Acasă @ TIFF 2020

Acasă @ TIFF 2020

Documentarul Acasă, debutul în regie al jurnalistului Radu Ciorniciuc, a avut premiera națională la TIFF, unde a primit Premiul Zilelor Filmului Românesc, pentru secțiunea Lungmetraj. A fost, cu siguranță, una din cele mai așteptate premiere, după receptarea foarte bună și distincțiile primite la câteva festivaluri importante (premiera internațională a avut loc la Sundance, unde filmul a obținut Premiul Special al Juriului pentru Imagine, fiind, în același timp, primul documentar românesc selectat la acest festival).

Filmul urmărește povestea familiei Enache, care a locuit în Delta Văcărești, izolată în sălbăticie, până când locul a devenit zonă protejată. Cei unsprezece membri ai familiei au fost filmați timp de aproape patru ani, iar lungmetrajul urmărește procesul de integrare și adaptare la viața din București. Cu alte cuvinte, demersul cinematografic își propune, de o parte, transpunerea tranziției familiei dintr-un mediu „natural”, complet izolat, într-unul care să corespundă nevoilor sociale, iar pe de altă parte, în fundal, transformarea locului, modul în care acest spațiu devine, dintr-o enclavă de sălbăticie abandonată, din mijlocul capitalei, Parcul Natural Văcărești. Echipa filmului nu s-a limitat doar la documentarea locului și a vieții familiei Enache, ci a transformat proiectul într-o acțiune socială, implicându-se activ, ajutând și intervenind în procesul de adaptare la o viață complet diferită.

Documentarul pare că bifează câteva puncte din „rețeta de succes” a filmelor de festival: o poveste „excepțională” (în acest caz, traseul unei familii atipice), un puternic caracter social, alături de imaginea cu adevărat impresionantă și ofertantă pe care o poate oferi o deltă urbană. Cu toate acestea, demersul rămâne remarcabil prin faptul că oferă și un portret cât de poate de obiectiv al categoriilor defavorizate: Delta Văcărești stârnește interesul statului pentru a deveni, în cele din urmă, zonă rezervată, deci exploatabilă din punct de vedere turistic, dar familia care a locuit acolo timp de douăzeci de ani nu reprezintă o prioritate. Tocmai de aceea, proiectul inițial de realizare a unui reportaj jurnalistic despre transformarea locului își pierde mizele. Mult mai relevante rămân de observat dinamicile din cadrul familiei, relațiile cu autoritățile locale, riscul de destrămare și separare a membrilor, dificultatea de integrare în sistemul social și de educație, adaptarea la noul mediu și, desigur, relația cu natura, cu locul în care s-au născut și, mai apoi, cu locuințele și peisajele dezolante pe care le oferă orașul propriu-zis. (De altfel, familia Enache apare într-un scurt moment, aproape accidental și pe fundalul documentarului Delta Bucureștiului, regizat de Eva Perlovici, proiectat în aceeași secțiune la TIFF. Aici, filmul urmărește, dintr-o perspectivă mai mult afectivă și memorialistică decât observațională, modul în care locul a fost marcat de existența unei mănăstiri transformate în închisoare, care devine, în cele din urmă, după demolarea clădirii, un loc abandonat. În timp ce pe fundal se derulează poveștile femeilor închise la Văcărești, camera se plimbă „arbitrar” și surprinde realitatea de azi a locului. Prin acest lucru, regizoarea încearcă să „reînnoade” trecutul cu prezentul, pentru a înțelege mai bine istoria și relația ei cu locul.)

Echipa filmului Acasă
(sursa foto: Nicu Cherciu)

Intervenția și angajamentul echipei de producție sunt vizibile, prin faptul că marchează cu adevărat destinul acestei familii. Cu toate acestea, filmul păstrează convențiile documentarului observațional. Cadrele din prima parte, în care camera urmărește, din spate, drumul copiilor prin deltă, sunt puternice, transmițând ideea de libertate și siguranță. Conflictele cu organele statului, care intervin fie când e nevoie să dărâme „locuința” familiei Enache, fie când membrii trebuie evacuați din zonă, dinamizează acțiunea și subliniază deja contrastul dintre viața pe care o duc acolo și cea care urmează. Imaginea panoramică de la începutul filmului, în care Delta Văcărești este surprinsă de sus, în total contrast cu orașul, devene simptomatică pentru ideea de discrepanță totală care există între cele două lumi.

Montajul rezultat în urma filmărilor îndelungate, desfășurate pe parcursul celor patru ani, contruiește o „narațiune”, în care firul narativ ar trebui să ducă spre un final fericit. În mod evident, adaptarea și integrarea în București nu sunt probleme ușor rezolvabile, iar documentarul nu pune între paranteze dificultățile care apar constant.

Happy end-ul își are fisurile sale: o dată, relația familiei cu autoritățile rămâne constant tensionată, iar apoi, dinamicile din interior, dintre părinți – copii se complică și ele. Filmul surprinde multe cadre puternice din intimitatea familiei. De exemplu, scena finală, în care unul din copii îi mărturiște fratelui mai mare dorul de viața din deltă și teama față de ce urmează rămâne profund emoționantă.

Tocmai de aceea, documentarul reușește să oferă o imagine a societății românești de astăzi prin faptul că arată cât de dificil poate fi pentru persoanele defavorizate să își găsească un „acasă” și rămâne concludent prin modul în care leagă, într-un demers cinematografic destul de convingător, povestea unei familii de cea a unui loc.

Andreea Mîrț

Studentă la Facultatea de Litere. Interesată de literatura română contemporană, postmodernism și film.

Articole similare

Viața lui Jas

Viața lui Jas

Întâmplări despre niciodată. 7 povești neobișnuite despre singurătate, un volum aflat sub semnul realismului magic

Întâmplări despre niciodată. 7 povești neobișnuite despre singurătate, un volum aflat sub semnul realismului magic

Nem is volt olyan rossz régen nőnek lenni… @ TIFF 2020

Nem is volt olyan rossz régen nőnek lenni… @ TIFF 2020

Wildland: When Scandinavian Noir Meets Teenage Angst @ TIFF 2020

Wildland: When Scandinavian Noir Meets Teenage Angst @ TIFF 2020

Cel mai recent număr:

numar litere sidebar

Abonează-te la newsletter