Un bilanț al generației ’90

Un bilanț al generației ’90

Acum suntem noi anticii. Antologia generației ’90 de Răzvan Țupa și Adrian Ciubotaru, Fotografii de Andrei Moraru, Editura Cartier, Chișinău, 2020.

Fără a fi avut un ecou atât de puternic ca generațiile optzecistă și douămiistă (receptate ca fiind mult mai „catalizatoare”), scriitorii anilor ’90 oferă o radiografiere simptomatică a momentului postdecembrist. Tocmai de aceea, inventarierea principalelor nume ale momentului în volumul Acum suntem noi anticii. Antologia generației ’90 (Cartier, 2020, cu fotografii de Andrei Moraru), alcătuit de Răzvan Țupa și Adrian Ciubotaru, are cel puțin două merite: pe de o parte, propunerea unei sistematizări a scriitorilor care se afirmă în acei ani, iar pe de altă parte, punerea laolaltă a scriitorilor și a scriitoarele din spațiul românesc cu cei de peste Prut, tocmai pentru a fi evidențiate liniile de convergență.

La o privire de ansamblu, anii ’90 oferă un peisaj destul de eclectic în ceea ce privește poezia. Cei doi antologatori nu încearcă să recupereze o anumită generație biologică sau o anumită direcție estetică/ideologică, ci dimpotrivă, să ofere o viziune cât mai completă a diversității tematice și formale. Astfel, nu apar în volum doar cei care debutează în plină tranziție, ci și aceia care au publicat înainte, dar își consolidează sau își schimbă direcția după ’89. Criteriul după care sunt grupați în volum aparține tocmai liniilor de (dis)continuitate întreținute cu celelalte generații. Dincolo de clasificări și de divergența formulelor poetice adoptate, este evident că această generație se află sub semnul tranziției. Momentul social pare că bântuie întregul peisaj poetic, iar în timp ce unii îl atacă frontal, depășind cu mult acea „poezie a cotidianului” pe care o propuneau optzeciștii, unii caută formule mai evazioniste, trecând, la rândul lor, peste livrescul și textualismul de dinainte.

Reluarea Manifestului Fracturismului în acest volum e cât se poate de simptomatică: ceea ce propuneau în 1998 Marius Ianuș și Dumitru Crudu poate fi privit, așa cum spune Adrian Ciubotaru, „ca o microsinteză a unor postulate nouăzeciste”, dar și ca un trailer pentru una din direcțiile poeziei douămiiste. În orice caz, antologia reprezintă un bun prilej pentru reevaluarea critică a poeziei din primii ani ai tranziției.

Andreea Mîrț

Studentă la Facultatea de Litere. Interesată de literatura română contemporană, postmodernism și film.

Articole similare

Palida lumină din „Orbitor. Aripa stângă”

Palida lumină din „Orbitor. Aripa stângă”

Aurel Pantea – un poet al iscusinței execuției

Aurel Pantea – un poet al iscusinței execuției

De la periferia amintirii la zgura prezentului – cronică Olga Ștefan

De la periferia amintirii la zgura prezentului – cronică Olga Ștefan

O povestire banală într-un roman bun

O povestire banală într-un roman bun