Trigger și (Re)trigger

Trigger și (Re)trigger

Mara Muntean scrie despre expoziția artistului Radu Șerban, Continuum, o experiență care îmbină mozaical arta ca halucinație, descoperirea trecutului artistului, dimensiunile paralele și sugestia tragediei sociale est-europene, pe un fundal muzical grav, ca un exercițiu cathartic al memoriei.

Ilustrând o confesiune testimonială și totodată un parcurs artistic exhaustiv, expoziția Continuum curge eclectic, în suprapuneri de culori și stiluri, surprinzând proteismul artistului Radu Șerban și invitând publicul la o călătorie cathartică. Expoziția reunește operele artistului de o viață, prezentându-se sub forma unui traseu inițiatic, în care privitorul e invitat să pătrundă într-o pararealitate, o lume a percepțiilor și a amintirilor fulgerătoare. Prin organizarea atentă a tablourilor în camerele Muzeului de Artă de către artist și de curatorul Florin Gherasim, obiectul de artă devine prezență, energie, dorind a se oglindi în ochii privitorului, pentru a se privi mai apoi, înapoi, pe sine. Experiența Continuum oferă o împăcare estetică, prezentându-se aparent consumată prin diversitatea de abordări. De ce, atunci, rămâne o vagă bântuire dezarticulată în toată această experiență?

Expoziția reunește diverse cicluri de tablouri, printre care se numără: Cer în ape, Peisaje Inventate, Objects from within, Urme, Chipuri închipuite, Obiecte efemere, Vibrația naturii, Ierbar, Geometrii din cotidian, Patina zidului, Cutia cu amintiri, Imaginea imaginii, Byzantium. Publicul descoperă în primul rând tablouri ale ciclului Cer în ape, la intrarea în muzeu, acestea surprinzând o cromatică pastelată, linii șterse, lipsă de contur, picturi care capturează într-un anumit fel esența unei universalități onirice. Oglindirea cerului în apă este o primă delimitare a două medii, la fel cum, mai târziu se tranșează pragul dintre interior și exterior, spiritual și material, creație și aprioritate. Tablourile dezvăluie o orientare spre exterior, prin prisma percepțiilor artistului, manifestându-se sub forma unor peisaje de tip miraj, halucinație, vedenie, păzite de o peliculă de ceață, recunoscându-și posibila valență imaginară. Acest prim stadiu al expoziției stă sub semnul freudianismului, efectul principal fiind cel al împletirii memoriei cu visul.

Înaintarea în încăperile muzeului presupune o cristalizare a amintirilor, tablourile devenind mai grăitoare. Se disting geometrii vagi, blocaje de culoare, inflexiuni suprarealiste, prin ciclurile Peisaje Inventate, Urme, Obiecte Efemere. Suprapuse paletei pastelate apar fâșii de neoane, corespunzând, parcă, unor junghiuri nostalgice, amintirile vin în flash-uri puternice, haotic, rănind, invadând echilibrul cromatic precedent. Aceste particule de culoare aprinsă sunt, parcă, corespondente liniilor de fugă deleuzian-guattariene: prin ele, subiectul evadează matricea existențială, experimentând iraționalul. Încetul cu încetul, memoria se curăță, se distinge claritatea testimonială, iar picturile ajung să înfățișeze un realism particular. Paroxismul expoziției Continuum îl reprezintă pictura de mari dimensiuni, parte a ciclului Geometrii din cotidian, care înfățișează ferestrele casei părintești. Din acest moment, ajuns în punctul 0 al parcursului expozițional, privitorul este invitat să devină amintire și să leviteze spre trecutul personal al artistului. Încăperea care străjuiește casa familiei, cuprinde și portretul bunicului pictorului, singura creație neaparținând niciunui ciclu, fiind lipsită de titlu, esențializând însăși esența versatilității timpului.

