„Iza e o femeie realizată” – 98% Decizia corectă

„Iza e o femeie realizată” – 98% Decizia corectă

Teatrul Tineretului din Piatra-Neamț a lansat o nouă premieră în mediul online, aceasta făcând parte dintr-un proiect mai amplu, #SAFESPOTT, care își propune crearea unei punți de dialog cu tinerii pe teme sensibile. Spectacolul în cauză este 98% Decizia corectă, montat de către Elena Morar, după un text de Andreea Tănase. Înainte cu câteva zile de lansare, instituția nemțeană, alături de managerul ei, Gianina Cărbunariu, a intrat atât în colimatorul presei locale, cât și al inspectoratului școlar, ba chiar și al primarului orașului Piatra-Neamț însuși. Motivele s-au învârtit în jurul unor replici considerate prea triviale pentru publicul tânăr direct vizat ori despre inadecvarea unui astfel de subiect pe scena unei instituții de cultură. Doar că este vorba despre o instituție care în ultimii ani și-a asumat să abordeze subiecte incomode tocmai pentru a suplini într-o oarecare măsură lipsa aproape completă a inițiativelor de educare și de consiliere față de frământările pe care tinerii le pot avea în ceea ce privește deopotrivă propria persoană și societatea pestriță în care trăiesc.

Statistic vorbind, România ocupă primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește numărul de mame minore, adică undeva la 23% din total. Transformat în cifre, vorbim de 8.261 de fete care au purtat o sarcină înainte de vârsta majoratului, iar dintre ele, 725 au făcut-o chiar înainte de a împlini vârsta de 15 ani. Vorbim despre o problemă care tinde să se acutizeze tot mai mult, iar astfel de manifestări artistice, care sunt adresate în mod special publicului vizat în mod direct de aceste statistici, sunt absolut necesare. De altfel, a mai existat un demers asemănător acum câțiva ani, când Ozana Nicolau a montat la Replika spectacolul Foreplay, care trata același subiect al mamelor minore și care, din punctul de vedere al abordării subiectului și al dialogului real pe care a avut posibilitatea să îl creeze între scenă și public, a fost comparabil cu ceea ce a reușit să edifice producția nemțeană.

Întreagul efort ar trebui trasat în jurul barierei care se ridică odată ce problematica este dată pe față, atât de bine conturată în spectacolul în discuție: o reacție aproape instantanee din partea mamei, care se gândește imediat la avort, respectiv o reacție mai împăciuitoare din partea tatălui, care încearcă să calmeze situația, dar care se lovește de vehemența neîngăduitoare a figurii materne. Mai apoi, se ivește ruptura dintre tânăra mamă și restul tinerilor de vârsta ei, care nu pot conștientiza cu adevărat gravitatea unei sarcini și dificultățile care survin odată cu ea. Ba mai mult de atât, spectacolul tratează și tematici conexe, cum ar fi bullying-ul și agresiunea de pe internet, consecințe directe ale unei stigme pe care încă o poartă acest fenomen, a unei lipse reale de sprijin pentru tinerele mămici, dar și a incapacității de a gestiona adecvat sau de a preveni sarcinile nedorite.

Textul propus de Andreea Tănase este un discurs puternic prin care se încearcă atragerea unei atenții sporite asupra acestei problematici, respectiv ilustrarea cât mai veridică și mai neestetizată a portretului mămicilor minore. Aceasta trasează un parcurs standard pentru personajul său, pentru ca în final să îi multiplice concluziile și să îi ofere posibilități variate pe care să le poată urma și pe care, indiferent de alegerea făcută, să îl credibilizeze. De altfel, concluziile care sunt articulate de fiecare personaj în parte demonstrează intențiile dramaturgei de a explica implicațiile care pot exista în perioada postnatală și că acestea trebuie privite, în fapt, într-o manieră pozitivă, astfel încât tânăra mamă să își poată construi o viață de succes și după acest episod crucial. Limbajul este unul adaptat publicului tânăr, care nu lezează în niciun fel integritatea intelectuală sau psihică a acestuia, ci lansează direcții de discuție și creionează contexte prin care astfel de incidente să fie disecate și înțelese, pentru ca, mai apoi, drept o urmare firească, să fie evitate.

Regizoarea Elena Morar își construiește atent personajele și le așază în diferite poziții de putere, legând și dezlegând între ele conexiuni, astfel încât să indice fragilitatea interpersonală care intervine în coeziunea relațională dintre părțile implicate. Mai important de atât este faptul că aceasta caută în mod constant să rămână cât mai ancorată în realitate, fără să încerce să dramatizeze situațiile înfățișate, ci din contră, încearcă să extragă cu multă luciditate seva fiecărei scene în parte, pe care s-o modeleze apoi într-o manieră veridică.

Din punctul de vedere al distribuției, alegerea pentru rolul Izei, protagonista spectacolului, este actrița Cătălina Bălălău, opțiunea optimă pentru o asemenea partitură, tocmai prin prisma modului în care ea reușește să își construiască o aură a ingenuității, oferind astfel o experiență spectatorială tulburătoare. Aceasta își aduce la viață personajul printr-un melanj calculat de nesiguranță, de perplexitate și de teamă, consolidându-și un rol pe cât de intens ca semnificație, pe atât de sensibil ca interpretare. De altfel, ea reprezintă unul dintre elementele constituente căruia i se datorează succesul întregului spectacol, deoarece aceasta este una dintre fundațiile solide pe care se clădește mai apoi spectacolul 98% Decizia corectă.

