Poeme – Teona Galgoțiu

Poeme – Teona Galgoțiu

stație

în stația rece dintre memorie și reprezentare
e corpul meu întreg în ghips

se plimbă gâze pe mine și nu pot să mă scarpin
imagini cu margini tăioase strălucesc de departe

amintirea cu părinții
amintirea cu ciobul
amintirea cu bărbatul scârbos
amintirea din dulap
amintirea de pe bordură

se adună toate și o foarfecă imensă intră în ele
îmi pică bucăți grele pe picioare
și le acoperă larvele
în sufocarea luminoasă care se lasă în loc de ceață

iubirea ca un mânz pe speed

mă pocnește în față
și o sferă imensă de miere mă învață
să pun mâna pe altcineva

în fericirea maximă îmi simt mâinile legate
atac de panică, piele roșie, plăceri forfecate
corp cu corp, căldură, teritorii sărate
cum să fiu singură cu altcineva?

multă miere pe jos, declarații sacadate
picură miere din tavan, imagini abandonate
educația suferinței e mereu la îndemână
la fel și violența, amenințările cristalizate

ce fac cu mânzul ăsta entuziast
și cu traseele lui întortocheate

știu să fiu singură
mi-am dezvoltat această abilitate

dar nu știu ce să fac cu un mânz pe speed
care se lipește de mine cu
afecțiune

care sunt

imagine rotundă, apoasă, mă așteaptă
departe, mi se pare că o ating uneori,
apropiere roasă, frică păroasă apasă umerii
acestui navigator prost, care sunt eu.

timp e destul, apa dă pe afară, apa e necesară
chiar și când e plină de pământ. pălpâie tot
felul de lumini pe care dacă le îmbin par un
cod, poate nume de medicament, uite că îmi
sap din nou în corp, să caut ceva mic,
luminos, care ustură.

fiică rătăcitoare, nerecunoscătoare, nu învață
raportul apă-orez. față schimonosită ba de
plăcere ba de durere, se lungește, trebuie să
o prind cu scotch. trebuie să bandajez
uneori mâinile, picioarele, gâtul, trebuie să
spăl, să acopăr. furnici cu puteri precise în
loc de leucoplast, o plasă de siguranță care la
atingere se fărâmițează.

valuri de dinți de lapte se adună în fiecare
dimineață, la limita dintre viață și somn,
sunt valuri încă prea puțin dresate ca să
calmeze, dar răul e totuși în altă parte,
călărește un animal cu solzi tăioși și ochi
închiși, care sunt eu.

fotografie de Luca Florian

Echinox

Echinox este revista de cultură a studenţilor din Universitatea „Babeş-Bolyai”. Apare din decembrie 1968.

Articole similare

Poeme – Mara Cioroianu

Poeme – Mara Cioroianu

Poeme – Georgiana Bădescu

Poeme – Georgiana Bădescu

Poeme – Diana Gabriela Hrapciuc

Poeme – Diana Gabriela Hrapciuc

Poeme – Rebeca Oanță

Poeme – Rebeca Oanță

Cel mai recent număr:

numar litere sidebar