Top 10 spectacole de teatru din 2020

Top 10 spectacole de teatru din 2020

Anul 2020 n-a fost, cu siguranță, prielnic pentru teatre. Rând pe rând, s-au văzut nevoite să își închidă porțile, să își sisteze spectacolele și să trăiască într-o incertitudine continuă în ceea ce privește viitorul. Unele dintre ele, fie că vorbim de independent sau de teatrele de stat, s-au adaptat și s-au îndreptat către mediul online. Un spațiu care s-a dovedit primitor, care a oferit noi posibilități de a explora și de a experimenta performativitatea, dar care rămâne la nivelul de surogat, fiind incapabil să înlocuiască fizicalitatea teatrului propriu-zis, poate cel mai important aspect după care au tânjit spectatorii. În același timp, anul 2020 n-a fost nici un an atât de sărac pe cât am fi crezut, având în lista ce urmează atât spectacole produse înainte de carantină, în timpul carantinei, cât și după încheierea carantinei. Am încercat să includem o gamă cât mai variantă de spectacole, atât din mediul independent, cât și din cel instituționalizat. Preponderent în limba română, dar n-am omis nici spectacole în limba maghiară, ori chiar germană. Și nu în ultimul rând, spectacolele pentru copii, care adeseori sunt pe nedrept ignorate. Așadar, mai jos găsiți un top al spectacolelor de teatru pentru anul 2020.

1. (IN)CORECT
regie și text: Leta Popescu
Reactor de Creație și Experiment

Spectacolul Letei Popescu, ultimul din trilogia intitulată Colaj, este o confesiune intimă despre discrepanțele de netrecut între diferitele generații, care cu toate că încearcă, nu reușesc să găsească un numitor comun prin care să comunice cu adevărat. De aceea, structura șubredă a familiei și a apropiaților ascunde în fapt multă durere și multă frustrare. Reprezentația este construită astfel încât să implodeze sub greutatea paravanului propriu pentru ca apoi să își elibereze personajele, să le ofere libertatea de a se desfășura și de a-și manifesta propriile personalități; cele veridice, iar nu cele care sunt plăsmuite pentru a păstra un echilibru aparent. Publicul devine o parte integrantă a problemei, transformându-se într-un confident tăcut, dar pe care fiecare protagonist îl caută cu disperare. Leta își elaborează personajele într-o manieră fragilă, oferindu-le doar posibilitatea de a-și ascunde personalitățile firave, refulând în mod conștient sau inconștient, realitățile care sunt chiar lângă ele. Astfel că (IN)CORECT este nu doar o producție tulburătoare prin tematica alienării interpersonale, ci și prin faptul că prezintă o complexitate prin care orice privitor se poate regăsi într-un mod sau altul, iar imaginile derulate pe scenă se mențin la fel de proaspete chiar și după ce spectacolul a luat sfârșit. – Răzvan Rocaș

2. 98% Decizia Corectă
regie: Elena Morar, dramaturgie: Andreea Tănase 
Teatrul Tineretului din Piatra Neamț

Un spectacol care a readus atenției publice un subiect sensibil prea puțin discutat, ba chiar adeseori repudiat din diferite convingeri socio-religioase: minorele însărcinate. Construit într-o formă hibridă, 98% Decizia Corectă este o mărturie vizuală cutremurătoare asupra modului în care încă există în interiorul societății actuale o stigmatizare puternică cu privire la sarcinile adolescentine care sunt sinonim cu ratarea completă a vieții ulterioare. Spectacolul propune un dialog deschis și degajat cu publicul tânăr, într-o manieră prin care cei vizați, în principal, să simtă că li se vorbește de la egal la egal, fără a se simți vreo urmă de prejudecată. Se constituie un univers imaginativ puternic atât prin ceea ce distribuția aduce pe scenă, cât și ceea ce se ascunde în spatele scenelor propriu-zise și al replicilor pe care aceștia le livrează. Un nou spectacol care demonstrează poziția de frunte a Teatrului Tineretului în peisajul teatral autohton și misiunea pe care și-a asumat-o prin astfel de producții îndrăznețe, dar foarte necesare. Ba mai mult de atât, este o producție vitală în această societate scindată de diferitele viziuni bazate mai mult pe considerente cultural-religioase decât pe o rațiune pragmatic umană. – Răzvan Rocaș

