Poeme – Teona Farmatu
theremin
(doar 1.)
astăzi:
fibrele din care ne-am scurs profit de iarba-nmuiată în smoală și
miere de muzica valeriană aștept
următorul bus cu căștile-n urechi. e o melodie tristă
și filosofică
vocea a doua ft. hârâitul zilnic din poziție dreaptă la
ondulații perisabile
în timp
ce urc treapta mă încrunt odată cu băiețelul
care desface-acum o banană
tot așa de sincer și de grațios e și fumul de la 6 km
distanță nu cunosc nimic mai
sincer și mai grațios
repetiția scanează o fâșie de nor așa apare confuzia. buricele degetelor
plesnesc de-o umplutură vișinie. un cap grăsuț mi se
pune pe genunchi
atâta blândețe care-mi trunchiază pulpa fiindcă nu-mi găsesc sfârșitul visez
la el senină cât gâfâi
și tu
trei etaje întrebi ceva te-așezi în
dreptul patului digeri un ochi luminos pe care
nu l-ai privit, doar l-ai văzut
de fapt
ai sincronizat noaptea precedentă cu umărul dislocat. aștepți un cutremur de suprafață să-ți
muști silențios pielița. în momentele subțiri mă gândesc la fabricile închise. în special
la cea de lângă restaurantul lu’ tata.
ziua aia după lingura de cătină luată pe stomacu’ gol
dimineața
portocaliul e cea mai zbârcită piele. mi-am trecut auzul printr-o lamă pentru
instrumentele-solilocviu pentru
întâlnirea cu oamenii
spațioși
oamenii spațioși care nu gesticulează & nu urlă în mijlocul vidului & nu
imită păsările flamingo
aceleași magazine reprogramate să fie altfel
dup-aia s-au pus lanțuri la uși
și ne-am străduit să rămânem împreună
actualizăm în permanență aplicațiile
e doar începutul
:
mâinile deasupra thereminului
conexiunea
[…]
trăiesc și cât se modernizează trotuarelele cât există
semnul ăla nu călcați dar tot timpul apar niște
urme de talpă groasă și peste câțiva ani zici uite n-o fi știut
unu’și-a călcat au știut
de fapt am ocazia să-mi las urma în siguranță să trăiesc
cu denivelarea pe conștiință
APP(S)
o să fim partea unei agriculturi
online și te voi extrage dintr-un
pliculeț cu
semințe de mandarină
aeronautic
să scrii despre copiii care și-au pierdut mamele
atunci o să-mi dau seama dacă la tine
m-am gândit tot timpul
ăsta
dacă o foarfecă mai puțin tocită
ar tăia părul meu lung și uscat
e știut că n-ai ce face cu părul lung și uscat. doar să-l tai și să te rogi
să-ți crească. pentru copiii aceia m-aș tunde te-aș duce de mână la ei m-aș duce
și pe mine cu tot părul în sacoșă
verdeața oricum își face loc între blocurile noastre
rezistente la trăsnete nu la
cutremure. se zice că asta-i zona de confort. aici depănăm echilibre
trebuie să fii rapid. cobor mai devreme
și fac din așteptare capsula
aeronauților din care-au zis că pe lună
se merge ca prin mortarul proaspăt
în miezul zilei
ascult copiii ăștia cum trăiesc în creier până vii și-ți dau
lucrurile
mie mi-e
totuna
spațiile compulsive
aici totul bolborosește într-un
moment delicat
:
spun ceva la pauza de acomodare cu
suntele celorlalți
și unu’ din noi își
va plictisi mâinile-n buzunar
celălalt într-un mini-dispozitiv
doar dacă
singurătatea va depăși spațiile
compulsive
știu să-mi contorsionez corpul în funcție de materiale rigide. elasticitatea
le-a promis celor din subteranele marilor capitale să iasă din
anonimat. să facă din conformațiile lor piese muzeale și sfori bine pliabile
există săli în care mersul normal îți sacrifică
prezența
târâim adunături de insecte
membre subțiri mergătoare. la capacitate maximă când trasează
interioare
coboram scările să iau un metrou și
oamenii ăia care dansau ne deviază viețile
noi nu știm exact ce fac
make sure you try to conjure the wind
m-am luat cu ei să roadem podelele
tu stai în fața mea acum gata au apăsat butonu’ a pornit un sunet rigid s-a dublat
triplat s-a desfăcut un laringe vibrant
peste mine
1 la 1
o parte au ales să fie singuri în căzile lor catifelate
să-și despartă corpul în două
să le coboare frigul din creier în coapse. unde strânge
oasele-ntre ele minimal e ca și
cum respiri o dată de mai multe
ori.
să-ți ajungă
mornin’ glory
mai sunt două luni din anul în care am 20 e fix 2020 (-06-09)
mă numesc așa vin de-acolo sunt studentă e t c
voi alerga la un maraton după care te-nțeapă inima și
vrei sare pe limbă să prinzi
nerv. e ultimu’ an în care am 20 n-am făcut nimic pentru cei
20 n-am supraestimat momentu’ și nici nu l-am așteptat
pe pielea mea viitoare bolile celor dragi
îi ai și tu la gât în partea stângă (unde-ți zvâcnesc mai tare venele). un piersic
albastru va-nflori în spatele blocului meu
de 20
trăiesc în cluj
n-am fost niciodată la electric castle sau untold n-am băut bere la pahar
sau la sticlă am admirat poete&poeți și n-am scris tot ce mi-a trecut prin
corp
1.
zilele astea se fac din ce în ce
mai strâmte
le-am tot schimbat apa dar
nu
holofuture
mersul către
spătarul unui scaun ambulant
încă așteptăm varianta catapultării din avion la
prăbușire
și dac-ar fi așa. unde ajungem.
încă așteptăm gazonul natural în locurile excesiv betonate
să-ți crească iarba pe dinți
să te ascunzi în ea ca la
tinerețe
încă așteptăm concretizarea intuițiilor. în fugă uit
biletu’
portofelu’
telefonu’
toate cele de care n-ai nevoie
dacă-ți propui s-o iei
de la capăt
dar unde-ajungem cu asta
cu ce pipăim ca să ne simțim în siguranță. când ne pornim
desculți
umărul mamei. obiectele cadou. eșarfele cu mirosul în
ele
satisfacția nisipului kinetic
pe care-l tai și
sari deasupra lui
Teona Farmatu (n. 30 iulie 1999, Piatra-Neamț) studiază română-franceză la Litere, UBB. Când nu scrie poezie, mai scrie cronică literară. Sau invers. A citit la Institutul Blecher și la Nepotu’ lui Thoreau. Îi place mai mult să asculte oamenii decât să vorbească.
(sursă foto: Silviu Panoschi)