Metamorfoză, mineralizare, dezumanizare

Metamorfoză, mineralizare, dezumanizare

Tocmai apărut la noua editură clujeană OMG Publishing, Carst1, volumul lui Andrei Doboș, configurează o cale proaspătă de conexiune între poezia contemporană și formele poetice tradiționale. Traversate de reacțiile omului aflat în continuă aclimatizare cu o eră profund tehnologizată, versurile se găsesc, după cum observă Alex Ciorogar, sub semnul metaforei minerale, vizând, astfel, o reîntoarcere mimetică la origini, la materia primă, vitală.

Poeziile sunt împărțite în grupaje necategorisite, urmărind elemente comune. Așadar, primul grupaj de versuri evidențiază relația antinomică: cotidianul patologic versus rutina din sânul naturii, acestea ajungând, în fond, să se completeze. Prezentul mizer este străbătut de flashback-uri care stimulează o existență virginală (,,Și e numai apă,/ numai păsări, scoarță și tufiș”), închipuită drept alternativă la hiperrealitatea contemporană. Ultima poezie a primului ciclu, Stanță, încheie abrupt această parte a volumului, declarând, în mod nemijlocit, angoasa omului aflat în plină reconfigurare existențială: ,,Când sunt viu niciodată/ nu sunt viu pentru mine”.

Cel de-al doilea grupaj propune poeme al căror punct se confluență este sentimentul iubirii neasumate pe deplin de subiectul poetic. De altfel, un aspect valabil pentru întregul volum al lui Andrei Doboș îl constituie starea de adaptabilitate continuă, potrivită șablonului contemporan. Această pseudoexteriorizare a iubirii moderne are, aparent surprinzător, un fond pastoral, cu iz romantic și viziuni escapiste. Și aici se aglutinează elemente antitetice, formând un spațiu novator în poezia contemporană, în care postumanul și primordialul se contopesc: ,,Când ți-am întâlnit privirea, după multă vreme/ nu tristețe a fost nici fericire/ ci o descărcare electrică/ din altă furtună, din alți nori/ cândva demult, în viitor”.

Ideea conceperii unui nou spațiu natural, care să imite arhetipalul, apare pe tot parcursul volumului, însă cel mai limpede este exprimată în Singurul lucru acceptabil, cel de-al treilea ciclu de poeme: ,,Singurul – dar singurul lucru acceptabil/ ar fi ca omenirea să refacă tehnologic/ la un moment dat toate formele/ de viață care au trăit vreodată.”. Extincția, dezumanizarea, omul înghițit de tehnologie și forțat să trăiască în concordanță cu schimbările produse de aceasta, uitând formele naturale de viață, sunt, fără îndoială, repere ale poeticii lui Doboș.

În contextul actual al pandemiei, înstrăinarea de viu devine o realitate indiscutabilă (,,Mutat cu toții în virtual. Orașul golit.”), în care salvarea este atribuită non-oamenilor, natura rămânând rezistența ultimă în fața artificialității tehnologice: ,,Privesc puiul de vișin (…)/ Mă gândesc cît de mult mai are/ pînă la lumea virtuală. Milioane de ani”. De asemenea, seva arborelui va sfârși în surogate, ajungând la același final fatidic: ,,Doar gustul o să rămână același, înregistrat pe softuri. Sucuri/ și siropuri și drajeuri de vișine. Imaginea/ (poate și senzația/ tactilă – luciul și carnația bobului”. Ilustrarea metaforelor minerale, precum și a celor organice apare mai frecvent în cea de-a doua jumătate a volumului: ,,șisturi de radiolari” și ,,marne cu Limacina” vor deveni ,,șisturi de plastic” și ,,marne cu oase de pui”, într-un cadru postapocaliptic. Versurile dispun și de o valoare eco-politică, care atestă o reacție caustică din partea subiectului la transformarea frapantă și definitivă a societății și a planetei într-un mediu complet artificializat: ,,Ai putea curăța pământul, ai putea să-l dai/ cu spray./ Să-l freci cu clor și să îl ungi cu clei./ […] Tu pune mîna, șterge/ Această suprafață pe care omul merge./ Pune-i o floare, o placă de beton/ și-n jurul ei plantează o gîlmă de gazon”.

Deși poetul optează în multe dintre versurile lui pentru o lirică cu accente clasiciste, folosind rima, refrenul sau divizarea strofelor în catrene, subiectele abordate atât subversiv, cât și într-o manieră directă sunt cât se poate de actuale, contribuind la realizarea unei panorame cuprinzătoare și edificatoare a poeziei contemporane românești. Carst este locul de întâlnire al vechilor sensibilități scriitoricești cu temele socio-culturale ale contemporaneității, având un caracter proteic și vibrant.

Mara-Alexia Muntean


1 Andrei Doboș, Carst, Alba Iulia, OMG, 2020.

Echinox

Echinox este revista de cultură a studenţilor din Universitatea „Babeş-Bolyai”. Apare din decembrie 1968.

Articole similare

Imaterialități: orașul spectral

Imaterialități: orașul spectral

Ce rămâne în urma noastră – Oase Solare

Ce rămâne în urma noastră – Oase Solare

Celule de bază: despre familie și alți demoni

Celule de bază: despre familie și alți demoni

„Iza e o femeie realizată” – 98% Decizia corectă

„Iza e o femeie realizată” – 98% Decizia corectă

Cel mai recent număr:

numar litere sidebar