Multe dintre cărțile care ne-au impresionat sau care ne-au marcat de-a dreptul în 2020 au fost deja traduse în limba română. Celelalte le-am citit în original (fie în engleză, fie în franceză). Chiar dacă nu putem vorbi, desigur, de o anumită omogenitate, titlurile prezente pe această listă pare să se opună—prin problematicile și perspectivele abordate—relațiilor de putere existente la nivel mondial și, poate chiar mai important, reușesc să facă asta fără să repete mișcările literare ale ultimelor două decenii. Acestea sunt, deci, cele 10 titluri ale literaturii internaționale (am inclus un singur volum de poezie) pe care redacția vi le recomandă în urma lui 2020. – Revista Echinox

1. Douglas Stuart, Shuggie Bain, Grove Press, New York, 2020.

„E absolut impresionat felul în care un debutant reușește să gestioneze—cu pură acribie—puterea afectivă a cuvintelor. Tocmai din acest motiv aș zice că relația dintre personaje pare să capete, odată cu fiecare nou capitol, un soi de urgență psihologică, precum și o anumită materialitate comunicativă. Senzația pe care o ai citind e că romanul ajunge, în cele din urmă, să fie mai puțin un portret picaresc al protagonistului și, mai degrabă, o schiță decadentă a orașului Glasgow. Chiar dacă povestea se extinde de la sfârșitul anilor șaizeci la începutul anilor nouăzeci, Shuggie Bain reconfigurează, în esență, condițiile sociale, politice și economice din centrul «Thatcherismului» scoțian. Un roman curajos despre sărăcie, dependență și sexualitate, dar care nu se ferește nici de zonele calofile ale iubirii. E, în același timp, o carte aproape lirică despre rușine, fragilitate și traume familiale. Ceva din James Joyce, ceva din Irvine Welsh și ceva în plus ce n-am mai întâlnit până acum, dar care împreună conturează, culmea, un timbru sentimental și-o voce narativă extrem de familiare”. – Alex Ciorogar

2. Raven Leilani, Luster, Farrar, Straus and Giroux, New York, 2020.

„Debutul lui Raven Leilani a fost primit cu mult entuziasm de cititorii americani, lăudat pentru felul în care își asumă poziția flâneur-ului, spațiu de obicei rezervat bărbatului alb, independent financiar, dar și pentru felul în care navighează printre numeroasele straturi ale vieții sociale mileniale. Vocea asumată de Leilani poate aduce aminte de alți autori contemporani, dată fiind apatia colectivă a generației lor, dar se remarcă, totuși, prin umorul subtil și prin natura sa extrem de perceptivă. Transformările din Luster au loc aproape imperceptibil, fără să atragă atenția asupra propriei dezvoltări personale sau emoționale, preferând, în schimb, să lase acțiunile să vorbească de la sine”. – Jessica Brenda

3. Marieke Lucas Rijneveld, The Discomfort of Evening / De avond is ongemak,  tr. Michele Hutchison, Faber & Faber, Londra, 2020 (2018).

„Deși lumea lui Jas e una închisă și foarte rigidă (ghidată de regulile stricte ale comunității religioase), Marieke Lucas Rijneveld experimentează cu posibilitățile limbajului de a explora această lume cât mai profund, prin vocea și privirea naivă a personajului asupra lumii. Extrem de receptivă la gesturile și comportamentele din jur (și condusă de o vagă speranță nutrită din tristețe și teamă), mecanismele gândirii lui Jas sunt redate în fraze atent construite, de la începutul romanului până la final, lucru ce ține, cu siguranță, și de munca traducătoarei. Meritul cel mai mare al lui Marieke Lucas Rijneveld este că a reușit să-și creeze deja cu Discomfort of Evening o voce distinctă, prin personajul și prin limbajul lui Jas, dar și pentru că descrie un peisaj rural particular, inspirat de copilăria în sudul Olandei. Iar pentru asta merită o lectură atentă și, poate, o traducere la fel de bună și în limba română”. – Georgiana Bozîntan

4. Ben Lerner, Școala din Topeka, tr. Andrei Covaciu, Trei, Pandora M, București, 2020 (2019). 

„N-am mai citit un roman atât de bun și, în același timp, atât de solicitant de foarte multă vreme. Prin schimbarea prometeică a perspectivelor narative, cartea lui Ben Lerner redă o poveste fascinantă despre «sfârșitul istoriei», una care deconstruiește câteva dintre miturile majore ale anilor nouăzeci – și o face cu o scriitură pe cât de inteligentă, pe atât de sensibilă. Prin intermediul unor intuiții psihologice cutremurătoare, cartea devine, în cele din urmă, o genealogie a extremismului societății contemporane sau, dacă vreți, o satiră politică și alegorică a prezentului. Cu fraze aspre și, totodată, sofisticate, «Școala din Topeka» rămâne, iată, un roman autoficțional (chiar dacă hibrid) care reușește să-și depășească tocmai propriile mize și convenții”. – Alex Ciorogar