3. Toate lucrurile pe care mi le-a luat Alois
regie: Andrei Măjeri, dramaturgie: Cosmin Stănilă
Reactor de Creație și Experiment

Una dintre cele mai importante colaborări ale anului – între regizorul Andrei Măjeri și Reactor -, prin care s-a montat unul dintre textele selectate în cadrul rezidenței de scriere dramatică Drama 5. Asamblat într-o manieră plurivalentă și bidirecțională, Toate lucrurile pe care mi le-a luat Alois este o mărturie sfâșietoare despre modul în care relațiile interumane, mai precis cele între mamă și fiu, pot fi erodate iremediabil din cauza unei boli precum Alzheimerul. Succesul acestui spectacol se bazează pe mai mulți piloni, începând cu textul semnat de Cosmin Stănilă, reprezentând la o adică un debut în dramaturgie pe care l-am putea numi chiar fulminant, viziunea regizorală inteligentă și cizelată a lui Andrei Măjeri, care operează atât în plan concret, cât și în cel simbolic, ajungând la duo-ul scenic, ale cărui interpretări sunt solide și emoționante, oferind totodată mult echilibru interpretativ. Toate lucrurile pe care mi le-a luat Alois este o incursiune tumultoasă în fluctuația relațională care există între suferinzi și cei din jurul lor, în care se vorbește răspicat atât despre paguba sentimentală, cât și despre dificultățile care survin odată cu boala. – Răzvan Rocaș

4. EXEUNT
regie: Bobi Pricop, texte: Lavinia Braniște
Reactor de Creație și Experiment

Posibil cea mai interesantă colaborare a anului trecut a fost cea între regizorul Bobi Pricop și spațiul Reactor, aducând publicului, într-o perioadă care s-a dovedit vitregă teatrului, hibridul performativ Exeunt. Clasat ca videopoem, se pot recunoaște o multitudine de influențe, astfel că putem regăsi atât elemente de performance, cât și unele care aparțin zonei de instalație, ceea ce face ca reprezentația să aibă un caracter maleabil, care se reconfigurează în mod constant. Un aspect inedit îl reprezintă faptul că tot montajul se petrece în timp real, ceea ce amintește într-o oarecare măsură de o prezență fizică în sala de spectacol și eliminând astfel distanțarea pe care o impune ecranul. Regizorul propune spectatorilor o incursiune personală în interiorul personajelor, prin care li se prezintă trăirile neîngrădite ale acestora, respectiv modul în care mediul care, în mod normal, ar fi trebuit să le fie familiar, devine unul ostil și claustral. Avem parte astfel de o metamorfoză a intimității, care trece într-un plan colectiv, ca parte a unui macroorganism. Exeunt s-a dovedit o experiență complexă și a ilustrat capacitatea spațiului clujean de a depăși obstacolele, de a continua să experimenteze și să inoveze. – Răzvan Rocaș

