Svetlana – Elena Vlădăreanu

Svetlana – Elena Vlădăreanu

Text din viitorul volum al Elenei Vlădăreanu, care va apărea în primăvara anului 2021.


Din sat până la plajă făceam aproape o oră. Puteam să luăm o maşină, era un tractor cu remorcă şi făcea drumurile astea la fiecare cinşpe minute, dar noi preferam să ne târâm picioarele prin stratul gros de nisip. Papucii ne tot scăpau din picioare, trebuia să ne oprim şi să-i dezgropăm, să-i scuturăm, să ni-i punem iar, dar nici desculţi nu puteam merge, nu atât pentru că nu suportam fierbinţeala nisipului, cât de teama de şerpi, scorpioni, insecte. Şi teama nu era tocmai de neglijat, faptul că umblam doar noi, patru oameni, eu, T., Alex şi Mihai, prin nisipul fierbinte, ne sporea sentimentul de nesiguranță, de singurătate. Convingerea că acolo o să crăpăm, bâzâiţi de muşte, acoperiţi de nisip, printre tufele de ghimpi nu ne dădea pace, fiecare din noi în felul lui era îngrozit, dar nu vorbeam deloc despre asta, nici măcar glume cu băi, șarpele! nu mai făcea nimeni. Dar ajungeam în curând pe plajă şi acolo nu eram decât noi și cât vezi cu ochii în jur nisip și apă și nimic, dar nimic altceva nu mai conta și nici nu mai exista.

Nu eram obişnuită să rămân dezbrăcată şi, cumva ca să mă menajeze pe mine, nici ei nu se dezbrăcau deşi, cu siguranţă, în alte condiţii ar fi făcut-o. Nici măcar nu au încercat să mă convingă, simţeau şi ei probabil că ar fi prea mult, nici măcar nu ne cunoşteam prea bine, ei se știau cu T., dar cu mine nu se văzuseră decât de două-trei ori până atunci. Ei nu prea intrau în apă, se întorceau doar de pe o parte pe alta sub soarele fierbinte, gâlgâiau bere din ce în ce mai caldă, rareori ronțăiau vreun biscuit plin de nisip găsit pe fundul rucsacului, fumau şi îngropau mucurile în jurul prosopului. Se ştiau atât de bine că nici de spus nu mai aveau ce să-și spună. Abia după câteva ore bune de stat în soare îi vedeam cum se ridică toţi trei, cum aleargă spre apă, cum intră lovind apa, fără să stea ca mine, o grămadă, ca să se obișnuiască. Înotau 20 de minute, ca după ceasornic, se întorceau să facă iar groapă în nisip, mutându-se iar de pe o parte pe alta, trecând iar bricheta și berea răsuflată de la unul la altul. Unul dintre ei putea scoate pachetul de cărţi, dar nici asta nu dura prea mult, wistul întotdeauna era prea lung şi altul se plictisea şi strica jocul, altul nu voia 66, că e stupid şi că niciodată nu înţelege regulile, iar popa-prostul cât poţi juca? Şi iar ţigările, şi iar crema de protecţie, şi iar dârele grase de pe picioare şi braţe de care se lipesc firicele de scoici, şi iar berea fierbinte pe gâtlejul grunjuros. Până când cineva dădea semnalul, hai să mergem. Atunci îşi aminteau de mine, îmi făceau semne cu braţele, vedeam trei perechi de braţe încrucinşându-se-depărtându-se-încrucişându-se-depărtându-se, la trei înălţimi diferite. Şi înţelegeam că trebuie să ies, mai înot de două ori în larg şi ies, așa îmi ziceam. Dar niciodată nu mă mulţumeam cu atât, apa era aşa cum rareori întâlneşti, caldă ca o supă şi limpede, vedeam peştiuci cât degetul mic înotând pe lângă mine, încercam să-i prind şi ei îmi lăsau în mână o atingere electrică. Aşa că mai înotam câteva minute bune trăgând cu coada ochiului spre ei, vedeam cum fiecare îşi scutură prosopul pe care a stat, îi vedeam cum le împăturesc şi le îndeasă în rucsaci, îi vedeam cum îşi trag pantalonii scurţi şi tricourile, cum îşi adună papucii de prin nisip şi se întorceau cu faţa spre mine, aşteptând. Nu îşi pierdeau niciodată răbdarea, parcă asta ar fi fost menirea lor dintotdeauna: să mă aştepte pe mine să obosesc sau să mi se acrească de atâta apă sau să mi se facă foame, doar să vin. Începeam să înot spre mal când ei erau cu faţa spre mine, nu ieşeam din apă decât atunci când simţeam că adun în slip tot nisipul de la țărm, abia atunci ieşeam, mă îndreptam agale spre ei, T. îmi întindea un prosop, apoi sariul galben de şifon, credeam că nu te mai saturi, spunea un altul, iar eu mormăiam cu dinţii clănţănind, scuze, afară nu mai era atât de cald, soarele deja coborâse mult spre apus, briza era necruțătoare. Şi iar aproape o oră prin nisip, dar cum soarele nu mai clocotea pe pielea noastră, și teama de șerpi și de scorpioni o simțeam domolită.

