Cele mai bune filme ale anului 2020

Cele mai bune filme ale anului 2020

În ciuda provocărilor lansate de situația epidemiologică actuală, anul acesta s-a dovedit a fi, totuși, unul suficient de bun pentru industria cinematografică – de la comedii precum Like a Boss sau filme de acțiune ca Bad Boys for Life până la documentare și lungmetraje biografice, producțiile lui 2020 nu dezamăgesc, venind cu promisiunea de a oferi ceva pe gustul fiecăruia. Lista pe care o propunem nu conține doar blockbustere. Am încercat să reținem atât titluri străine, cât și autohtone care s-au evidențiat într-un fel sau altul (scenografie, distribuție sau regizorat), astfel încât am reușit să punem cap la cap un top, sperăm noi, al celor mai bune filme ale anului 2020. – Revista Echinox

1. City Hall, r. Frederick Wiseman

Parks and Rec, doar că nonficțiune; așa ar putea fi descris—foarte pe scurt (și foarte, foarte brut)—ultimul documentar al lui Frederick Wiseman. Timp de 4 ore și jumătate, luăm parte la ședințe cu publicul, conferințe de presă, evenimente organizate de primărie sau lucru pentru comunitate, iar Wiseman oferă fiecărei scenă atenția cuvenită. City Hall  se învârte în jurul primăriei din Boston, în perioada toamnă 2018 – iarnă 2019, înaintea pandemiei și în timpul administrației Trump, devenind instant anacronic pentru publicul din 2020, indiferent de cât de familiar poate părea pe alocuri. Cu toate că sunt multe aspecte propuse de Wiseman demne de explorat, documentarul urmărind toate dilemele cu care se confruntă primăria, City Hall este, înainte de toate, dedicat spațiului comun și comunității, temă recurentă în cinematografia lui Wiseman, iar 2020 este anul în care ne-am confruntat cu acesta cel mai mult”. –  Jessica Brenda

2. Ivana cea groaznică, r. Ivana Mladenović

„Filmul oferă o panoramă a societății, acesta fiind unul dintre punctele forte ale producției: faptul că, deși are în prim-plan povestea și perspectiva personală a Ivanei, nu evită temele «grave» (identitatea, familia, societatea), ci din contră, le expune pe ecran cu același naturalism cu care redă scenele intimiste. Mladenović păstrează și în acest sens ambivalența: pe de o parte, tonul plin de umor cu care sunt dezvoltate toate intrigile la suprafață, iar de pe altă parte, luciditatea cu care sunt tratate și interogate anumite constructe. Ambele conferă filmului intensitate și îl apropie, ca stil, de cinéma vérité, unde improvizațiilor și caricaturizărilor pestrițe li se alătură o privire plină de acuitate. Așadar, Ivana cea groaznică este un film memorabil și original, un film care demonstrează foarte convingător modul în care viața reală se poate îmbina cu ficțiunea. Ivana Mladenović reușește să creeze un autoportret hipnotizant, încadrat perfect în lumea pe care o reconstituie, cu tandrețe și umor”. – Andreea Mîrț

3. I’m Thinking of Ending Things, r. Charlie Kaufman

„Lansat pe Netflix în septembrie 2020, după ce a rulat pentru foarte puțin timp în cinematografe, I’m Thinking of Ending Things al lui Charlie Kaufman a devenit destul de repede subiectul unor nenumărate meme în cadrul cercurilor cinefile, în mare parte din cauza structurii sale și a deznodământului surprinzător. Bazat pe romanul cu același nume de Ian Reid, Kaufman dezvoltă povestea inițială, luându-și libertatea de a face orice modificări necesare pentru adaptare. Criticii sunt și ei împărțiți; pe de-o parte se afltă cei care lăudă filmul pentru modul în care prezintă povestea și, pe de altă parte, îi găsim pe cei plictisiți de toate trucurile lui Kaufman. Indiferent de poziția în care spectatorii se află pe acest spectru și chiar dacă nu ar fi fost lansat în toiul unei pandemii, I’m Thinking of Ending Things rămâne unul dintre cele mai discutate filme ale anului”. – Jessica Brenda

4. Tipografic Majuscul, r. Radu Jude

„Prin Tipografic Majuscul, Radu Jude spune povestea lui Mugur Călinescu, un licean din Botoșani care, după modelul polonez, a scris în 1981 pe ziduri mesaje împotriva regimului comunist, în semn de protest față de sistem. Filmul prezintă demersurile întreprinse de Securitate și  drama prin care el și familia lui au trecut odată ce acesta a fost descoperit, îmbinând, prin metoda montajului, stenogramele și rapoartele anchetei cu secvențe televizate în epoca ceaușistă. Chiar dacă dinamica secvențelor nu te ține neapărat cu sufletul la gură, filmul îți va stârni, totuși, curiozitatea, reușind să inducă  atmosfera erei predecembriste”. – Ema Aniței

5. Sound of Metal, r. Darius Marder

„Debutul lui Darius Marder poate părea ca un ecou din 2014, când Damien Chazelle a cucerit Hollywood-ul cu propriul său debut, Whiplash, lucru ușor de înțeles când protagoniștii celor doi regizori sunt comparați. Cu toate acestea, chiar dacă amândoi se învârt în jurul ideii de ambiție în sfera muzicală și limitele propriului corp, Marder schimbă complet direcția narațiunii propuse de Chazelle.  Sound of Metal pornește de la pierderea auzului lui Ruben, tobar într-un duo de punk, dar folosește mai departe trauma pentru a porni o discuție mult mai complexă despre lipsa auzului, ableism și felul în care comunitatea celor fără auz s-a dezvoltat recent, comunitate care deseori scapă privirii multora. Acolo unde Marder pierde puncte pentru construcția narațiunii și a conflictelor din film, le câștigă înzecit când vine vorba de reprezentare și sound design, fiind extrem de atent la acustică, adică tocmai elementul principal care leagă publicul de Ruben (jucat exemplar de Riz Ahmed)”. – Jessica Brenda

6. Acasă, r. Radu Ciorniciuc

„Documentarul Acasă, debutul în regie al jurnalistului Radu Ciorniciuc, a avut premiera națională la TIFF, unde a primit Premiul Zilelor Filmului Românesc, pentru secțiunea Lungmetraj. A fost, cu siguranță, una din cele mai așteptate premiere, după receptarea foarte bună și distincțiile primite la câteva festivaluri importante (premiera internațională a avut loc la Sundance, unde filmul a obținut Premiul Special al Juriului pentru Imagine, fiind, în același timp, primul documentar românesc selectat la acest festival). Montajul rezultat în urma filmărilor îndelungate, desfășurate pe parcursul celor patru ani, contruiește o «narațiune» în care firul narativ ar trebui să conducă, în mod normal, spre un final fericit. Adaptarea și integrarea în București nu sunt probleme ușor rezolvabile, iar documentarul nu pune între paranteze dificultățile care apar constant”. –  Andreea Mîrț

7. Rizi / Days, r. Tsai Ming-liang

„În loc să agațe ennui-ul și senzația de vacuum existențial în această întâlnire improbabilă între doi bărbați din medii și spații cât se poate de îndepărtate, a căror trăsătură comună este statutul lor tranzitoriu și dezrădăcinat (unul este un turist, celălalt un emigrant), Tsai Ming-liang optează în Days pentru o viziune optimistă, aproape transcendentală. Ni se arată că emoția puternică se poate produce și în întâlniri pasagere care nu mai apar drept sfâșietoare sau demoralizante grație caracterului lui trecător, ba chiar dimpotrivă. Iar tăcerea, ca semnificant al lipsei de comunicare, poate fi conotată pozitiv drept lipsă a necesității acesteia într-un context erotic sinergetic. Days este o reușită remarcabilă a carierei lui Tsai Ming-liang, în care nu doar își sedimentează cele mai consistente direcții și laitmotive și se arată, poate, mai necompromițător ca niciodată în alegerile sale stilistice și formale, ci dovedește, mai ales, faptul că, prin resemantizarea propriului său vocabular cinematografic, reușește să nu se cantoneze în manierism”. –  Flavia Dima

