Adevărul din spatele ecranului – LIVE

Adevărul din spatele ecranului – LIVE

În lipsa posibilității de a monta spectacole pe scenele fizice ale teatrelor, artiștii încep să își îndrepte atenția către mediul online, punând pe picioare producții care sunt dedicate exclusiv spațiului virtual. Din această tranziție impusă de condițiile actuale se naște un soi de hibridizare prin care teatrul propriu-zis se intercalează cu elemente cinematografice și digitale, oferind astfel o nouă dimensiune, dar și o nouă direcție în ce privește abordarea și construcția performativă. După proiectul pe care l-a avut la Cluj cu Reactorul, Bobi Pricop revine cu o nouă propunere îndrăzneață, de această dată colaborând cu secția germană a Teatrului Național Radu Stanca din Sibiu. LIVE, pentru că acesta este numele pe care îl poartă hibridul performativ, reprezintă o serie succintă de povești care tratează scurtcircuitarea validității adevărului într-o perioadă în care mijloacele care au fost gândite pentru a apropia sunt cele care, în fapt, separă și alienează. Mai mult, fiecare episod este o analiză clară a modului în care trunchierea unor adevăruri stă la baza unor mentalități deviante și retrograde, respectiv a unor conexiuni interumane care sunt roase de slăbiciuni. Toată această construcție complexă pe care regizorul se bazează este, în fapt, un text scris de dramaturgul româno-german Thomas Perle, prin care se redau complexe și realități ale diviziunii interculturale.

Totul este gândit astfel încât să păcălească spectatorul, oferindu-i-se pentru o scurtă perioadă un loc stabil pe care să-l poată recunoaște, pentru ca mai apoi acest spațiu să fie deconstruit și reconstruit. Cu atât mai mult, întreaga schimbare a decorului și modul în care e operaționalizată fiecare scenă în parte îi este complet vizibilă privitorului. Astfel, sugestia e tot ceea ce vede este iluzoriu. Scenografia nu este însă una complexă, iar acest aspect este și punctul cheie pentru ca întregul mecanism al spectacolului să funcționeze: pe lângă motivul tehnic, mai este cel ideatic prin care se creează un mediu cunoscut prin folosirea sumară a recuzitei, uzitându-se doar câteva obiecte care să construiască un întreg univers imaginativ tocmai din pricina familiarității pe care o conțin.

Bobi Pricop își concepe astfel spectacolul încât să nu ofere un răspuns precis în legătură cu problemele de care protagoniștii săi se lovesc, lăsând totul în umbra incertitudinii. De altfel, încă din primul episod se întrevede această neclaritate în care o food vloggeriță (Emőke Boldizsár) relatează prin intermediul unui live un incident petrecut la locul de joacă în care este implicată și fetița ei. La început este întâmpinată cu o serie de mesaje mixte, prin care urmăritorii își arată confuzia, susținerea, indignarea. Spectatorul nu își poate da seama dacă relatarea ei este într-adevăr veritabilă, dacă au fost oferite toate datele ori dacă a existat cu adevărat un incident. Este deja o trunchiere a adevărului prin faptul că privitorul nu are acces decât la o latură a poveștii, una care poate fi fabulată sau îmbrobodită doar pentru a atrage un număr cât mai mare de vizualizări. În schimb, vedem o uniformizare a comentariilor odată ce îți dezvăluie etnia maghiară. Împotriva ei e lansat acum un atac unilateral de natură șovină în care toți cei care păreau că înainte o susțin și că o urmăresc pentru conținutul ei încep să o denigreze și să o huiduie.

Vedem, apoi, episodul unei ședințe de terapie în care e simulat un interviu de angajare pe care o tânără (Fabiola Petri) l-a avut pentru a se angaja în Germania. Și acest interviu are loc tot în mediul virtual, unde terapeutul (Daniel Plier) devine agentul de plasare a forței de muncă. Este una dintre scenele grele ale spectacolului pentru că realitatea e imersată în ficțiune, dând glas unor probleme care se manifestă necontenit și care iau forma obstacolelor care sunt puse în calea unei tinere românce, căreia i se încearcă deraierea carierei din cauza naționalității ei. Vorbim, din nou, de o altă formă de șovinism, prin care unei anumite nații i se rezervă un anumit set de valori și de disponibilități. Un zid de complexe se ridică între două culturi: unul care nu poate fi sfărâmat indiferent de valoarea individuală.

Mergând mai departe, suntem martorii uneia dintre cele mai întâlnite înșelătorii prin care se încearcă sustragerea banilor de la oameni bătrâni și vulnerabili. O femeie (Johanna Adam) este sunată de către un doctor (Valentin Späth) dintr-un spital din Germania și este înștiințată că fiul său a făcut un accident. Din cauză că asigurarea nu îi poate acoperi întreaga sumă de spitalizare, aceasta se vede nevoită să trimită bani în plus pentru că fiul ei să rămână și să se trateze în acel spital. Și de această dată, mediul online este cel care mijlocește întreaga operațiune, astfel încât nu putem fi siguri de natura intențiilor tânărului interlocutor. Cu atât mai mult se dezvoltă o situație de tensiune în momentul în care femeia trebuie să decidă dacă să își asculte simțul matern și să-și ajute fiul ori să fie precaută în fața unui străin.

Povestea care urmează formează, de fapt, nucleul întregului spectacol și este legată de relația la distanță pe care o au doi tineri (Yannick Becker și Anca Cipariu) care comunică exclusiv prin intermediul internetului și al jocurilor video. Această aparentă apropiere internautică este, în fapt, o formă de îndepărtare socială. Încă o dată, avem de-a face cu ilustrarea unei trunchieri a realității, ori, mai bine spus, a iluzionării celor doi protagoniști care acceptă mediul online ca pe un surogat pentru întâlnirile fizice și pentru o cunoaștere vădită a acestora.

În final, în contrast cu tonul celorlalte episoade, ni se prezintă o investigație susținută de un jurnalist german (Daniel Bucher) venit în țară pentru a cerceta cazul unui preot ortodox presupus homosexual și care a fost exorcizat – o trimitere clară la deja cunoscutul caz de la mănăstirea din Tanacu – care poate fi văzută totodată ca o completare pentru scena interviului. Întreaga scenă se petrece sub forma unui documentar fictiv care tratează subiectul într-o manieră relaxată și chiar comică, dar în care pistele pe care le are protagonistul sunt insuficiente pentru a-l conduce la o închidere concludentă a anchetei. De asemenea, prin intermediul înregistrărilor suntem capabili să vedem dintr-o perspectivă distinctă imaginea pe care un occidental o are la contactul cu cultura locală. Cu toate acestea, putem repera și aici nevoia de senzațional pe care jurnalistul o demonstrează, astfel încât întreaga poveste ar putea fi falsă, ca o vânătoare de vrăjitoare menită să îi țină aproape de ecran pe privitori.

Bobi Pricop construiește pentru personajele sale câte un spațiu prin care îi separă și le oferă laptopul ca singur mijloc prin care să aibă acces cu cei din exterior. Stabilirea unor relații este sterilă și rece, iar comunicarea se transformă de cele mai multe ori în monologuri în care fiecare își urmărește propriul scop. În plus, starea generală de incertitudine pe care regizorul o asamblează încă de la început și care se amplifică treptat este completată de muzica semnată de Eduard Gabia, prin care universurile imaginative, atât cele particulare, cât și cel general, devin mult mai apăsătoare, iar atât experiența performativă, cât și cea filmică devin mult mai complexe.

Stilul regizorului Bobi Pricop demonstrează o mare adaptabilitate, în mod deosebit în ceea ce privește noile medii. Acesta le oferă spectatorilor un nou spectacol-hibrid în care dezbate în mod critic problemele actuale care există în societatea românească, dar și consecințele pe care mediul online, cel unde se vede nevoit să își construiască spectacolul, le are asupra oamenilor și asupra interacțiunilor dintre ei. LIVE este o nouă demonstrație a modului în care teatrul se poate acomoda acestei perioade nefaste, dar și o meditație asupra felului în care își poate extinde pe viitor influența.


de Thomas Perle
Cu: Johanna Adam, Yannick Becker, Emőke Boldizsár, Daniel Bucher, Anca Cipariu, Fabiola Petri, Daniel Plier, Valentin Späth
Regia și spațiul scenic: Bobi Pricop
Muzică originală: Eduard Gabia
Director de imagine, sunet și montaj: Mihai Popa
Video Desig: Dan Basu
Asistență costume: Emőke Boldizsár
Operator montaj live: Ovidiu Coca
Manager proiect: Hunor Horvath
Asistent proiect: Eliza Ceprăzaru

(sursă foto: www.facebook.com/TNRSS)

Data reprezentației: 25.07.2020/ Data premierei: 24.07.2020.

Răzvan Rocaș

Am început cu Literele și am continuat cu Teatrul. Interesat de zona independentă și de modul în care aceasta poate aduce un plus societății. Cochetez cu istoria teatrului și-a dramei.

Articole similare

Excese cuminți

Excese cuminți

Eu o să tac și tu o să vorbești

Eu o să tac și tu o să vorbești

Câteva zile în Bankok

Câteva zile în Bankok

Thy Veils – Neoradiant (2019)

Thy Veils – Neoradiant (2019)

Cel mai recent număr:

numar litere sidebar

Abonează-te la newsletter