La finalul unei astfel de zile, când vacanța mea și a lui T. era deja terminată, când nu mai aveam de stat decât o zi, l-am cunoscut pe Casian, ultimul venit. Pe Casian şi pe femeia lui mare.

Casian mă zărise înainte ca eu să-l fi zărit pe el. Dar atunci, când mă privea înotând, sunt sigură, nu se aştepta la nimic.

I-am întins mâna lipicioasă de sare și plină de nisip, iar el abia a atins-o, mi-a strâns doar o secundă vârfurile degetelor, cumva cu scârbă, dar mie mi-a fost și mai scârbă și mi-a fost la fel de clar ca forța năucitoare a căldurii în miezul zilei că o forță, tot năucitoare, preia controlul.

Nu pe plajă am cunoscut-o pe femeia lui mare. Ea ne aștepta la capătul drumului, la casa în care stăteam cu toții, am văzut-o când am ajuns acolo, își odihnea trupul ciolănos pe o bancă lipită de gard, sub smochinul sterp. Avea o rochie înflorată lungă, maci uriași galbeni și roșii pe fond verde, chic și mare, ar fi intrat în ea cinci bărbați. Casian s-a oprit în dreptul ei, ea s-a ridicat ca la comandă, drepți în fața lui, iar el i-a prins capul mare și blond cu o mână într-un fel decisiv și viril și i-a băgat limba în gură. Câteva secunde doar, apoi i-a dat drumul și a ea a picat pe bancă, un sac mare de carne, greu și moale.

Ne-am scuturat prosoapele și hainele de nisip, le-am agățat care pe unde, apoi ne-am strâns pe lângă masa pe care am început să aducem fiecare ce nimerea de prin frigider și bucătărie, roșii, brânză, resturi de salam, Alex a adus o pălărie plină de nuci verzi și un cuțitaș cu care să le deschidem, T. a adus ultimul pet de bere și pahare, iar Mihai a venit din casă cu o pungă de napolitane,

Ladies, a spus el, astea-s pentru voi. Femeia cea mare l-a fixat câteva secunde bune. Imediat mi-am spus și am fost cât pe ce să le spun și lor, dacă privești pe cineva mai mult de cinci secunde, ori vrei să-l omori, ori să-l fuți, cică nici în filme oamenii nu mai au voie să se holbeze unii la alții mai mult de cinci secunde, dar m-am abținut,

Eu sunt cuman, a început Casian, când noi nici nu ne așezasem bine la masă. Nu am nici un fel de îndoială ! Din centrul Moldovei, pe acolo au trecut, eu sunt de lângă Vaslui, adică tatai-miu și mamai-mea erau de acolo. Covurlui, Bahlui, Vaslui astea, da, astea? Sunt cumane. Și Bărăgan la fel. Sau Caracal, proștilor, nu râdeți, că au ajuns până la Porțile de Fier!

A, atunci și Tucă e cuman, nu doar tu, a zis Alex.

Prietene… nu mă-ntrerupe când vorbesc despre cumani, noi nu glumim aici.

