmi amintesc încă sentimentul pe care l-am avut strigând către ceilalți – căci în plase nu era nici o bere, numai pâine și lapte -, siguranța gândului că adevărul nu contează, că despre el puteam să mint fără grijă, pentru că nu era decât un bețiv.

Astfel de secvențe biografice sunt valoroase mai ales datorită sincerității prin care Knausgård se expune. În cele din urmă, cred că franchețea—mai ales atunci când scrie despre propria sexualitate sau despre subiecte triviale—și stilul intenționat naiv reprezintă tocmai ceea ce îl salvează din banalitate și clișeu. Pentru că nu de puține ori aproape că îți vine să îți dai ochii peste cap la locurile comune formulate de Knausgård: „Nu reușesc să înțeleg cum funcționează ochii […] Căci nu pupila o vezi atunci, nu irisul și nici albul ochilor. Ci sufletul, lumina străveche a sufletului […]”. Scriitorul norvegian rămâne însă mereu surprinzător. Și reușește asta nu șocând prin limbajul explicit sau prin subiectele filosofice pe care le deschide, ci mai degrabă datorită unui discurs foarte ingenios organizat (de exemplu atunci când un eseu intitulat Biserici, atingând, inevitabil, tema spiritualității, este urmat de cel intitulat Urină, unde scriitorul ne povestește, cu cea mai mare naturalețe, când a făcut ultima dată pe el).

Dincolo de aceste aspecte, există, totuși, ceva ce creează o unitate în Toamna, și anume privirea „eco” prin care Knausgård pare că filtrează subiectele despre care scrie. Uneori, observațiile și critica ecologică sunt mai mult decât explicite:

Acum, când conduc pe autostrada către Malmö și văd câte o frumusețe de bursuc, cu botul lui alb-negru, zăcând însângerat și fără suflare pe asfalt, mă copleșește o furie surdă, deznădăjduită, căci ceea ce l-a ucis e o mașinărie la perpetuarea căreia contribui și eu și care mie îmi cade atât de bine încât nu sunt dispus să renunț la ea. Și, chiar dacă aș face-o, dacă aș înceta să mai folosesc mașina, asta n-ar schimba nimic, nici temperatura globală în creștere, nici animalele moarte de pe drum. E un păcat originar, care aparține tuturor și care poate fi desfăcut numai de noi toți împreună.

Și nostalgia după o viață idilică, bucolică, pe care n-a apucat s-o trăiască, pare a condamna păcatele lumii industrializate: „Solul de aici e printre cele mai fertile din Europa, clima e favorabilă – combinație care pe vremuri însemna bogăție. […] Astăzi, bogăția e la orașe. […] Nostalgia, tânjirea după ceea ce a existat cândva, boala umbrelor”. Iar la un nivel mai general, privirea de ansamblu propune redescoperirea sau crearea unui raport cu lumea non-umană, așa cum îi apare ea lui Knausgård, cu viespi, marsuini, broaște, vipere, meduze, frunze, miriști, bursuci, păsări, muște, sălcii, dar și cu pungi de plastic, mașini ori tancuri petroliere.

Scopul acestor mici eseuri, așa cum rămâne el explicat de autor în prima scrisoare a cărții—„Vreau să-ți arăt lumea noastră așa cum e ea acum”—e, desigur, doar un pretext pentru un exercițiu estetic prin care Knausgård face ceea ce știe el mai bine: să vorbească despre propria persoană. Însă de data aceasta o face altfel, experimentând atât formal, cât și la nivel de conținut, propunând o nouă formă autobiografică, mai puțin centrată pe sine și mai sensibilă atât la mediul exterior, natural, cât și la modul prin care relaționează cu acesta.

Georgiana Bozîntan

Masterandă la Facultatea de Litere.

Articole similare

Renegați de Divinitate. Un ghid sumar

Renegați de Divinitate. Un ghid sumar

Jurnal de întoarcere

Jurnal de întoarcere

O carte poștală a deținutului-poet

O carte poștală a deținutului-poet

We Are Never Gonna Culturally Recover From This

We Are Never Gonna Culturally Recover From This

Cel mai recent număr:

numar litere sidebar

Abonează-te la newsletter