8. Possessor, r. Brandon Cronenberg

„Brandon Cronenberg îi calcă pe urme tatălui cu ultimul său film, Possessor, unde acesta oferă o experiență cinematică pur senzorială, jucându-se cu modurile în care poate fi reprezentată vizual violența și cât de mult o poate transmite privitorului său. Filmul pornește de la premisa unui thriller tipic, cu nuanțe science fiction, urmărind acțiunile unui asasin (Andrea Risenborough) care posedă mintea gazdei prin care își va îndeplini sarcinile. Dacă înainte era doar o relație simbolică, imaterială, filmul lui Cronenberg excelează—dincolo de dilemele personale (ce reprezintă sinele sau cât de mult ne aparțin propriile acțiuni)—când vine vorba de limbajul vizual al parazitării umane”. – Jessica Brenda

9. A Metamorfose dos Pássaros / The Metamorphosis of Birds, r. Catarina Vasconcelos

„La limita dintre videoeseu și ficționalizare, docudrama Catarinei Vasconcelos este o meditație asupra naturii și a relației pe care o întreține cu umanitatea, dar și o poveste de familie spusă într-o intimitate aproape stânjenitoare, jonglând cu referințe și juxtapuneri. Astfel, docudrama trece prin generațiile familiei sale, luând deopotrivă amintiri și vise și le găsește locul în lumea naturală. The Metamorphosis of Birds e un lungmetraj blând și plăcut vizual care cu siguranță va marca orice privitor prin lejeritatea cu care se raportează la lume și sensibilitatea accentuată”. – Jessica Brenda

10. Emma, r. Autumn de Wilde

„Dacă ar trebui să descriu filmul lui Autumn de Wilde într-un cuvânt, acela ar fi «revigorant». Lansat în martie 2020, Emma, care îi aduce în rolurile principale pe Anya Taylor-Joy, Johnny Flynn și Mia Goth, reprezintă o întoarcere splendidă în Anglia începutului de secol XIX. Atitudinea de superioritate, specifică Emmei, este izbitoare încă de la începutul filmului, atitudine cu care se remarcă printre personajele lui Austen. Anya-Taylor Joy, precum Alicia Silverstone în Clueless, captează perfect snobismul ușor copilăresc al personajului fără să o antagonizeze, oferind astfel o prestanță de excepție. Imaginile surprinse în timpul filmului sunt spectaculoase, dovadă a ochiul de fotograf al lui de Wilde. Scenele filmate în natură, dar și cele de interior, cu decorurile impresionante ale vremii, sunt atent construite, iar, împreună cu muzica și costumele actorilor, acestea reușesc să creeze o atmosferă imersivă. Mai mult, filmul oferă o viziune asupra societății rurale, cu tradițiile și distracțiile ei, eticheta strictă pe care oamenii vremii o urmau fiind, de asemenea, ușor de observat. Filmul este, în cea mai mare parte, fidel romanului lui Austen, lucru care îi va încânta pe cei care l-au îndrăgit, dar felul în care creatorii au regândit unele dintre scenele cheie adaugă farmec peliculei”. – Laura Cordoș

Echinox

Echinox este revista de cultură a studenţilor din Universitatea „Babeş-Bolyai”. Apare din decembrie 1968.

Articole similare

„Păsări ce nu aparțin niciunei națiuni” @BIEFF.10

„Păsări ce nu aparțin niciunei națiuni” @BIEFF.10

Distanța dintre mine și mine

Distanța dintre mine și mine

Queen of Hearts, Queen of Lies – sau despre viețile pe care le distrugi ca să o salvezi pe a ta

Queen of Hearts, Queen of Lies – sau despre viețile pe care le distrugi ca să o salvezi pe a ta

Profu′ (Teach), un film cu substrat

Profu′ (Teach), un film cu substrat