Hai, lasă-ne, Casiane, mai bine dă și tu o bere, vezi că e chioșc după colț. Și ia și-o pâine, că nu mai e decât asta, i-a fluturat Mihai prin fața ochilor o felie mucegăită.

Bă, fraierilor, țara asta de cumani a fost făcută, adică de străstrăstrăstrătatai-miu. Da’ ce, ați auzit voi de cumani? Ați auzit o pulă, nimic nu s-a prins de voi, ca rața prin apă ați trecut prin școală, vai de mama voastră, sărakilor.

Siiigur, fix la cumani și la pecenegi ne stătea nouă mintea,

Casian, da? Casian mă cheamă. Ăsta-i cuman!

E o pulă cuman, ești prost! E de origine latineasă toată ziua, de unde cuman? i-a întors-o Alex.

Eu m-am apropiat de T. și i-am șoptit la ureche, cât de ușor am putut:

Ce vrea de fapt cretinul ăsta, că nu înțeleg. Mă seacă de mor.

Dar T. nu a făcut ce mă așteptam să facă. Nu a zis hai la plimbare sau hai să luăm bere sau hai să mâncăm în campus sau să-mi zâmbească în felul ăla conspirativ, doar de noi știut. Nu. Nimic din toate astea. În schimb s-a ridicat, m-a luat de mână,

Vino puțin, a spus printre dinți și m-a condus la poartă, apoi în stradă,

Uite ce e, nu am chef să începi cu căcaturile tale. Nici mie nu mi-e simpatic, dar mai avem o zi de stat aici și nu am chef să faci tu pe intelectuala! Apoi a intrat în curte, s-a așezat la masă și și-a tăiat o bucată de brânză.

Știți de ce mi-e ciudă? Că dacă io sunt cuman, înseamnă că și bulangiu de taică-miu e tot cuman, căca-m-aș în el.

Ce-ai, bă, acum cu tac-tu, ești nebun?

Ce am? Ce am, Alexandre puiule, ce am? Futu-l în gură să-l fut! Pulangiul mă-sii! Căca-m-aş pe el de muist! Hai să vă arăt, și a scos telefonul din buzunar, a început să butoneze, câteva secunde, fără succes,

Mă fut, nu-i net.

Păi nu e net, Casiane, că suntem la capătul lumii, dacă faci un pas, cazi în gol. Și ia nu mai înjura atâta, că sunt și doamne de față!

Lasă-l, Alex, că vorbește în cumană și nu ne prindem noi.

Ce prost ești, Mihăiță, să-mi bag…

Cum unii vorbesc numai cu mânz, brânză, viezure, și Casian al nostru cu cuvintele lui preferate în limba cumană! Alex mai să se-nece de râs, și Mihai râdea, T. zâmbea în barbă, așa, cu ei fără a fi de fapt cu ei, doar Casian se făcea că plouă, tot cu cuțitul la brâu, acum îl împlântă în vreunul din noi, mă gândeam.

Adică cum, Alexandre? Să nu mai zic cu fut, pulă, pizdă, căcat, de-astea? Te deranjează, tu, și i-a dat ușor așa, în glumă, cu dosul palmei peste obraz femeii lui mari. Ea nu a spus nimic, doar a ridicat din umeri. La mine nici nu s-a uitat.

Zi, tu, te deranjează dacă spun pizdă, căcat, fut, pulă? N-o deranjează, de ce s-o deranjeze, ce, voi nu vă căcați, nu futeți, n-aveți pulă? Hăhă, poate n-aveți!

Hai, băi, gata, las-o mai moale, vorbești cam tare. Ne-aud vecinii, cheamă ăștia poliția! Nu mai râdea nimeni, nu era chef.

Tu, Iță-Mihăiță-să-mi-mănânci-o-coiță, pân’ la urmă de ce te bagi?

Ești bou, gata, lasă-mă.

