Mircea Andrei Florea, Larvae, Bistrița, Casa de Editură Max Blecher, 2020.
De la stadiul reptilian, preformatat până la starea aproape umană sau, dimpotrivă, postumană, subiectul din Larvae, volumul de debut al lui Mircea Andrei Florea, propune drept sursă individualitatea materialității, corpul depistând și inaugurând metamorfoze, conexiuni fals afective de tipul ASMR-ului sau noi maniere de asimilare controlată a contingentului („forma mea e alta acum/ așa cum forma craterelor e alta/ după fiecare ploaie/ odată la câteva milioane de ani“). Caracterul de asexuat și permutarea sexelor ori substituirea lor reciprocă implică, în fond, ipostazierea umană ca parte vulnerabilă a unui regn comun, un habitat difuz, în care omul pare să fie creatura nocivă prin excelență: „ăștia sunt oamenii, își lasă peste tot ouăle, ți se face/ groază“.
Corporalitatea, un fel de nou high-tech, este probabil cea mai proeminentă dimensiune a volumului, problematizând independența și autosuficiența corpului în parametrii, pe de o parte, fragili ai relațiilor interumane, care își pierd vechile deziderate ale empatiei și ale afectivității, iar, pe de altă parte, în cei progresiști și impasibili ai tehnologiilor fără sursă, deja distribuite firesc în rândul creaturilor. Nediferențierea deliberată a speciilor decât prin numirea lor ca atare, deci nu prin anumite particularități de comportament, validează pariul lui Mircea Andrei Florea de a desființa limitele speciilor și ale supremației unora în fața celorlalte. Ipostaza larvară nu e doar o primă formă, un prim stadiu al evoluției ființelor. Este, mai degrabă, o stare de fapt, un tip de existență pentru care evoluția nu mai înseamnă dezvoltare către exterior, ci o permanentă divizare, fagocitare, conectare corporală și explorare distantă a unui mediu extravagant, fără o raportare la un anumit etalon civilizator, extern. Larvae dispune și de un schematism înduioșător, febril, de o gestică intenționat reducționistă, care anulează relațiile superioare dintre oameni, egalizând, deloc tendențios, formele de viață umane cu cele animale, aflate și ele în zona primatelor, a unei predezvoltări incitante, fragmentare și exacerbate sexual, rece-emotiv.
Mircea Andrei Florea debutează cu un volum bine construit, omogen, mizând pe sensibilitatea așa-zis postumană, lipsită de sentiment, dar care contribuie la maximizarea efectelor și a exhibiționismului light.
Teona Farmatu
Masterandă a programului de Studii literare românești, interesată de confluențele literaturii cu artele vizuale, muzica și mediul social. Atentă la detalii, sincronizări și bizarerii. Când nu scrie poezie, scrie cronică literară. Sau invers.
Cel mai recent număr:
