Utopia liniștirii într-o lume descentralizată

Utopia liniștirii într-o lume descentralizată

Debutul Anastasiei Gavrilovici se înscrie în cadrul aparițiilor notabile din peisajul poeziei contemporane. Poeta a primit Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” (Opus Primum), iar volumul a câștigat, de asemenea, cu ocazia celei de-a zecea ediții a Galei Tinerilor Scriitori. Se înscrie în siajul poeticii douămiiste, o literatură contestatară atât la nivel formal, cât și tematic; o literatură vehementă, puternic sexualizată, a cărei miză fundamentală este aceea de a provoca neliniști. Ceea ce surprinde însă este modalitatea prin care sunt prelucrate convențiile acestui tip de scriitură (mă refer aici la redimensionarea stilului minimalist, fără a apela însă la registrul înalt ce ar corespunde noului expresionism). 

Industria liniștirii adulților trădează un biografism în care autenticitatea presupune într-o egală măsură coeziunea între existență-transcrierea ei și apelul la tehnici de construcție a imaginarului. Forța imaginarului a fost remarcată de cronicile anterioare (insistența asupra unor exagerări voite ca gest de revoltă în fața reificării umanului, o poetică a corporalului), constituind piesa de rezistență a volumului, compus din imagini care violentează, dar și din imagini care recompun. În acest cadru, titlul volumului – punct de convergență între nivelurile pluristratificate ale textelor – este unul inspirat, surprinzând utopia liniștirii, într-o lume în care tehnologia funcționează ca un narcotic al cărui presupusă funcție cathartică/ paleativă ar consta tocmai în adormirea simțurilor prin impunerea unui ritm mecanicizat, în care „se poate să adormi lângă laptopul încins/ și noaptea să te lipești de el ca să simți puțină căldură”.

Tehnologia devine o proteză a ființei care îi va prelua funcțiile, transformând existența în simulacru. Ritmul mecanic al sinuciderii este asemenea unui joc pe computer, dar funcția salvatoare CTRL+S nu se produce de această dată, deoarece „suntem cu toții 80% le am și eu pe ale mele”. La nivel discursiv se produce o scindare identitară, iar ființa se identifică cu elemente din sfera tehnologiei, a ciberneticii sau cu evenimente politice: „sunt mai bătrână decât independența Singaporelui sunt mai bătrână decât independența Kosovului”. Alcătuirea unui „profil” al „Anastasiei” trădează locurile comune ale poeziei douămiiste în ceea ce privește insistența asupra posturii dezavantajate: „sunt păpușa urâtă și lacomă îmi fac harakiri în baia ta/ cu sânii de cârpă o să-ți astup pieptul, dezbracă-mă/ sau pune-mi o botniță la nevoie pot să și plec”,  „[sunt] o vietate hidoasă”. Volumul excelează tocmai la acest nivel al contrastelor, în care imaginilor triviale, violente și îndrăznețe le corespund imagini surprinzătoare, ca un tur de forță ce constituie, de fapt, climaxul: „praful ăsta argintiu care ți se împrăștie în jurul gurii/ din șervețelul mototolit cu care te ștergi e/ corpul unui superb fluture de noapte”. 

Textele poetice exprimă o tensiune internă, iar selecția unor imagini recurente în economia volumului nu este întâmplătoare. Ilustrative sunt versurile ce se concentrează în jurul unei demistificări a lucrurilor simple „care îmi fac inima origami”. Poeta nu alunecă în patetism, iar ceea ce numește lucruri simple sunt de fapt simbolul încremenirii într-o lume în care însăși noțiunea de umanitate este perimată. Soluția pe care o găsește este uitarea, o uitare impusă, deoarece pentru a supraviețui „poate e timpul să renunți la întrebări oricum/ și în memoria ta va crește un ștergător de parbriz […] va trebui să te obișnuiești cu lucrurile simple care țin mintea bine învelită într-un ghem cețos de amețeală”. Lucrurile simple reprezintă așadar echivalentul „liniștirii”, refuzată și contestată pe parcursul volumului, cu toate că se reia simetric la final, unde industriei liniștirii adulților îi răspunde o industrie a liniștirii copiilor care ar trebui să aibă aceeași finalitate: implementarea unui tipar existențial în care umanul devine funcție. 

În schimbul uitării și acceptării pasive este preferată angajarea, chiar dacă se manifestă doar la nivelul discursului. Funcția socială a poeziei este pregnantă, menită să provoace defulări, ca expresie a unei ordini pierdute, căci „acasă ne mâncăm fast-food unii pe alții”. Volumul pierde însă din intensitate tocmai în momentele în care aceasta se voia pregnantă. Astfel, un poem ca Ce știi tu despre foame, domnule Patrimoniu? dezvăluie o voce aproape misionară cu accente teatrale. 

Industria liniștirii adulților este efectul integrării într-o societate la care se raportează critic și polemic, într-un stil care rămâne tributar poeticii 2000-iste, jonglând pe alocuri cu formule și convenții deja cunoscute și consacrate. Anastasia Gavrilovici confirmă posibilitatea coexistenței stilului minimalist cu imagini ce se încadrează într-un alt registru, formulând astfel promisiunea unei cariere care nu poate urma decât un traseu ascendent. 

Anastasia Gavrilovici, Industria liniștirii adulților, Bistrița, Casa de Editură Max Blecher, 2019.

Onescu Ioana
Facultatea de Litere
Studii Literare Românești, anul I

Echinox

Echinox este revista de cultură a studenţilor din Universitatea „Babeş-Bolyai”. Apare din decembrie 1968.

Articole similare

Excese cuminți

Excese cuminți

Eu o să tac și tu o să vorbești

Eu o să tac și tu o să vorbești

Câteva zile în Bankok

Câteva zile în Bankok

Adevărul din spatele ecranului – LIVE

Adevărul din spatele ecranului – LIVE

Cel mai recent număr:

numar litere sidebar

Abonează-te la newsletter