V-ați ofticat, fraierilor! Gata, nu mai spun fut, căcat, pulă, pizdă. Da’ hai să vă arăt un film cu bou’ de taică-miu, că mi l-am salvat în telefon. Când simt că-mi trece furia pe el, mi-l pun și iar îmi vine să-i dau omor. Norocul lui că e-n Germania, că altfel… nu știu sincer ce ieșea. Și din telefon a început să curgă, întâi mai încet, apoi ceva mai tare

Mi-s dragi, cuvintele, să știi, ele-mi sunt surorile, atunci iubito când nu vii, eu vorbesc cu florile.

Ia uitați-vă la el, futu-l în gât de prost, zice că are voce, cretinul.

Da’ are, bă, ce-ai cu el? Uite ce frumos cântă, cred că se bat să-l aibă la nunți!

Are și pălărie, în morții mă-sii!

Așa și… dacă are pălărie, e motiv să-l omori?

Băi, Alex. A plecat cu o fufă când eu aveam 12 ani. Nu tu pensie alimentară, nimic. Și acum un an mă caută că eu sunt tac-tu, hai să ne vedem. Vorbești serios, mânca-ți-aș pula, ce să vrei tu de la mine după 25 de ani, 25 de ani, da?!

Ce seară minunată, mai spune-mi, iubito, o dată, mai spune-mi că ești frumoasă și că-mi vei fi mireasă și că vom avea o fată, mai spune-mi, iubito, o dată.

Și pân la urmă ce voia?

Naiba să-l ia, crezi că m-am văzut cu el?

Poate vrea să te treacă în testament.

Siiigur, și marmotele înveleau pula-n ciocolată…

Telefonul a trecut apoi din mână în mână și toți l-au privit pe muist, doar femeia, al cărei nume nici măcar nu-l știam, și pe care toți ne străduiam s-o ignorăm, l-a luat și, fără să-l privească și fără să mă privească, mi l-a întins peste masă, mormăind ceva de neînțeles. Inițial am vrut să-l dau și eu mai departe, dar până la urmă m-am uitat. Un bărbat la 60și, ochelari de vedere și pălărie cu boruri largi, cu sacou și pantaloni sclipicioși, pe un platou ca de revelion 85, cântă cu gura lipită de un microfon portocaliu. Deci ăsta-i muistul, mi-am spus,

Nu mi-s dragi tăcerile, atunci cînd nu vorbești cu mine tu, eu vorbesc cu stelele.

Puteți să-l căutați pe youtube dacă vă place. De ce nu faceți voi mai bine un fan club? Dacă îi trimiteți scrisorele să-i spuneți că eu vi l-am recomandat.

L-am urât pe Casian din prima clipă. Poate de vină au fost chipul lui spălăcit, pielea albă, ca brânza, tivită cu arsuri mari de soare. Poate mersul lui de răţoi, picioarele zvârlite în lături, poate şosetele din sandale, poate cămaşa hawaiană băgată în bermudele ieftine, de-alea de vând femeile în piață cu 15 lei. Poate mâna lui mică, extrem de mică şi moale, grăsuţă, de băieţel dolofan, pe curul cât casa al femeii. Mâna cu care mi-a strâns în scârbă vârfurile

degetelor.

Am ştiut că despre ură este vorba aşa cum şi el a ştiut-o. Nu urăşti pur şi simplu sau, mă rog, rareori o faci, dar atunci când e în tine nu îi poţi pune la îndoială prezenţa. Nimic nu e la fel de puternic precum ea. O forță năucitoare care preia controlul. Te conduce. Decide în numele tău.