6. Natalie Diaz, Postcolonial Love Poem, Faber & Faber, Londra, 2020.

„În Postcolonial Love Poem, Natalie Diaz se definește pe sine prin diverse simboluri și forme de corporalitate, încercând să găsească conturul propriei identități în contextul lipsei unei legături comunitare. Diaz reclamă tot ceea ce i s-a furat – atât ei, cât și poporului Mojave – fie că e vorba de trup, limbaj ori pământ. Cu toate că se leagă preponderent de pierdere și de felul în care aceasta ne poate afecta, Postcolonial Love Poem nu visează la o lume pre-colonială, ci preferă, în schimb, să arate realitatea fraților și a surorilor sale, precum și viața pe un pământ poluat. Strâns legată de timpul personal al poetei, cartea pare însă ruptă de orice formă culturală de maternitate”.  – Jessica Brenda

6. Miguel Bonnefoy, Héritage, Rivages, Paris, 2020.

„Pornind de la propria istorie familială, romanului lui Miguel Bonnefoy este atât o cronică de familie, cât și o frescă socială. Ca o meditație asupra trecutului în care își fac loc multe simboluri, Héritage trece în revistă teme specifice pentru acest tip de roman al «memoriei»: migrație, război, politică, identitate. Istoriile personale sunt perfect asamblate în peisajul istoriei «oficiale», iar Bonnefoy construiește personaje puternice, trecând convingător dintr-o geografie într-alta și sondând memoria diferitor epoci”. – Andreea Mîrț

7. Susanna Clarke, Piranesi, tr. Roxana Brînceanu, Nemira, București, 2020.

„Citind Piranesi ai putea avea impresia că, în cei șaisprezece ani de la lansarea ultimului său roman, Jonathan Strange and Mr Norrell, Susanna Clarke a citit puțin prea mult Borges sau Fowles. Cu toate acestea, romanul te atrage din primele pagini în casa lui Piranesi, dar la fel de repede te și exilează după ce ajungi la cunoașterea promisă la început. Clarke se joacă cu zeci de referințe livrești, dar le tratează mai puțin ca niște elemente intertextuale și mai mult ca puncte de reper în crearea universului său. Publicată simultan în engleză și română (traducere de Roxana Brînceanu la editura Nemira), Piranesi rămâne o poveste captivantă din universul căreia parcă nu ai mai vrea să pleci”. – Jessica Brenda

8. Hervé le Tellier, L’anomalie, Gallimard, Paris, 2020.

„Câștigător al premiului Goncourt, L’anomalie folosește diferite convenții  (de la cele ale romanului noir până la SF) pentru a problematiza așa-zisa «criză» a omului modern, unde își fac loc atât agenți FBI, cât și personalități politice precum Trump, Macron sau Putin. Pretextul care declanșează acțiunea romanului constă într-o coincidență bizară: câțiva pasageri care zboară de la Paris la New York se reîntâlnesc, peste un timp, în aceeași cursă și în aceeași formulă. Pornind de aici, Hervé le Tellier încearcă să radiografieze un prezent tumultos, anomalia fiind, de fapt, o expresie concretă a haosului lumii contemporane”. – Andreea Mîrț

9. Sandra Cisneros, Casa de pe strada Mango, tr. Carmen Catana, Hecate, București, 2020 (1983).

„Una dintre cele mai cunoscute scriitoare Chicana, Sandra Cisneros își cucerește publicul prin modul în care îmbină prozele scurte cu momentele poetice și elementele autobiografice cu ficțiunea. Identitatea mexicană a familiei pusă față în față cu realitatea lumii americane este atent evidențiată prin perspectiva narativă (de cele mai multe ori a copilului) care își «cartografiază» sentimentele și emoțiile în funcție de locurile care o înconjoară: fie că e acasă, pe stradă sau la școală, naratoarea surprinde cu duioșie micile epifanii ale vieții cotidiene, deconstruind mitul inocenței copiilor, fără să uite să dezvăluie inegalitățile (de gen, de rasă, de clasă socială etc.) înglobate în peisajul social și afectiv care se lasă întrevăzut pe «strada Mango»”. – Andreea Mîrț 

10. Mike McCormack, Oase Solare,  tr. Veronica D. Niculescu, Polirom, Iași, 2020 (2016).

„Oase solare se află la intersecția unor diferite tipuri de literatură: naționalistă, postmodernă și gotică. Romanul reprezintă o reflexie a Irlandei. Spectrul din roman nu bântuie și nu este observat în revenirea lui decât de cititor, privilegiat de această dată în a avea acces la conștiința fantomei și în a deveni imersați în ea. Din acest motiv, nici nu poate fi percepută oricare altă prezență umană în text, doar umbrele din propriile flashback-uri. Astfel, orice urmă de materialitate dispare. Noua direcție a bântuirii ne oferă șansa de a trece peste experiența proprie a spaimei în favoarea erupției gândirii nonlineare a spectrului, capabili doar să cuprindem haosul dinăuntru și nimic din afară”. – Jessica Brenda