Mai departe, este necesar să fie menționate și raporturile pe care Iza le are cu restul personajelor, fie că vorbim despre relația cu părinții ei, care se tensionează odată cu aflarea veștii, existând două tipuri de reacție complet opuse: pe de-o parte este Nora Covali în rolul mamei, care are o replică imediată și care în niciun moment nu se gândește că fiica ei și-ar putea păstra sarcina, iar, pe de altă parte, este Dragoș Ionescu în rolul tatălui, care devine un punct de sprijin pentru Iza, insuficient însă înaintea angoasei furibunde a mamei; fie că vorbim despre relația cu cea mai bună prietenă, în interpretarea Aidei Avieriței care se șubrezește în mod accelerat din pricina disensiunilor care apar odată cu evoluția sarcinii și cu nevoia Izei de a se izola. Nora Covali, Dragoș Ionescu și Aida Avieriței reprezintă trei puncte de sprijin importante prin care se retușează și se elaborează întreaga desfășurare a spectacolului, aceștia având, la rândul lor, interpretări robuste, conturând personaje și personalități recognoscibile și empatice.

Vorbim, așadar, despre un spectacol puternic din punctul de vedere al imaginarului pe care alege să îl livreze pe scenă și pe care alege să îl dezbată într-o manieră prin care îl pune pe spectator înaintea faptului împlinit, astfel încât să aibă o reacție imediată și să simtă într-un mod cât mai veridic tumultul de sentimente prin care trec atât protagonista spectacolului, cât și restul personajelor. Este, de altfel, o lovitură în plex față de o realitate pe care societatea noastră pare să o ignore și pe care continuă să o defăimeze în loc de a găsi soluții viabile pentru a sprijini și chiar a eluda astfel de situații.

Prin 98% Decizia corectă, Teatrul Tineretului își demonstrează încă o dată statutul de prim rang pe care îl are în peisajul teatral autohton, alegând să trateze astfel de subiecte și optimizând noi modalități de dialog către publicul care este dornic să înțeleagă mai bine starea de fapt în care există, cu toate că acest segment este unul limitat și minoritar. Riposta îndârjită împotriva acestui spectacol nu are niciun fel de acoperire, de vreme ce argumentul este bazat pe o simplă presupunere sau este validat doar din auzite. Ba mai mult de atât, niciun act de cultură, iar, în mod particular, nicio producție scenică, nu ar trebui inclus într-o agendă politică sau să devină un element central într-o răfuială electorală. Teatrul trebuie lăsat să se manifeste exact așa cum are nevoie, punând o oglindă înaintea publicului pentru a ilustra hibele care acționează întinate de ignoranța majorității.

98% Decizia corectă se retrage în spatele camerelor și în spatele ecranelor pentru a avea o alocuțiune cât mai obiectivă asupra necesității unei dezbateri care se vrea prezentă în rândul adolescenților cu privire la perioada delicată prin care aceștia trec, fără să aibă nicio urmă de prejudecată sau de pudibonderie. Mai apoi, spectacolul propune o discuție la fel de răspicată asupra actului sexual în sine, asupra consecințelor care se pot naște ulterior, asupra necesității protecției, dar și a modului în care aceasta poate da greș – diferența dintre 98% și 100% în eficacitate fiind cea care face toată diferența -, dar și despre modul în care un mediu ostil și îndărătnic poate avea efecte grave asupra integrității emoționale a unei tinere mame.


de Andreea Tănase
Cu: Cătălina Bălălău, Aida Avieriței, Nora Covali, Dragoș Ionescu, Paul-Ovidiu Cosovanu, Cătălina Eșanu, Corina Grigoraș, Emanuel Becheru, Florin Hrițcu
Regia: Elena Morar
Asistent regie: Emanuel Becheru
Costume: Ileana Zirra
Decor: Diana Miroșu
Video design: Ana Cârlan
Asistente voluntare: Ana-Maria Butunoi – dramaturgie; Ilinca Luca – regie; Flavia Apetrei și Ioana Suciu – scenografie; Ioana Corduneanu – video design; Olivia Călin – documentare; Roxana Bobric și Ana Maria Muraru – promovare.

Spectacolul poate fi vizionat până în 23 noiembrie accesând linkul: https://vimeo.com/478973523

(sursă foto: https://www.facebook.com/teatrultineretului.piatraneamt)

Răzvan Rocaș

Am început cu Literele și am continuat cu Teatrul. Interesat de zona independentă și de modul în care aceasta poate aduce un plus societății. Cochetez cu istoria teatrului și-a dramei.

Articole similare

Imaterialități: orașul spectral

Imaterialități: orașul spectral

Ce rămâne în urma noastră – Oase Solare

Ce rămâne în urma noastră – Oase Solare

Celule de bază: despre familie și alți demoni

Celule de bază: despre familie și alți demoni

Un fel de „transă șamanică”

Un fel de „transă șamanică”

Cel mai recent număr:

numar litere sidebar