A doua zi dimineață simțeam că mă sufoc, încă îmi mai întindeam picioarele sub cearşaful sălciu, pe lângă trupul zvelt şi lipicios al lui T., aș mai fi dormit, dar ea, forța aceasta, era acolo, cu mine. Era şi furie, inima mi-o lua la goană, așa că m-am dat jos din pat și am ieșit afară. M-am spălat la repezeală pe dinţi lăsând apa cişmelei din curte să-mi stropească picioarele, picăturile reci mă făceau să-mi calculez totul, aşa credeam atunci cel puţin. S-au trezit în curând toţi ceilalţi, eu deja făcusem cafeaua în bucătărioara improvizată în fundul curţii sub o prelată murdară şi începusem să aduc câteva gustări pentru masă. Două-trei roşii, un ardei gras, un castravete, o bucăţică de brânză, doi heringi uscaţi de care trăgeam deja de câteva zile şi care nu mai aveau de gând să se termine, o conservă de pateu de ficat. Îmi sorbeam cafeaua neagră și din când în când ridicam ochii doar ca să văd cui i-a venit rândul la wc-ul din fundul curţii. Adevărul e că pe Casian îl pândeam eu, eu și ura mea. A fost ultimul care s-a trezit, el şi femeia lui mare. Mândru că sunt cuman, scria pe tricoul lui negru, imitație de broderie de ie roșu cu alb. Nu s-a atins de cafeaua noastră de labagii, pentru că doar ea, femeia lui, ştia echilibrul perfect între apă, cafea şi zahăr. Apoi, ce pula, el nu bea decât Jacobs, nu căcaturi de-astea. Aşa că a expediat-o la aragazul cu butelie din şopron să-i prepare cafeaua perfectă. S-a ridicat instantaneu în spatele ei şi a început să atingă lasciv aerul în care cu doar câteva fracţiuni de secunde înainte se mişcase curul ei uriaş, ea a părut că nu vede, dar eu şi acum sunt convinsă că ştia foarte bine ce se întâmplă în spatele ei, dar nu spunea nimic, că altfel probabil şi-ar fi luat-o. Îşi unduia palmele pe lângă curul de aer al femeii:

Ce cur, Dumnezeule, ce cur! Nu sunt fericit decât atunci când mă pierd în curul ăsta mare! Ce știți voi, cu silfidele voastre, ce înseamnă să fuți un cur ca ăsta. Cumanele așa trebuie că aveau curul.

Când femeia s-a întors cu cafeaua perfectă, am așteptat să pună cănile pe masă și să se așeze, apoi am atacat:

Ai făcut studiile la Bucureşti?

La Moscova?

La Chişinău?

Şi ce-ai făcut, Limbi Străine?

Femeia nu prea vorbea, adică nu vorbea deloc, doar dădea din cap, nu îţi privea niciodată faţa, privea cumva dincolo de tine și peste tine, fără contact vizual, doar capul ei blond, mare şi frumos, în două mişcări ferme, da sau nu. Toţi ceilalţi, T., Alex şi Mihai, au tăcut brusc, Alex tocmai muşcase o bucată de hering şi timp de câteva secunde nu a îndrăznit să mestece, îi priveam gura cum plimbă dintr-o parte într-alta bucăţica de peşte sărat. T. a lăsat cana de cafea pe masă şi nu s-a auzit când cana a atins blatul mesei de parcă și-ar fi propus să nu facă zgomot, de parcă noi, toţi ceilalţi, dormeam, iar atingerea dintre cană şi masă ne-ar fi trezit ireversibil. Mâinile lui Mihai au rămas ocupate cu roşia, cu dreapta o ţinea, iar cu stânga se pregătea să taie, Mihai era stângaci şi toţi păreau să ştie ceva mai mult decât ştiam eu.

De când sunteți împreună? am mai întrebat, de data asta întorcându-mă cu totul spre Casian, care era în partea opusă a mesei, între T. și Alex, privindu-l fix în ochi. Mai mult de cinci secunde, cu siguranță.

Pizda mă-sii, ce pui atâtea întrebări?! Nu v-am spus să nu vorbiţi cu ea? Eu vorbesc cu pereţii aici?, s-a ridicat Casian în sfârșit și a lovit cu pumnul în masă. Farfuria care era chiar acolo a făcut un mic salt și a levitat pentru câteva nanosecunde, apoi a zdrăngănit pe masă.

Abia acum ceilalţi au dat drumul mişcărilor, bucăţica de hering a fost mestecată, T. a luat încă o gură de cafea, iar Mihai a aşezat felia de roşie pe o bucăţică de pâine, a luat apoi cuţitul şi a tăiat din bucata de brânză. Femeia s-a ridicat greoi de la masă,

Te duci la duş? a întrebat-o Casian, iar capul mare şi blond,

Da.

