Daunele unei codependențe inconsecvente

Daunele unei codependențe inconsecvente

La finele lui 2019, Gabriel Sandu își făcea debutul regizoral cu spectacolul Uitasem produs de Teatrul POINT din București, după un text pe care tot el l-a scris în cadrul concursului de dramaturgie Focus Drama organizat de Teatrul de Nord, dar pe care l-a semnat sub pseudonimul Leanei Barbu, fără ca identitatea lui să fie cunoscută pentru o oarecare perioadă de timp. Propunerea lui a vizat o abordare tulburătoare asupra unui caz din Galați despre un copil care a fost izolat de către mama lui până la 12 ani pe motiv că aceasta l-ar fi considerat ca fiind Iisus Hristos. Spectacolul de față continuă parcursul băiatului și îi construiește un viitor fictiv în care acesta devine atît un obișnuit al talk-show-urilor în care își povestește viața, cât și o victimă a propriului trecut care pare să îl urmărească pretutindeni.

Reprezentația este gândită sub forma unor succesiuni de cadre, astfel încât privitorului să i se inculce ideea unei direcții jucăușe, în care protagonistul și povestea sa se află în mijlocul atenției media, pentru ca apoi totul să ia o turnură psihedelică prin intermediul muzicii electronice care este redată live de către Andrei Raicu chiar de pe scenă, aceasta îmbinându-se light design-ul lui Dragoș Petrișor, cele două îmbinându-se într-o scurtă, dar intensă experiență senzorială. Din acest punct, spectacolul se transformă discursiv și își schimbă tonul spre o cu totul altă direcție, una a vulnerabilității și a dependenței, atât fizice, cât și emoționale. Gabriel Sandu își reunește personajele, le creează un context în care acestea să lege conxiuni care doar aparent au profunzime pentru ca mai apoi să le dezbine și să scoată din ele toată frustrarea refulată. Această schimbare în ton este adusă și de apariția unui nou personaj, Elena, care devine o ancoră pentru nevoile emoționale ale protagonistului. Acesta, la rândul său, devine un sprijin pentru ea, dar la un nivel diferit, care vizează în principal fizicalitatea, tocmai din cauză că ea este dependentă de scaunul cu rotile. Tocmai conceptul de codependență ar putea să definească acest spectacol, respectiv relațiile care se nasc între personaje. Cu toate acestea, vorbim despre o codependență care nu operează la aceeași scală și care ajunge mai apoi nocivă, odată ce devine unilaterală.

Distribuția este formată din duo-ul Nicholas Cațianis și Edith Alibec, respectiv Andrei Raicu, a cărui interacțiune scenică este, însă, minimă. Edith Alibec este, într-adevăr, revelația acestui spectacol, o prezență cameleonică și foarte agilă în ceea ce privește paleta de interpretări din cadrul spectacolului. Este caldă și în același timp zglobie, reușind să redea veridicitate tumultul interior provocat de neputința fizică a personajului său, în același timp în care poate să anime atmosfera prin tonul hazliu pe care îl poate reda scenic, îmbinându-le pe cele două cu mult tact. În schimb, Nicholas Cațianis este o prezență sigură pe el și plină de naturalețe, cel care ghidează din scena întreaga desfășurare de forțe, folosindu-se de această fermitate pentru a edifica o experiență credibilă și plină de emoție. Un actor plin de carismă, acesta se împarte între protagonistul jovial din cadrul emisiunilor la care este chemat, respectiv protagonistul plin de carențe interioare care caută cu ardoare să le întregească. Din punct de vedere al distribuției, Gabriel Sandu face alegeri inspirate, cei doi dovedind chimie scenică și vitalitate în propriile interpretări.

În ansamblu, putem vorbi despre Uitasem ca fiind un început care promite și mai multe pentru producțiile viitoare, având în vedere că este chiar primul spectacol care îl are pe Gabriel Sandu în poziția de regizor. Un spectacol care are o constanță compozițională și un final abrupt, care lasă loc de variate interpretări și continuări, cu o distribuție bine aleasă și o idee care poate fi în continuare exploatată și îmbunătățită.


text și regie: Gabriel Sandu
distribuția: Nicholas Cațianis, Edith Alibec, Andrei Raicu (muzică live)
scenografie: Andra Manea
sound design: Andrei Raicu/ light design: Dragoș Petrișor
Video: Ana Cârlan
Ilustrații: Andrei Popa

Răzvan Rocaș

Am început cu Literele și am continuat cu Teatrul. Interesat de zona independentă și de modul în care aceasta poate aduce un plus societății. Cochetez cu istoria teatrului și-a dramei.

Articole similare

Flash review – Individualism corporal

Flash review – Individualism corporal

Flash review – Simona Goșu, Fragil

Flash review – Simona Goșu, Fragil

The Absolute Pinnacle of British Zoomer Music

The Absolute Pinnacle of British Zoomer Music

Vântul, duhul, suflarea

Vântul, duhul, suflarea