5. LIVE
regie: Bobi Pricop, dramaturgie: Thomas Perle
Teatrul Național Radu Stanca din Sibiu

Un alt hibrid performativ pe care îl coordonează Bobi Pricop, de această dată alături de trupa germană a teatrului din Sibiu. LIVE reprezintă o privire succintă asupra modului în care adevărul poate fi distorsionat prin intermediul unor mijloace care au fost create, în fapt, pentru a-i apropia pe oameni, ajungând în cele din urmă să îi separe. Asamblat sub forma unei serii de episoade, se ilustrează cum devierea de la adevărul valid poate crea disfuncționalități în ceea ce privește comunicarea eficientă, respectiv a unei receptări obiective, șubrezind relațiile interumane și ducându-le până la declin. Bobi Pricop își alege modul de lucru astfel încât să realizeze constant o iluzie în jurul spectatorului, pentru ca mai apoi s-o năruie și s-o recompună într-un nou spațiu care să reaprindă caracterul familiar din nou și din nou. Singura metodă de comunicare o constituie tehnologia, însă tocmai distanțarea pe care o exercită scoate la iveală imposibilitatea unei conexiuni reale, în cadrul căreia să existe un dialog adecvat, transformându-se totul într-o discuție goală și fără țintă. Prin urmare, LIVE aduce în discuție într-un mod pragmatic lipsurile pe care mediul online nu le poate suplini, iar odată cu ele dezvăluie carențele pe care societatea încearcă să le ascundă în realitate, dar pe care le eliberează degajat în lumea virtuală. – Răzvan Rocaș

6. Celule de bază
Concept și dramaturgie: Petro Ionescu și Raul Coldea
Centrul pentru Studierea Modernității și a Lumii Rurale

Celule de bază este un spectacol hibrid care instrumentalizează convenții din teatrul documentar și elemente de performance. Nucleul de la care se dezvoltă întreg conceptul este ideea de familie. Spațiul construit (o instalație cu multiple obiecte, de la jucării la materiale de construcție) devine expresia perfectă a poveștilor interconectate care își propun să investigheze și anumite subiecte convergente ideii de familie: violența domestică, conflictul dintre generații, raportul dintre ruralitate și urbanitate. Rezultatul final este o producție stratificată, unde dimensiunea socială face loc celei personale pentru a oferi o altfel de perspectivă asupra lumii rurale și a modurilor diferite în care evoluează structurile familiale. Celule de bază este cu siguranță un spectacol care, deși nu și-a întâlnit îndeajuns publicul, merită urmărit în continuare (în cazul în care contextul va permite alte reprezentații pentru anul viitor) – Andreea Mîrț

7. MAMA
regie și text: Mihai Lukács
Asociația Quantic

Ultimul spectacol al lui Mihai Lukács nu a venit ca un răspuns pandemiei, dar între capitalismul târziu global și frica față de următorul cutremur, starea de dezastru pare să fie o condiție perpetuă. „MAMA” face un melanj de stiluri și tematici, lucru în care s-ar putea pierde ușor, însă Lukács gestionează atent fiecare secvență si replică pentru a ajunge la echilibrul mult dorit. Muzica Mariei Sgârcitu este cadrul perfect pe care predica matriarhăi, interpretată de Oana Rusu, să aibă impactul propus, construind un discurs suficient de fluid cât să atragă orice demografică, fără să își piardă ecourile socio-politice. – Jessica Brenda

8. Familia Schroffenstein/ A Schroffenstein család
regie: Dániel D. Kovács, dramaturgie: Heinrich von Kleist
Teatrul Szigligeti din Oradea

Montat în premieră într-un teatru din România, textul scriitorului german a fost reconstruit, schimbându-se fundamental valența dramatică, tânărul regizor maghiar alegând să-și construiască un discurs parodic pe fundația unei tragedii. Fără a mai pune preț pe orice tip de reper estetic, acesta propune un iureș semi-cavalresc în care domină un haos controlat până în cel mai mic detaliu, folosindu-se totodată de momentele de metateatralitate pentru a-și răspândi scena pe care experimentează, stabilizându-și în acest fel direcția comedică pe care o impune spectacolului și fărmițând orice reper spațio-temporal. Folosindu-se de mijloacele tehnologice, oferă posibilitatea spectatorilor de a vizualiza reprezentația din perspectiva personajelor, pentru ca mai apoi să construiască un nou univers imaginativ prin intermediul corporalității și a expresivității actorilor. Mai mult de atât, profită de existența scenei rotative pentru a gândi un decor utilitar prin care să decompună încă o dată natura tragică și să direcționeze totul într-o zonă care aparține ludiculuil. De altfel, Familia Schroffenstein se dovedește a fi un spectacol care are capacitatea de a se plia pe gustul unui public cât mai larg, fără să conțină, însă, vreo urmă de prețiozitate. – Răzvan Rocaș