Şi am urmărit mersul mare, legănat, pe lângă cişmea, apoi pe lângă budă, purta acum un fel de fustă-pantalon de in, o culoare teribilă, un turcoaz turbat, și un maieu bleumarin. Era într-un fel, cu toată coama aia blondă de păr atârnându-i pe spate, pe topul bleumarin și pe umerii bronzați, poate nu frumoasă, dar într-un fel că nu-ți puteai lua ochii de la ea. Am urmărit-o intrând în cabina de duş, improvizată dintr-o prelată, un furtun şi un bidon cu apă încălzită de soare, oare încape acolo, cum se dezbracă, m-am întrebat.

Nu a studiat nimic, s-a înţeles? A studiat puli, aia a studiat! Ce îi pui întrebări din astea?

Hai, şi tu acum, calmează-te, nu are nimeni nimic cu tine şi nici cu ea, a mormăit Mihai. Şi Casian, în continuare, spre mine:

Nu a făcut nici o şcoală, a făcut şcoala vieţii şi cu asta am încheiat discuţia!

Băi, scuze, făceam conversaţie. Care-i problema?, i-am întors-o.

Dar Casian nu m-a mai auzit, şi-a urmat femeia mare la duş, iar T. a botezat-o atunci Svetlana,

Şi ăsta cu Svetlana lui… Futu-l în gură să-l fut de prost!

M-am simţit bine, T. îşi apăra femeia, chiar dacă atacatorul nu mai era de faţă.

Dar ce-i cu el? Ce-am făcut? Eram doar prietenoasă, am încercat să mă justific.

Se pare că ai atins un punct sensibil, a spus Alex.

Adică.

Adică. Fata asta era curvă prin Chişinău sau pe undeva prin Moldova, la Cahul în pizda mă-sii, şi aşa a cunoscut-o Casian. Acum vreun an. Şi a salvat-o într-un fel. Adică nu a mai lăsat-o să se culce cu toţi, îi trimite bani regulat, o vizitează, chestii de-astea, a explicat Mihai.

Aşa. Şi trebuie să se poarte ca un bou?

Înţelege-l şi pe el: are aproape 40 de ani, e căsătorit, are doi copii mici, lucrează în ditai compania, nu vrea să se ştie de fată. Acum nevastă-sa crede că e în delegație în Germania,  nu la mare cu… Svetlana asta.

Da’ nu ştie, băi, nimeni de nici o fată, stăm aici unii cu alţii şi mi se pare de căcat să ne purtăm ca şi cum ea nu ar exista, ca şi cum ar fi, habar nu am….

Şi Casian a ieşit de la duş împreună cu femeia lui mare.

… o mobilă, am mai zis şi am luat o gură de cafea. 

Chiar şi aşa, seara s-a petrecut cum a decis Casian. Şi-au cumpărat două sticle de rom-în-pula-mea-să-ne-mbătăm-şi-noi-că-de-aia-suntem-bărbaţi şi zece beri că cu căcat de-ăsta de rom nu faci nici o muie, au vorbit cu un om din sat să îi plimbe cu barca o oră-două, nu mai mult, cât să vadă apusul şi să bea.

Singur!, i-a pus în vedere lui T. În seara asta nu vreau femei! Ce pizda mă-sii, eşti bărbat sau ce? Stai şi tu o seară fără nevastă, că nu mori!

Nu mi-a picat bine. Continuam să visez la marea plimbare nocturnă pe malul mării şi, bineînțeles, la sex, nu se întâmplase până acum, deşi în fiecare dimineaţă îmi spuneam sigur azi o facem. De fapt, nu făceam deloc sex când veneam aici. Ba stăteam într-o cameră de trecere, ceea ce nu era cazul acum, ba mai stăteam cu unul în cameră, ba preferam să facem altceva. T. prefera să facă altceva, cel mai des, să bea. Câteodată, la culcare, se freca de mine, cu o mână mă ciupea de sfârcuri, dar niciodată nu continua nimic, se oprea imediat ce simțea că eu îi răspund, când îmi strecuram mâna în chiloții lui.

Mi-e somn, spunea aproape de fiecare dată. Mă culc.

