Literatură | Poezie

Poeme – Rebeca Oanță

Echinox9 noiembrie 2020

prima mea amintire

pe la început de două mii
mă prefăceam că înghit o bilă de plastic
mimam asfixierea și
rugam pe cineva să mă salveze
nimeni nu-mi înțelegea jocurile 
cumva am supraviețuit acelui incident copilăresc
și acum încă mai înghit bile de salivă când simt anxietate
sau când nimeni nu vrea să mă salveze într-un mod romantic
cu tandră codependență
cam aceleași emoții
ca atunci când mergeam prima oară la școală după
o vacanță prea lungă
2006 a fost primul an pe care l-am șters cu picul
mâinile mele erau pline de cerneală
și bunica îmi critica scrisul dezlânat
lipsit de feminitate
la sport săream peste roțile de cauciuc ca într-un dans
iar colegii mei mai ales
alex s. se chinuia să doboare corcodușul din curte
băieții de a 8-a păreau giganți fără fețe
iar biblioteca sursa principală de pornografie
corpurile madonelor majore fascinau
culoarul era lung și plin de o agitație transpirată
fotbalul un cult 
iar terenurile artificiale cea mai dulce supleanță
prin a 6-a câțiva fumau deja
serbările deveniseră vociferări de colinde
eram clasa cu media cea mai mică
clasa cu vârfurile și bazele piramidei
în care fete pasionate de anime și nightcore
fete sexualizate și pasionate de selfie-uri
tocilari
băieți minioni încrezuți
și cei care știau din uter că vor să se facă medici
coexistau într-un tablou bizar;
chinuiți de vechii titani ai istoriei și biologiei
relicvele exigenței comuniste
mă făceau să-mi pierd suflul când recitam primul război mondial
sau când îmi era inspectată ținuta școlară
tremuram din încheieturi spunându-le părțile componente ale
ochiului și fotosinteza
dar ce n-aș da să port din nou negru
și alb și iar negru

**
mintea mea întortocheată visează imagini pe care încerc să le explic rațional
mi-aș dori să cunosc psihanaliza din spatele fiecărui impuls energetic neuronal
dar probabil habar nu am despre ce vorbesc
nu știu cu ce se mănâncă lumea asta înțesată de viruși
cu pâine
cu sare
piperată dulce-acrișoară
ușile translucide ale magazinelor îmi explică
poezia distanței
cum să-ți întâlnești iubirea într-un loc atât de parazitat
alienările online
printre iconițe care-mi zâmbesc
cu un singur click
dezleg nodul strâns în pieptul meu
catharsis instant
când îți privesc fotografia oglinjoara sufletului
la saturație minimă
dar ochii ți se văd
lentile colorate
aș vrea să te îmbrățișez prin ecranul care-mi ține loc de conștient
să dau scroll până ajung la tine
kilometrii mi-au obosit degetul mare