Poeme – Mihók Tamás

Poeme – Mihók Tamás

cheag în meleag

hipersensibil sofisticat arogant
cu mintea amorțită în secvența de aseară
încerc în zadar să irig plaiurile natale
cu sângele meu

s-a spurcat demult
am băgat în el molotoave de plastic
și natura o știe
ea e cea mai inteligentă supraființă

(zic supra din comoditate
altminteri ea e pretutindeni
dedesubt în minerale în alge
și-n karma noastră gazoasă)

ba drept să spun
chiar ea mi-a întors drogul ăsta în vene
mi-a oferit ce i-am oferit
psihotica

și inteligentă cum e
mi s-ar încolăci acum pe torace
ca un șarpe ancestral
m-ar sufoca pentru orice nou derapaj

din beții de derviș nu mă scotea
în căușul ei cu apă smarald
dar s-a copt și a dispărut
ca o fată mare-n internship

confesiunea pleoapelor-chihlimbar

de ce nu mă uit în ochii interlocutorilor
de ce doar în foaie și nu la public
din dispreț bătrâne
de teamă că i-aș convinge

trecut de pubertate am fost doi ani prozelit
duceam din cămin în cămin
mesaj sfânt și incomod
cu aleasă dicție
ziceam apocalipsă și extincție
cum mă învățaseră la școala teocratică

lucrarea de predicare se desfășura sâmbătă
rottweileri și amanți speriați și alarme stridente
mă întâmpinau în prag
ce de surprize
dar nici a mea nu era de colo

și pe unii i-am convins
și s-au scufundat în binecuvântata
apă cu clor din băile felix
și s-au predat domnului

acum cu mulți ani după ce am părăsit secta
nu pot să nu mă gândesc la ei
la cei pe care i-am convins să-și schimbe viața
și au schimbat-o
și nu doar pe a lor
ci și pe a urmașilor lor
copii rotofei și inocenți
ca niște gutui

nu mă uit în ochii publicului
de rușine

nu vreau să conving pe nimeni

dorobanți riviera

1.
trece ambulanță după ambulanță
gândurile mi se inhibă
ca roca-n faianță

2.
e pandemie
încă
unele frunze se usucă și cad
dar ale iederei complotează în flăcări
pe gard

3.
uite iubire
marantei noastre i-au ieșit boboci
dar liftul tot huruie
din cauza celor de la mentenanță
niște dobitoci

4.
aseară singur
coborând în boxă
am dat peste un număr
din familia ortodoxă

5.
popor blazat
din mediu gazat
când mi-am deschis larg ferestrele către tine
și ți-am zâmbit
te-am lezat

6.
abia ne mai îndură
cafetiera
păcat
am putea lucra și la stat

7.
pe țeava de aerisire
vrăbiuțele aterizează-n
perechi
eu scriu la căldură
trist
cu dopuri în urechi

heterotopie in absentia

cel mai mult îmi plac hăurile
în care ajung unele beții colective
acolo e călduț ca într-o telegondolă
din care tocmai au coborât turiștii
lăsându-și pe geamuri
aburii mediocrității lor
scăldate-n bliț

îmi plac hăurile
cel mai mult îmi plac
am văzut unul recent
era populat de arbuști
pământul – argilos
roci pe ici pe colo
l-am întrebat pe însoțitor
dacă și-ar da subconștientul terfelit
ciomăgirile încasate
pe un vulcan stins
habar n-avea
dar îl salvau râsetele

nimeni dintre cheflii
nu-și mai amintește nimic
nici asistentul prof la universitate
nici liceenii după bac
pentru că niciunul nu vrea să fie acolo
pe balconul din curtea interioară
a clădirii patrimoniu
care după restaurare
nu va mai putea găzdui cârciuma
nimeni

dar ei continuă de acolo
de unde i-au suspendat părinții
dar ei continuă de acolo
de unde i-a atârnat statul
își tocesc coatele pe balustradă
fiindcă nu-s în stare să fie altundeva
fiindă și-au suflecat sângele în culise

proful își exercită autoritatea
dă sfaturi cu falsă modestie
băieții își fac selfie cu el și-l dau pe rețele
își dreg vocile pițigăiate
îi pun coarne cu degetele lor rahitice
și-i trag pe ochi un full cap cu yankees

într-un colț puștance neabordate se hlizesc
e funny don profesor hihi
când ele scrumează în hău
toți moșmonesc chimic
care pe unde

și karatista iese oricum
și punkul intră oricum
și fumul tot fum

vară portugheză

într-o dimineață
poate că de la foame
poate că de la nesomn
am zărit o pată de ulei
pe umbra mea matinală
și-am tresărit

pojghiță (sinod științific)

hingherii molfăiau praz
și ideologia,
la gară, ca-n pustă,
se sălbăticea, se sălbăticea,

soarele pe traverse ardea cu haz,
iar lumina din apartament
prindea crustă
pe lustră.

sub kudzu răcoros, în haltă,
diversiunea a dat greș,
dăunătoarele-au dezvoltat sub cuticule
colectoare de polen wireless.

tot ce scăpa de pe suprafață
provoca hemoragie pe dedesubt –
în ziua-n care ragetele
de triluri s-au rupt,

cineva-și pompa aer
în pneuri hăt departe
și dioneele-și căscau pe tușă
gurile în moarte.

ci poftim, pomană, capitalul
dacă ți-a mai rămas ceva de confesat,
poftim, pomană, și solul –
de somatizat.

Echinox

Echinox este revista de cultură a studenţilor din Universitatea „Babeş-Bolyai”. Apare din decembrie 1968.

Articole similare

Cristina Crudu – Poeme

Cristina Crudu – Poeme

Irina Francisca Ion – Poeme

Irina Francisca Ion – Poeme

Teodor Bindiu – Poeme

Teodor Bindiu – Poeme

Elena Simion – Poeme

Elena Simion – Poeme

1 Comment

Comments are closed.