Până la urmă îmi strecuram mâna în chiloții mei și așa adormeam, cu spatele împingând în spatele lui și înghițindu-mi sunetele.

Acum i-am spus:

E ultima noastră seară aici, aş vrea să stăm împreună.

Lasă-mă şi pe mine o dată să fac ce vreau!

Era nervos. Ar fi trebuit să-mi ţin gura. Dar nu, am continuat.

Mori dacă nu bei într-o seară.

Ce? Eu mor dacă nu beau? Eşti nebună, e clar. Şi-a luat hanoracul de pe pat, şi l-a pus în rucsac, lângă câteva doze de bere.

Parcă mai devreme spuneai că-i prost!, am mai încercat, în timp ce el se şpreia din abundenţă cu Autan.

Nu am nici o treabă cu Casian, merg cu prietenii mei.

Şi eu ce căcat fac în ultima noastră seară la mare?, am ţipat printre muci şi lacrimi.

De ce e asta problema mea? Şi-a aruncat rucasul pe umăr, a ieşit trântind uşa.

Nu îmi luasem naibii decât o carte cu mine şi aia proastă, o terminasem de mult. Semnal la telefon nu aveam, Svetlana clătea nişte zdrenţe la cişmea, ei mai aveau de stat încă vreo cinci zile, doar noi doi plecam a doua zi. Vacanța noastră era gata. Se însera.

Mi-am şters mucii şi ochii şi am ieşit în curte. Mi-am făcut o cană de limonadă, deşi aş fi băut o bere, dar băieţii luaseră totul, iar juma de oră până la bufet chiar nu aveam chef să merg, chioșcul de lângă casă se închidea devreme. M-am aşezat la masă şi nici nu am simţit când a venit lângă mine. S-a aşezat în faţa mea.

Pot să stau aici?

Da, sigur, i-am spus surprinsă că totuși vorbea și vorbea română. Vrei nişte limonadă?

Capul mare, blond şi frumos: Da.

M-am ridicat, am ales o cană din chiuveta plină de vase nespălate, i-am clătit-o şi i-am turnat nişte limonadă din cana mea.

Mă tot întrebam dacă să deschid gura sau nu. Poate şi ea.

Ne-am bătut cu ţânţarii vreo juma de oră până m-am hotărât să mă duc la culcare.

Pleacă. E un bou sinistru. Îți scriu aici numărul meu de telefon, sună-mă, găsim o soluție. Asta aș fi vrut să-i spun înainte de a pleca la culcare. M-ar fi făcut să mă simt bine. Umană. Generoasă. Dar nu am spus și nu am făcut nimic nimic. În definitiv, nu era treaba mea, mi se cam rupea, să fiu sinceră. Adică sigur, aș fi vrut ca Svetlana să plece doar ca să am satisfacția de a-l vedea pe Casian părăsit. Dar era un efort mult prea mare, noi oricum plecam dimineața, ia mai dă-i încolo, să-și scoată și ochii la o adică.

Noapte bună, i-am spus, încercând să pun în asta toată prietenia de care eram în stare.

M-am ridicat și am intrat în casă.

T. nu ştiu când s-a întors. A sforăit toată noaptea. Dimineaţa s-a trezit greu şi cu curu-n sus și mahmur. Bagajele erau deja făcute, am mai ridicat o dată cearşafurile să nu uităm ceva, apoi ne-am îndreptat spre ponton. Şi capul ei, mare, blond, frumos era deja acolo, în mulţimea bulucindu-se la urcarea pe vapor. Și o geantă mică de voiaj, roz cu înscrisuri vernil, pe umăr. Mică, mică, unde naiba încăpeau hainele ei mari?

Echinox

Echinox este revista de cultură a studenţilor din Universitatea „Babeş-Bolyai”. Apare din decembrie 1968.

Articole similare

Feruginos – Silviu Borș

Feruginos – Silviu Borș

Poeme Gabriela Vieru

Poeme Gabriela Vieru

Poeme – Maria Rotaru

Poeme – Maria Rotaru

Tortul – Proză de Cristina Chira

Tortul – Proză de Cristina Chira