Fragil, Simona Goșu (Fragment)

Fragil, Simona Goșu (Fragment)

Volumul ”Fragil” al Simonei Goșu a apărut în 2020 în colecția „Ego. Proză“ la Editura Polirom, fiind volumul de debut al autoarei. Îl găsiți și în topul nostru de Cele mai bune cărți de proză ale anului 2020.

Fragment „Revederea” (pg. 49-51)

„— Cristi, tu eşti ? Să nu te mai cunoască omu’. Câţi
ani să fie de când nu te‑am mai văzut ? Ce bărbat te‑ai
făcut !
Fără să‑şi mute ochii de la ea, tânărul o ia de mână.
Dintotdeauna îi plăcuse cum vorbeşte vecina lor, Liliana.
După ce pleca de la ei, părinţii râdeau de ea – ziceau
că „mă‑sa şi tac‑su nu s‑au hotărât când au făcut‑o dacă
vor fată sau băiat şi a ieşit fată cu glas de băiat“. De
tânără avea glasul gros, dar altfel era frumușică şi
cuminte. Intrase la postliceală şi făcea naveta la Ploieşti,
îşi îngrijea surorile şi vedea de copiii vecinilor ca să
mai facă un ban. Îşi aminteşte cât îi plăcea să o privească
pe furiş în timp ce o legăna pe sora lui pe
picioare. Era serioasă, muncitoare, se băga în vorbă cu
toată lumea, dar oamenii din sat tot găseau ceva de râs
la ea. Când aşteptau rata în faţa Căminului Cultural şi
o vedeau că se‑apropie, îşi dădeau coate – şi femeile,
şi bărbaţii : „Uite, vine şi Liliana lu’ Petrică, care‑a văzut
lupu’ când a născut‑o mă‑sa“. Oamenii la ţară râd de
orice şi de oricine – cum râd şi de el acum, că l‑a lăsat
Natalia pentru un babalâc din Ploieşti, un buticar cu
chelie, cu fată de douăzeci de ani, exact ca ea, Natalia
lui a fost în stare de aşa ceva. Era un copil când a
cunoscut‑o, avea paisprezece ani, el, douăzeci şi doi.
A aşteptat‑o să termine liceul şi s‑au căsătorit. Doi ani
a durat căsnicia. „Aşa‑ţi trebuie !“, îi spusese maică‑sa:
„Dacă ţi‑ai luat nevastă tânără. Nevasta mai bine să fie
leat cu tine, mamă, dacă nu, barem mai purie, mai
coaptă, aia sigur nu se uită după alţii“. Dacă ar fi apucat
să facă un copil, sigur nu se întâmpla.
Nea Petrică fusese om bun, rămăsese văduv de tânăr –
Liliana de‑abia intrase la postliceală. Zicea mereu bătrânul
că ce s‑ar fi făcut el fără fata asta; toată ziua plecat
la lucru, ea vedea de surori, avea grijă de animale, de
casă. Când să‑şi găsească şi ea un băiat dacă mereu
avea treabă ? I‑a mai mâncat tinereţea şi cartea. Ce atâta
carte? Ce i‑or fi trebuit ei atâtea cursuri ? Că doar terminase
bine liceul, îşi găsea ea un serviciu bun şi fără
postliceală. Dar a lăsat‑o să facă ce vrea. Până la urmă,
era mândru de ea. Se mutase la oraş, găsise un post
bun la primăria din Ploieşti, dar venea măcar o dată pe
lună la el. Se mai împlinise Liliana, dar tot arătoasă era.
— Să nu te mai aud că‑mi zici tanti, da? îi întrerupe
glasul femeii gândurile.
Cristi îi strânge mâna şi se uită iar la capacul de sticlă.
— Îmi pare rău de nea Petrică, îmi pare rău.
Femeia închide ochii, fără să‑i elibereze încheietura.
— S‑a dus tăticu’, Cristi, s‑a dus. Ce să‑i faci ? Bine
că nu s‑a chinuit. Acum e cu mămica, că atâţia ani i‑a
dus dorul.
— Da’ ce‑i capacu’ ăsta ? întreabă Cristi.
Îşi desprinde mâna dintr‑a ei şi o duce spre coşciug.
— E un frigider mortuar, i‑am rugat pe‑ăştia de la
funebre să‑mi aducă. S‑a făcut cald afară, cine‑ar fi zis
că la sfârşit de octombrie dă căldura asta?
— A, se miră tânărul în timp ce urmăreşte cablul alb
care iese din capacul de sticlă şi se termină cu un ştecăr
conectat la priza din perete. Deci asta era.
— Pe sora ta am mai văzut‑o, Cristi. Mi‑au zis ai tăi
că te‑ai însurat. Că ţi‑ai făcut casă lângă Cămin, în staţie?
— Da, mi‑am făcut casă, încuviinţează bărbatul cu
ochii aţintiţi la ştecăr.
Liliana îşi lasă capul într‑o parte, caută cu privirea
în spatele lui. Oamenii au umplut curtea din faţa prispei.
Vecina Mărioara îi strigă :
— Gata, mamă, a venit.
Cristi îi face loc şi Liliana iese pe prispă. O urmăreşte
cum vorbeşte cu preotul, aprobă din cap, îşi cheamă
surorile. Se adună toate patru în jurul mesei. Preotul şi
dascălul intră. Bărbatul dă să iasă, dar Liliana îi pune
mâna pe umăr, îi spune să nu plece. Toată lumea se
închină. Cristi rămâne lângă femeie, îşi face cruce de
mai multe ori. Simte un miros puternic – nu de tămâie.
E un parfum pe care nu ştie să‑l descrie – ca rădăcinile
pe care le scoţi din pământ. Un miros de pădure, de
coajă de copac, amestecat cu o aromă dulce, ca a unui
fruct cunoscut, de care nu ţi se face poftă, pentru că
ştii că e la tine în grădină, dar, într‑o zi, din senin, simţi
nevoia să‑l mănânci. Muşti o dată şi te întrebi cum de
uitaseşi de el. E o aromă de pară sau de piersică? Un
fruct dulce, cu miez lipicios. Ceva apropiat şi vechi,
care‑i aminteşte de copilărie. Glasul preotului umple
încăperea mică şi întunecoasă, unde părul deschis al
Lilianei e singura pată de lumină: „Binecuvântat este
Dumnezeul nostru totdeauna, acum şi pururea şi în
vecii vecilor, aamiiin“.”


„Fragil”, Simona Goșu

Echinox

Echinox este revista de cultură a studenţilor din Universitatea „Babeş-Bolyai”. Apare din decembrie 1968.

Articole similare

Poeme – Maria Rotaru

Poeme – Maria Rotaru

Trei poeme de Tudor Pop

Trei poeme de Tudor Pop

Cealaltă Cristina – Cristina Chira

Cealaltă Cristina – Cristina Chira

Poeme – Alin Neguțoiu

Poeme – Alin Neguțoiu