Spectral City e o instalație media a artistei americane Stephanie Syjuco, gândită ca reconstrucție digitală a scurtmetrajului din 1906 al fraților Miles, A Trip Down Market Street. Dacă originalul a fost filmat de o cameră atașată unui tramvai, parcurgând una dintre străzile principale ale orașului San Francisco, varianta din 2018 reface același traseu compilând imagini din satelit furnizate de una dintre primele versiuni ale programului Google Earth (Pro v. 7.3.2). Așa cum explică Syjuco într-un interviu pentru Curbed, instalația are o motivație comunitară persuasivă, comentând asupra inegalităților economice radicale care domină Bay Area în urma dezvoltării sale ca hub tehnologic corporatist. Observând limitele și disonanțele privirii digitale pe care și-o aproprie, scurtmetrajul aduce în vizibil reorganizarea totală a spațiului civic, dispariția de corpuri și de comunități vulnerabile sub incidența fragmentarismului socio-economic al capitalismului târziu.
Lucrând din interiorul obsesiei contemporane pentru văzul automatizat, video-ul pare că se auto-generează perspectival – un continuum vizual spasmodic, populat de mase construite anamorfotic și figurații arhitecturale în dizolvare. Timp de 13 minute, privirea e conținută de spațialitatea vag inteligibilă a unui relief urban dematerializat, fracturat în spirale intruzive și volume pixelare suspendate. Organicitatea candidă a filmului din 1906 se suprapune contrastiv peste i-realitatea celui din 2018, construindu-i privitorului o amintire artificială a ceea ce primele variante ale Google Earth nu identifică și nu știu să reprezinte: umanul. În afară de fațadele distorsionate ale unor clădiri cu firme recognoscibile și de icon-urile familiare din intersecții și stații de autobuz (înregistrate ca relicve ale unei civilizații absente), peisajul e depersonalizat până la punctul destituirii sale totale de corpuri. Sub incidența algoritmului primitiv, acestea sunt metabolizate de relieful digital exclusiv ca discontinuizări ale extremităților cadrului; glitch-urile care emerg din această absență artificială colapsează orice senzație de coerență internă a spațiului. Syjuco nu e nici singura, nici prima, care descoperă în programe topografice (ca Google Earth sau Google Maps) un mediu productiv – artiști precum Jacques Pugin, Jon Rafman sau Michael Wolf angajează similar astfel de surse, asumându-și față de ele un demers similar de atribuire prescriptivă de sens. Însă acolo unde ei urmăresc o extracție a umanului rezidual din privirea unei omnisciențe mașinizate, Syjuco propune demersul invers, destabilizând premisele epistemice ale privirii-sursă printr-o chestionare a predispoziției sale către eradicarea urmei și formei umane.
Conformația vizual alienantă a instalației e complementată de componentul ei auditiv, care înregistrează difuz și impersonal sonoritățile unei lumi vidate. Împreună, par a ricoșa imagistic dinspre reprezentări stereotipe ale formațiunilor distopiei postumane (din pop culture și nu numai). Căderea lor într-un post-apocalipticism facil e evitată, totuși, prin relația de referențialitate pe care o păstrează cu privirea documentară a filmului din 1906. Realizat cu patru zile înainte de cutremurul care a distrus aproape complet orașul San Francisco, A Trip Down Market Street și-a acumulat retrospectiv zonele de relevanță și caracterul de martor al unei lumi pe pragul abrupt al dispariției. Atașat ca extensie, Spectral City e proiectat asumat ca arhivă, conservând aceeași senzație a unei survolări constatative a reliefului urban pre- (sau poate post-) decimare.
Ca prezență muzeală, Spectral City își angajează privitorul într-o imersare coordonată, dar nu inerent pasivă (în linie cu practicile artei digitale post-1990). A fost integrată într-un număr de expoziții internaționale, printre care FOTO/INDUSTRIA, bienala de fotografie industrială a centrului Anthropocene al MAMbo (Museo d’Arte Moderna di Bologna), unde scurtmetrajul a fost proiectat într-o cameră îngustă și complet întunecată, aglomerată de scaune destinate spectatorilor. Intimitatea forțată a experienței subiectului privitor, suprapusă peste imaterialitatea pesimistă a instalației, speculează chestionarea relației sale cu contextul instituțional care o găzduiește, ba chiar cu realitatea care o conține, angajând elocvent privitorul în ceea ce Kate Mondloch ar numi un spectatorship investigativ.
Reobservată din 2020, instalația articulează incisiv disonanțele unei priviri non-umane, iar familiaritatea spectrală a cadrelor sale golite de corpuri deschide spații acute de rezonanță pentru locuitorul unei lumi în lockdown.
*Stephanie Syjuco, Spectral City (A Trip Down Market Street 1906/2018), video, 3D digital
Ana Țăranu
Echinox
Echinox este revista de cultură a studenţilor din Universitatea „Babeş-Bolyai”. Apare din decembrie 1968.
Cel mai recent număr:
