Poeme – Philip Schultz

Poeme – Philip Schultz

Început de noiembrie, duminică dimineața

și deja sunt frunze peste tot.
Pentru început, aș putea să le adun.
Jucăriile de vară ale băieților trebuie duse
în pivniță. Aș putea să fac curat acolo,
sau să repar termopanul.
După ce Eli termină cu școala de duminică,
am putea merge la pescuit, un lucru străin mie,
dar aș putea să învăț, să-i arăt
cît de distractiv poate fi. Era o vreme
cînd petreceam, parcă, mai mult timp împreună.
Și sunt atîtea lucruri pe care nu i le-am mai spus
soției mele, despre cum sufletul mi se atrofiază
din ce în ce mai repede, cum il simt
ca pe o pivniță în care strîng
tot ceea ce am obosit să trăiesc.
M-aș putea plimba alături de ea,
încercînd să-i explic de ce continui
să vorbesc cu fantomele.
Sau aș putea să iau la rînd toate cărțile
în care sfîrșitul tuturor înțelesurilor își arată colții…
Și totuși, e o dimineață atît de frumoasă –
cu lumina ei hipnotică și culorile schimbătoare.
Aș putea sta lîngă geam să privesc frunzele
care, din cîte observ, știu exact cum să cadă
de la o clipă la alta. Sau aș putea pierde absolut tot
pentru a o lua din nou de la capăt.

Durere

Soția mea e mai veselă în dimineața asta.
E Valentine’s Day și copiii m-au ajutat să iasă totul ca la carte,
bomboane, felicitări, prăjiturele în formă de inimă.
Gus, fox terrierul nostru blînd,
umblă trist cu coada lăsată și tînjește
după Benya, labradorul negru
care încă doarme în camera băieților.
Gary, fratele mai mic al soției,
nu mai locuiește în fotografiile de pe bufet.
Preferă să stea cu mîinile în buzunare,
ascuns după arțar, și încearcă să nu se amestece.
Prietenul meu, Yehuda, încă mai pică din senin, fără să anunțe.
Chiar acum defilează cu spatele
prin biroul meu și scoate sunetul
fiecărui instrument din Filarmonica israeliană,
sperînd că astfel mă va binedispune. Obișnuiam să cred
că morții preferă să fie doar în compania lor.
Departe de adevăr. Ne preferă pe noi.

Parcul pentru cîini din Washington Square
stă deasupra unui vechi cimitir indian,
fix în mijlocul
mulțimii de alergători, bone
cu gura mare, tineri pe role
(care mai mult se dau cu spatele!),
reprezentanți medicali care-ți șoptesc auzi, nu vrei o țigară,
escadrile fulgerătoare de porumbei care se cacă neîncetat,
taxiuri zgomotoase
care dau roată caselor impunătoare,
și de fiecare dată cînd vîntul
începe să șuiere,
un val de veverițe grase
dau buzna afară din
scorburile noduroase
ale stejarului străvechi și bîntuit
sub care
prefer să stau,
cufundat în putregaiul
reavăn, luxuriant, încercînd
să culeg mici felii
de liniște
din negura
creierului meu pîrjolit,
învelit
în realitate
de un neîncetat murmur
al fricii.

O găleată cu smoală fierbinte
s-a lovit de perete
cînd era trasă în sus
pe scripete, așa că
picăturile încinse
au căzut din cerul răcoros, azuriu,
pîrlindu-mi capul
și umerii. Junior
stătea pe marginea acoperișului
și-mi zîmbea.
Singurul bun al meu
era faptul că sunt alb –
oare din cauza asta mă urau?
Pentru că ratarea lor
era o idee mai perfectă decît a mea?
Din cauză că, în America,
avuția e dată de culoare
și puținul pe care îl aveam
putea fi ceva de invidiat?
Cît îmi scotea cu penseta
fiecare bucățică de smoală,
asistenta mi-a zis, “Hai,
poți să țipi.” Așa că am țipat
de fiecare dată, în pizda mă-sii.
Două bucăți n-au avut cum să iasă.
“Ei bine, o să trebuiască să le lăsăm
acolo,” mi-a zîmbit ea.
Acela a fost momentul în care
valul căldurii
ei voluptoase
s-a insinuat peste
suferința mea. Cînd
a trebuit să mă ridic,
am rămas pur și simplu acolo,
pe targă,
un biet cîine alb în călduri.

Budiștii numesc
lăcașul adevărului
acea împlinire
dobîndită prin
absența perfectă.
Joey, fost budist,
mi-a spus azi că nu se
consideră un bărbat,
ci un stil al timpului său,
un imn închinat Zeitgeistului,
un izvor nesecat
de diversiuni amiabile.
Probabil din cauza asta
îl văd purtînd atît de des
o aură absolut senină,
ca pe o umbrelă stricată.

traducere din limba engleză de Vlad Drăgoi


Philip Schultz (n. 1945) este un poet de origine americană, acesta fiind fondatorul și directorul școlii private The Writer Studio. Aceste poeme fac parte din volumul Failure, care în anul 2008 i-a adus premiul Pulitzer pentru Poezie, împărțit cu poetul Robert Hass.

Echinox

Echinox este revista de cultură a studenţilor din Universitatea „Babeş-Bolyai”. Apare din decembrie 1968.

Articole similare

Cimitirul – Francisc Baja

Cimitirul – Francisc Baja

Poeme – Lucian Brad

Poeme – Lucian Brad

Proză scurtă – Iulia David

Proză scurtă – Iulia David

Poem – Florentina Gavrilă

Poem – Florentina Gavrilă

No Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cel mai recent număr:

numar litere sidebar