Proză scurtă – Iulia David

Proză scurtă – Iulia David

Avionul

În fiecare dimineață la 9 își face cafeaua la ibric și o bea pe balcon. Andrei i-a tot promis că-i ia un expresor, dar lui nu-i trebuie, e foarte bună cafeaua și la ibric. Îl vede pe Georgescu aruncând gunoiul în aceiași pantaloni scurți cu carouri. De când nu mai e Angela, s-au mai răcit relațiile. Înainte se vizitau aproape în fiecare săptămână, Angela era prietenă cu Maria, nevasta lui Georgescu. Niciodată n-a înțeles de ce, Maria e o femeie foarte simplă. De fiecare dată când mergeau la ei făcea pizza, pentru ea era o delicatesă. Nici măcar nu știa că pizza a fost mâncare de săraci. Maria o aducea mândră la masa din sufragerie, câteodată şi cânta dacă era pilită. Georgescu își verifica elasticul de la pantaloni pe sub burta lăbărțată și zicea:
— Serviți, oameni buni, serviți cu mâna. Pizza, peștele și puța se servește cu mânuța. Și-apoi râdea cu râsetul lui înfundat de fumător înainte să înfulece o felie groasă.
Un ghiolban.
Astăzi nu are prea multe de făcut, ieri a mers la piață, săptămâna trecută a plătit facturile, doar cablul trebuie să mai vină zilele astea. E cald, dar mereu a fost cald în August, nici nu-și mai amintește ultimul an când a plouat în August. Oricum o să iasă la plimbare în parc și când se întoarce, să verifice cutia poștală.
De când a ieșit la pensie, e mult mai liniștit. Georgescu e cu vreo 5 ani mai tânăr ca el și acu vreo doi ani îi zicea:
— Ce-o sa faci la pensie, mă, Petre? N-o să te plictisești? Trebuie să-ți găsești ceva de făcut, că munca înnobilează omul.
Aiurea, munca te îmbătrânește. Se îmbracă și o ia spre parc, gândind că Georgescu e într-adevăr harnic. Cât e el de gras, nu stă locului o clipă. Toată ziua repară câte ceva prin casă sau la mașină. Acum vreo câteva luni a găsit lângă un tomberon un birou vechi de tot, nu știu cine l-o fi lăsat acolo. L-a luat și a făcut din el un dulap pentru Maria, l-au înghesuit în sufragerie și l-au umplut cu vase. Nu arăta rău, dar ce rost să muncești atâta pentru un amărât de dulap?

Pe el îl cheamă Eusebiu Petrescu, dar toată lumea îi zice nea Petre sau unii doar Petre. El ar prefera Petrescu și Eusebiu nu-i place, e prea ciudat și nu s-a lipit de nimeni. Doar Angela, săraca, îi zicea Petrescu, știa că așa-i place. Ea înțelegea că scurtarea numelor e o formă de subminare, mai jignitoare ca o poreclă. Porecla măcar are o urmă de sarcasm, de interes, îți dai interesul să formulezi un nume comic pentru omul respectiv. Dar altfel e ca și cum nu ar merita efortul de a-i pronunța tot numele.
— Bună ziua, nea Petre. Cum sunteți pe căldurile astea? Mariana de la A6 face piața, ca în fiecare zi, și cară câte 4 plase de mâncare și 80 kg de grăsime.
Vacă cu cabină, te doare gura să mai zici trei litere.
— Bine fac, am mai văzut eu călduri. De 65 de ani sunt călduri în fiecare vară.
— Aaaaa, dar ca acum parcă niciodată.
Ce se tot miră oamenii că e cald? Tot timpul e cald în August, nici nu mai știe când a plouat ultima oară în August. Ajunge în parc și se așează pe-o bancă. La vreo sută de metri e un magazin mixt, în fața lui îi recunoaște pe Andra și băiatul ei, David. Copilul îl vede, îi face semn maică-sii și aleargă spre el.
— Săru’mâna, nea Petre. Ce faceți? Noi mâine plecăm în vacanță, știți unde mergem? În Tenerife!
Nu e copil rău David, dar e cam prostovan. Și pe Andra o cunoaște de mică, a fost coleg la centrală cu taică-su. A rămas gravidă la 16 ani și a avortat și după, în loc să se potolească, a umblat brambura, abia a terminat liceul. Nici facultate n-a făcut, dar s-a măritat repede și n-a lucrat o zi în viața ei. Acum uite ce bine o duce, face vacanțe în Tenerife! Și Andrei al lui muncește pe brânci pentru 2800 de lei.
— Bravo, am auzit că e frumos acolo.
— Da, mergem cu avionul și o să mă lase să stau la fereastră.
— La fereastră? Nu e bine.
— De ce?
— Trebuie să dai mult din mâini.
— Cum așa?
— Pai cum altfel crezi că stă avionul în aer? Scot toți oamenii de la margine mâinile pe geam și dau din ele ca din aripi. Mă rog, una din ele – depinde pe care parte ești, pe stânga sau pe dreapta.
— Eee nu cred. Păi nu e prea greu avionul?
— Este, dar gândește-te că sunt vreo sută de oameni care stau la margini, compensează. Ce, tu dacă ai mai avea vreo 10 mâini și ai da din toate repede, crezi că n-ai zbura?
Băiatul se uită nedumerit și râde, parcă își imaginează scena.
— Și atunci merge și cu umbrela, cum face Mary Poppins?
— Ei, asta-i o prostie. Bătrânul se încruntă, ar mai spune ceva, deschide gura pe jumătate și apoi o închide.
David o vede pe mama ieșind din magazin, îi face semn să plece. Eu mă duc, nea Petre, mă duc să-mi fac bagajul.
— Bine, du-te.
Copilul e deja departe, o ține pe maică-sa de mână și pe cealaltă o flutură sus, jos, sus, jos. Petrescu se uită la el, zâmbește în colțul gurii, dar totuși strigă: vezi să nu te arunci cu umbrela pe geam!
Mai stă câteva minute în liniște și se ridică. Ce i-o fi venit să-şi bată joc de David? El n-a mers niciodată cu avionul, poate dacă pleacă Andrei în Spania, îl ia și pe el, o să meargă cu avionul și o crească nepoţi. Dar oare ar vrea să stea acolo tot restul vieții, să moară în Spania? De fapt, ce mai contează unde mori?
La ieșirea din parc îl vede pe Georgescu plimbându-și câinele. Oare l-a observat? Ar putea să se întoarcă, să o ia pe lângă foișor și să iasă pe partea cealaltă. Dar e destul de aproape, dacă l-a văzut? Ce pretext ar putea avea să se întoarcă? Lasă, merge înainte și se trage pe marginea drumului, poate nu-l bagă în seamă.
— Bine, mă, Petrică, tu nu mai dai niciun semn? urlă Georgescu. Hai diseară la noi că face nevastă-mea pizza.
— Nu vin azi, că am treabă. Poate altă dată.
— Ce treabă ai, mă, tu la pensie? Stai la coadă la poștă? și râde zgomotos.
Petrescu îi face semn din mers că nu poate și grăbește pasul.
Ghiolban.

Echinox

Echinox este revista de cultură a studenţilor din Universitatea „Babeş-Bolyai”. Apare din decembrie 1968.

Articole similare

Cimitirul – Francisc Baja

Cimitirul – Francisc Baja

Poeme – Lucian Brad

Poeme – Lucian Brad

Proză scurtă – Iulia David

Proză scurtă – Iulia David

Poem – Florentina Gavrilă

Poem – Florentina Gavrilă

Cel mai recent număr:

numar litere sidebar