Cotind la stânga – direcție specifică emotivității și subiectivității în psihologie – are loc o transformare totală a stilului, a materialelor folosite. Cutiile cu amintiri propun o apropriere a materiei și folosirea acesteia tocmai pentru urgența materializării amintirilor bântuitoare din copilăria artistului. Din bidimensional, memoria capătă forme tridimensionale. Tehnica folosită aici, este reflexia imaginii în apă, oglindirea, ca la început, în Cer în ape. Apa este vie, are memorie, așadar artistul găsește o cale de a oferi amintirii viață și consistență. Dacă la nivel macro, privitorul pătrunde ferestrele casei, odată ajuns în miezul acesteia, este provocat să privească prin hublouri înguste imaginile fulgurante, care surprind încăperile casei din copilărie, familia, cămara, cina. Împreună cu muzica gravă, arta recreează ambientul unei vieți simple, găsită pe piscul tragediei sociale est-europene al sfârșitului de secol douăzeci, dar care păstra în sânul său sămânța inspirației artistice. În această cameră, proiecția video Imaginea imaginii introduce o nouă abordare a artei, accentuând ideea de simulacru, de dedublare a amintirii-percepție: realitatea devine percepție, în momentul întâlnirii omului cu aceasta, mai apoi, devine pictură, ajungând în final să devină fotocopia picturii, ermetizându-se, așadar, sensul și esența originară prin cutreierarea purgatoriului revelatoriu. Se revine, apoi, la echilibrul compozițional, la o amalgamare de culori și stări, după parcurgerea unitarului din camera-atelier, camera-amintire. Ce este interesant, e faptul că spre finalul expoziției, tablourile dominante sunt cele din colecțiile mai vechi ale artistului, publicul întâlnindu-se în cele din urmă cu prima pictură a artistului, de la doisprezece ani.

Devenirea estetică, este, deci, în final, evidentă: tablourile sunt încapsulate de alte tablouri, tabloul-matcă și tabloul realist, testimonial, al casei, dar există o legătură vie între amintiri, vise, reamintiri, realitate, timp trecut și timp prezent, care face imposibilă traiectoria clară, zguduie caracterul aparent retrospectiv al expoziției și înaintarea liniară. Prin însăși titlul său, expoziția Continuum demască manifestarea concomitentă a unor dimensiunile paralele, canalul prin care sufletul scapă legilor timpului.

Materializarea amintirilor și animarea obiectelor, a formelor geometrice, sacralizarea naturii, focusul continuu asupra unor elemente particulare, spațiul dintre lucrări, care permite răgazul – prin acest detaliu, se observă că efectul dorit în public nu este impresionarea cu un număr mare de lucrări, ci crearea unei stări pătrunzătoare, expoziția devenind un tot și funcționând astfel – toate acestea m-au trimis cu gândul la cinematografia tarkovskiană. De asemenea, apa, un ,,material” atât de important în cadrul expoziției, este și elementul folosit atât de des în filmele regizorului rus (Nostalgia, Călăuza), sugerând aceeași idee a oglindirii, a purificării, a memoriei bântuitoare. Reîntoarcerea mentală în spațiul protector al copilăriei se petrece involuntar, fulgerător (prin junghiurile de culoare, tablourile de dimensiuni mai mici), dar și durabil, prin amintirile cadru (tablourile mari, impunătoare, portretul-icoană al bunicului). Alternarea dintre culoare, pastel, neon și monocromatica cenușie este și ea o caracteristică comună celor doi, prezentul fiind de cele mai multe ori policromat, în timp ce trecutul ia forme himerice, în alb-negru.

Continuum este expoziția decupaj, ca tehnică și stare, alcătuind un mozaic sentimental și pictural al timpului suprapus timpului. Tablourile, cioburi ale unei oglinzi spirituale, se unesc, relevând reflexia materială a unui lăuntru abscons, a originii inspirației artistice, o cameră clarobscură în vechea casă de la țară.

Muntean Mara

Articole similare

Palida lumină din „Orbitor. Aripa stângă”

Palida lumină din „Orbitor. Aripa stângă”

Aurel Pantea – un poet al iscusinței execuției

Aurel Pantea – un poet al iscusinței execuției

De la periferia amintirii la zgura prezentului – cronică Olga Ștefan

De la periferia amintirii la zgura prezentului – cronică Olga Ștefan

O povestire banală într-un roman bun

O povestire banală într-un roman bun