Poeme – Cătălina Stanislav

Poeme – Cătălina Stanislav

Hospital Drama

„Nu e vina ta” e ceva ce auzi des după o despărțire. 
Nu credeam că e vina mea, mersi.  
E și un ton anume. 
Cum mă întreba în fiecare dimineață o doamnă cu care am împărțit un salon odată:
 „ce faci, puiule?”
Ea grăsuță și cu voce domoală 
Eu bandajată de parcă avusesem un accident de mașină
de fapt mi se infectase un cercel, dar devenise grav, pentru că ăsta e talentul meu.

Sunt bine, le zic oamenilor, de parcă am fost grav bolnavă.
Nu e ca și cum pot să spun
că mă uit la seriale cu doctori și fete frumoase 
că știu că Meredith joacă prost și are un râs enervant
dar după vreo 6 sezoane cumva a început să-mi placă de ea
fiecare episod pare să aibă două chestii esențiale:
mereu e cineva care moare și altcineva care nu și-a mărturisit iubirea
pe cineva lovește autobuzul sau moare într-un accident de avion 
și se decide ca în ultimele minute de viață să zică 
hei, voiam să știi că eu sunt mega îndrăgostită de tine de 10 ani.
apoi el plânge. 
și el e îndrăgostit, dar e bărbat, nu și-a dat seama
hai să ne luăm o casă și un câine, să avem un lac cu un dig
zice printre lacrimi
și un leagăn din ăla făcut dintr-o roată de mașină
(care roată și câine pur și simplu vor fi deja acolo când cumpără casa) 

Sunt bine, știu că oamenii în viața reală nu dau buzna unii peste alții în saloane de spital și țin un discurs frenetic de 10 minute la sfârșitul căruia se lipesc de toți pereții din salon pupându-se cât colegii lor zâmbesc de partea cealaltă a ușii cu geam. 

În viața reală cred că oamenii se despart și poate au relații mediocre mulți ani 
în timp ce verifică statusul altcuiva pe facebook 
și intră pe site-uri rusești 
ca să vadă în secret storyuri pe instagram
și în timp ce tastează username-ul în search bar le tremură degetele și le bate inima, 
aproape ca și cum ar da buzna într-un salon de spital
să-și mărturisească sentimentele cuiva care urmează să moară. 

În viața reală oamenii cumpără bilete de avion cu ultimatumuri care nu se îndeplinesc 
și apoi suferă în spatele ecranelor în fiecare zi câte puțin. 
Dacă nu te trezești dimineața și îi vezi fața și pur și simplu nu mai poți de fericire numai din cauza asta, atunci nici nu mai merită nimic, mi-a zis un prieten când eram beți într-o dimineață în București, în lumina roșie a unui hotel de lângă gară, de unde am plecat mereu mai singură decât am intrat.

Sunt bine.
Te-am căutat pe google de trei ori deja
simt că încep să înnebunesc
mă gândesc cu groază 
că dacă mor într-un accident de avion 
nici n-o să avem alea trei minute să-ți zic 
cât de des visez că ești în bucătăria mea dimineața. 

De zece mii de ori
Crezi că ai făcut sex poate de zece mii de ori până acum? Îl întreb în timp ce-și pune blugii ca să ieșim la distanță de 5-10 minute unul de altul din cameră. Pufăie ușor pe nas și aproape se revoltă că am spus chestia asta copilărească pe care am furat-o dintr-un serial despre o aventură. În fața liftului care duce încet și dureros spre tine, mă gândesc că noi sigur am făcut sex de zece mii de ori. Sunt mecanisme plictisitoare și sunt mecanisme care ne țin în viață, adâncitura pe care o lasă oasele tale în coapsa mea interioară când ești deasupra, poziția tălpilor mele care poate să-ți indice exact ce trebuie să faci mai departe, forma nasului meu care intră perfect în spațiul dintre lobul urechii și maxilar. Sunt mecanisme plictisitoare, dar sunt mecanismele care ne-au adus în camera asta minusculă în care am stat lângă tine cât ai vomitat toată noaptea, în capete diferite ale patului, și am crezut că e ultima noapte în care te mai văd. Am crezut că e ultima noapte în care vreau să mă apropii cu puțin prea mult entuziasm și tu să ridici mâna, degetele drepte, mereu drepte, să înclini capul, să apeși aerul în jos ca și cum ai spune unui trompetist să o lase mai moale, să facă loc altei părți din orchestră. Ultima noapte în care ne spunem că ne iubim și eu repet te iubesc te iubesc te iubesc în cap, ca și cum n-o cred în totalitate, dar dacă repet poate n-o uit. Ultima noapte în care îți simt genunchii în spatele alor mei și îți mut picioarele în poziția care îmi convine cel mai mult, pentru că aproape toate oasele tale mă înțeapă și mereu mă întreb dacă nu ți se pare ciudat să am coapse mult mai puternice decât tine. În barul de jos se recită poeme într-o limbă pe care n-o vorbim niciunul și știm amândoi că-s proaste. Știm amândoi că poate atunci ne vedem pentru ultima dată, între cutii de zantac și tesco indigestion relief rămase de acum un an, când încă puteam să ne văd copiii imaginari alergând în curtea școlii pe lângă care treceam uneori în drum spre bibliotecă, unde mâinile tale se întindeau și atunci drepte și apăsau aerul dacă uitam că trebuie să vorbesc în șoaptă.

Flamand

Trec prin fața casei lui Rembrandt azi și vreau să mă gândesc la ceva nostalgic
gen ce tare îmi amintesc obloanele astea verzi de ochii tăi
sau mai știi când ne-am luat ciocolată caldă de la cafeneaua asta de pe colț
care acum e un bistro olandez
oare ce poți să-ți iei dintr-un bistro olandez
dar ochii tăi nu-s verzi
și nu ne-am luat ciocolată caldă
Îmi amintesc patul mic al lui Rembrandt
și femeia asta Saskia pe care zicea că o iubește
E ciudat cum gândurile mele de atunci despre mine și tine
și patul nostru mic și dorința mea să-ți fiu Saskia
și tu pictor flamand plictisitor
sunt lucruri la care n-o să mă mai gândesc niciodată cu alți bărbați
E ciudat că vreau să-ți spun la ce mă gândesc cu alți bărbați?
E ciudat că azi am auzit un poet britanic citind și mâinile lui
brațele
picioarele osoase și încheieturile care nu stăteau cum trebuie
ca mobila de la Ikea când sari peste un pas
postura puțin rece puțin distantă puțin intolerantă
pantofii imenși
mi-au amintit de tine
m-am uitat la catarama de la cureaua lui
și mai jos
să-mi imaginez forma penisului
și am vrut să îți spun

Echinox

Echinox este revista de cultură a studenţilor din Universitatea „Babeş-Bolyai”. Apare din decembrie 1968.

Articole similare

Poeme – Horia Corcheș

Poeme – Horia Corcheș

Trei poeme de Cosmina Moroșan

Trei poeme de Cosmina Moroșan

Poeme – Raluca Boantă

Poeme – Raluca Boantă

Poeme – Dan Sociu

Poeme – Dan Sociu

Cel mai recent număr:

numar litere sidebar

Abonează-te la newsletter