Corpuri suspendate – Radu Andriescu

Echinox3 august 2020

Salut.
În Anglia am fost taxist și măcelar
și am făcut, în general, de toate.
În țară eram sculptor și inginer TV.
N-am avut copii,
dar am câteva sute de bătrâni.
John mănâncă mash, mash, mash.
George e gata,
la dormitorul 26.
Hi, I’m your assistant.
Can I take care of you?
George se uită în tavan că a murit de mult
și softul l-a filmat.
Thank you, George,
replică obligatorie.

Ceai și pastile, pe căruciorul cu rotile.
Pare să fi fost un bărbat frumos,
copii,
familie.
Deschizi dulapul.
Vrei astea?
George e înghețat,
dar pui costumul pe marginea patului.

Cum manipulezi corpul uman.
Începi să-l speli.
Anumite zone fac răni.
George are răni.
George trebuie uns.
Pe clipboard e corpul lui George,
să știi unde să-l ungi.
Unele răni trebuie unse de trei ori.

George e ca un buștean tăiat,
imagini cu copii la parapantă,
dar George e mort.
Îl dai cu talc.

Te uiți la scheletul pe care-l mai poartă.
Îl simți ca pe un fel de entitate,
de care ai grijă.
Ești plătit cu 8 lire 50,
două corpuri pe oră, obligatoriu.

Dacă altfel nu se poate, îl trezești.
Ai mers o oră jumătate, până la George.
E înghețat. Se uită fix la lustră.

Cu ce să-l mai îmbrac pe George.
Haine spălate forțat.
Îl schimb de trei ori pe zi.
îl schimb la breakfast,
Îl schimb la prânz și seara.
Avea un metru 90,
acum e gri.
Snickers mișto, probabil Nike, pentru George.
Niciodată nu mi-am permis tenișii lui George.
Cu ochii mei de la Plastice,
mă uit la ei.

89 de ani,
trupul ei încă e tare,
la câte-am văzut.
Tina are părul pubian verde.
M-a înjurat în toate felurile.
În dulap are doar 3 rochițe,
hippy.

Cum schimbi rochița unei femei de 80.
Te apropii precaut.
Ea așteaptă lupta, cu un zâmbet.
E cool.
Managerul, ownerul și șeful
te urmăresc.
Good morning, Tina.
Te scoli la 4,
mergi cu metroul și faci șifturi de 12 ore.
Iar la dizabilitați –

picioarele lui Tony clipocesc ca niște brațe,
ca degetele mici de la brațele noastre.
Prin ’30 Julian Huxley, eugenist
și evoluționist, scria:
Ce ne facem?

Nu-ți dau pâinea asta cu stafide.
E un protocol.
Un ritual.

Lucrez acum nu 12,
ci 14 ore.
Lucrez cu Steve, un gay cu părul roșu.
Mama lui stă la pub.
Sunt tari de tot încă de dimineață,
dacă-i mai prind când ajung cu metroul.
Suntem 4 pe-un șir de 14 ore.

Jerry era campion-jockey, impecabil,
ciocolată.
Vii jockey din Nigeria
să fii șef la personal,
pe dizabilități.
Jerry arată ca majordomul pământului.
Jerry din Nigeria.

Mama Affrikka îți dă cafea
prin toate conexiunile ei nigeriene
de la Gatwick, din aeroport,
iar în congelator
are pești exotici și rădăcini
pentru orice probleme.
Affrikka ne-a născut
și Affrikka ne mănâncă,
8 kg de gâturi de curcan și LSD.
Mama Affrikka
îți arată cum se mănâncă viața,
ca un KFC.

Și după asta vine Katrine, diva casei.
În urechi poartă diamant de mii de lire.
Eu îi trezesc pe toți, cu Mama Affrikka și Jerry.
Trei macarale de ridicat din pat
pentru trei oameni, în încăpere.
Iadul pe pământ,
să mergi cu Katrine la baie.
Urlă din toți rărunchii la macara
că se simte neputincioasă,
ca insecta în chihlimbar.
Toți o iubesc.

Peter e cel mai complicat.
Cu frate șef de lojă,
Peter e tăiat de-aici pană aici
și abdomenul e o gură cu 3 furtunuri
prin care lucrează ficatul, pancreasul
și trebuie să vezi ce-ți spun și senzorii.
Pe Peter trebuie să-l ștergi,
să-l duci la DVD-uri porno
pe care le iubește, de-o viață.
Are 66 și e tare,
cu toate cablurile lui din scrot.
Iar scaunul rupe tot pe holuri,
ca BMW-ul negru.
Un băiețel bătrân, bogat.

Radu Andriescu (n. 1962) este conferențiar universitar la Facultatea de Litere din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Este autorul unui volum de eseuri (Paralelisme și influențe culturale în lirica română actuală), respectiv a unsprezece volume de poezii.