9. Mult aer pentru nimic
regie: Delia Gavlițchi, dramaturgie: Ana Cucu Popescu
Teatrul Arcadia din Oradea

Spectacolele pentru copii care poartă semnătura Deliei Gavlițchi pot fi oricând încadrate și apreciate de categoriile de spectatori cu o vârstă care depășește cu mult sfera juvenilă. Mult aer pentru nimic este un spectacol nonverbal prin care regizoarea propune un proiect ambițios tocmai prin prisma faptului că alege să se detașeze de metodele convenționale de a expune teatrul pentru copii, alegând să apeleze la inovații tehnologice prin care să dinamizeze întreaga atmosferă și să îmbunătățească semnificativ experiența spectatorială. Pe lângă faptul că spectacolul în discuție devine antrenant pentru toate segmentele de vârstă prezente în sală, acest demers demonstrează și necesitatea acută de reformare și modernizare a unui tip de teatru care tinde să rămână pe loc, în ciuda faptului că principalii lui spectatori devin tot mai obișnuiți cu prezența tehnologiei încă de la o vârstă fragedă. Ioana Bodale este cea care concepe un nou univers discursiv prin intermediul videomapping-ului, o dimensiune care altminteri ar fi fost aproape imposibil de materializat. Mai apoi, regizoarea își dirijează spectacolul în jurul unei distribuții care se constituie atât dintr-o jumătate încă foarte tânără și entuziastă de a juca, cât și dintr-una experimentată care stabilizează jocul plin de elan al primei jumătăți. Avem astfel de-a face cu o abordare îndrăzneață prin care se aduce atât un plus de valoarea reprezentației în sine, cât și experienței pe care o au tinerii spectatori. – Răzvan Rocaș

10. Ubu în concert
regie: Gábor Tompa, după Alfred Jarry și Gábor Tompa
Teatrul Național Lucian Blaga din Cluj-Napoca

Stagiunea precedentă a adus o nouă producție care poartă semnătura Adei Milea, cea care de câțiva ani creează în mod constant spectacole-concert pentru teatrul clujean. De această dată, însă, se poate observa o schimbare nuanțată de optică în ceea ce privește înflăcărarea ludică cu care aceasta își edifică până acum producțiile, prezența lui  Gábor Tompa la cârma reprezentației având un impact puternic asupra abordării generale, aducând cu el un grad de sobrietate care se îmbină cu stilul arhicunoscut al Adei Milea și care conclude într-o dimensiune dramatică complet nouă. Spectacolul-concert se bucură, totodată, de prezența unui cuplului scenic format din Anca Hanu și Adrian Cucu, care se completează reciproc într-o manieră formidabilă. Pe lângă acestea, avem parte și de un comentariu social prin care realitățile scriitorului simbolist sunt readuse în actualitate, tocmai pentru a evidenția că acestea nu au dispărut, ci doar s-au adaptat noilor timpuri. Definitoriu pentru Ubu în concert ar fi probabil echilibrul, reprezentația ponderându-și cu succes creativitatea jovială a Adei Milea cu concizia dramatică a lui Gábor Tompa. – Răzvan Rocaș

Echinox

Echinox este revista de cultură a studenţilor din Universitatea „Babeş-Bolyai”. Apare din decembrie 1968.

Articole similare

Daunele unei codependențe inconsecvente

Daunele unei codependențe inconsecvente

Be Arielle F: A virtuális testem kinek a teste? @Interferenciák 2020

Be Arielle F: A virtuális testem kinek a teste? @Interferenciák 2020

Szublimálni Az Embert @Interferenciák 2020

Szublimálni Az Embert @Interferenciák 2020

A játszma vége: mikor a kezdet a vég és a vég a kezdet @ Interferenciák 2020

A játszma vége: mikor a kezdet a vég és a vég a kezdet @ Interferenciák 2020