Dintr-un ochi de păpușă

Dintr-un ochi de păpușă

Kazuo Ishiguro, Klara and the Sun, Penguin Random House, 2021

Kazuo Ishiguro nu s-a sfiit niciodată să creeze lumi problematizante, ale căror constelații se intersectează într-un orizont comun. De la aristocrația decăzută a secolului trecut la etica clonării umane și la călătoria inițiatică specifică genului fantastic, cititorii lui Ishiguro parcurg un drum întortocheat, dar care facilitează cristalizarea fiecărui microcosm. Au existat, desigur, și rateuri: până de curând, cel mai recent volum al laureatului Nobel fusese Uriașul îngropat (Polirom, 2015), un melanj istorico-fantastic ce a lăsat în urmă gustul amar al surselor neasumate. După jumătate de deceniu, Ishiguro își redresează cursul cu Klara and the Sun (Penguin Random House, 2021), poate cea mai anticipată apariție în proză a anului.

Pe de-o parte un studiu înrădăcinat în ecocritică, pe de altă parte o incursiune în postumanism, ori pur și simplu un coming of age fatalist, Klara and the Sun traversează același drum bătătorit în direcție opusă, cumințind formulele care l-au transformat pe Ishiguro într-un veridic fenomen. Dacă Să nu mă părăsești (Polirom, 2006) a frapat prin tematica sa viscerală, și Klara se desfășoară în coordonatele unei lumi implacabile, în care noua umanitate survine ca un nucleu improbabil. Klara e numele unui ‘Prieten Artificial’ (‘AF’, ‘Artificial Friend’) de ‘gen’ femeiesc, o ființă robotică dotată cu Inteligență Artificială și însuflețită de energie solară, responsabilă cu îngrijirea lui Josie, stăpânul ei. Josie e o adolescentă ‘înzestrată’ (‘lifted’) ce suferă de o boală care îi amenință viața, fapt ce o determină pe Klara, a cărei empatie surclasează adesea instinctele altor personaje, să-i caute vindecarea în realități tot mai obscure. Se înalță, tentativ, pilonul romanului: iubirea fără rezerve a robotului pentru prietenul său om. Timp de 300 de pagini, universul speculativ al Klarei se împânzește în reprezentări cubiste ale realității, halucinări anorganice, comentarii sociale și simulacre comportamentale, amintind când de corporalitatea intimă din Camera Emmei Donoghue (Trei, 2012), când de distopiile politice ale aclamatului Black Mirror. Totul se petrece în lumina ubicuă a Soarelui, demiurg păgân a cărui strălucire catalizează atât viața și intelectul, cât și forța karmică și moartea. În timp ce omul se confruntă cu mortalitatea sa iminentă, zbătându-se totodată pentru integritate în fața exigențelor societății de prestigiu, postumanul învață să evadeze de sub cloșul alterității less-than și să vorbească pentru sine. Ishiguro optează pentru simplitate în pofida unui simțământ apocaliptic greoi, teorizând asupra naturii Mașinăriei într-un registru mai pur, nicidecum pueril. Întrebarea rămâne aceeași: în miezul antropocenului, poate o ființă artificială să simtă la fel ca noi, ba chiar mai mult?


Rezultă un roman închegat, ce-și încurajează cititorii să dezgroape esența unei lumi idiosincratice și să-și exerseze propria empatie în fața Celuilalt, indiferent de materialele lui componente. Pe alocuri incisiv, dar lipsit de emfază și fără să agaseze prin repetiție, Klara and the Sun revitalizează o poveste familiară ce merită – și trebuie, spune Ishiguro – repetată.

Cezar Popa

Termină norvegiană și studii irlandeze. Citește Pynchon și Borges de la cap la coadă, iar Derrida pe diagonală. Scrie proză scurtă unde locul îl face pe om.

Articole similare

Dincolo de merii înfloriți

Dincolo de merii înfloriți

Despre o întreagă generație a navetiștilor în postcomunism

Despre o întreagă generație a navetiștilor în postcomunism

Mizerabilism și sentimentalism

Mizerabilism și sentimentalism

Vulnerabil, însă deloc anxios

Vulnerabil, însă deloc anxios