Florile din vază

Florile din vază

Hayley Williams, Flowers for Vases / Descansos, 2021, Atlantic.

Niciun iubitor al muzicii rock alternative nu poate spune că a rămas total pe dinafara fenomenului Paramore în anii de glorie ai trupei. Pentru aproape două decenii, tinerii din Tennessee au fost pretutindeni, iar reacțiile la muzica lor nu s-au lăsat cu nimic mai prejos. Fie că ascultătorii înfocați au dat din cap pe răzvrătitele All We Know is Falling și Riot!, că s-au regăsit apoi în maturitatea candidă a Brand New Eyes și Paramore, ori că au adoptat vibe-ul dintre agonie și extaz al After Laughter, muzicienii și-au găsit cu ușurință confidenți și tăgăduitori. O emblemă hibridă și dificil de încadrat, Paramore a evoluat în vârstă și identitate în tandem cu fanii acestora, de la adolescenți pletoși și neînțeleși la tineri adulți tot atât de afectați de viață, dar care își însușesc voit dezordinea ei inerentă. Pe parcursul anilor, membrii Paramore au internalizat diverse conflicte interne, ca mai apoi să le exorcizeze muzical laolaltă, ca un tot unitar. În acest context, debutul solo din 2020 al lui Hayley Williams, probabil cea mai cunoscută roșcată din industrie, a fost un șoc major pentru cei care i-au ascultat de-a lungul carierei. La scurt timp înainte de explozia pandemică, câteva piese anunțau Petals for Armor, cel mai eclectic proiect al lui Williams până în prezent. Traseul independent al cântăreței continuă în 2021 cu albumul Flowers for Vases / Descansos, prin a cărui lansare-surpriză Williams se dorește, de bună voie, o Taylor Swift a muzicii alternative – dacă nu prin aparițiile prolifice precum Folklore sau Evermore, atunci prin imperativul recunoscut de ambele părți de-a esențializa artificiile instrumentale pentru a da voie lirismului să transpară (aproape) nemediat; mișcându-se, deci, spre o sensibilitate mai autentică.

În ochiul haosului din 2020, un album visceral precum Petals for Armor a survenit ca răspuns concret, oarecum întâmplător la circumstanțele umanității, fiind apreciat pentru actualitatea liricii și diversitatea liniilor melodice. În colaborare cu Taylor York și Zac Farro, singurii rămași încă în Paramore, Hayley Williams a descoperit o oază unde să-și poată trata rănile adânci, prea personale pentru a fi transcrise în muzica unui grup. Debutul său e un exercițiu de exorcizare care își asumă izvorul inepuizabil prin abordări stilistice aparte. Cu ajutorul acestui rit propriu, Williams implodează mecanismele depresiei într-o furie tangibilă căreia i s-a interzis, în muzica anilor precedenți, să iasă la suprafață mai mult decât necesar. Încă din fazele incipiente ale carantinei, proiectul cathartic inițiat de Williams a devenit, astfel, o sesiune de terapie pentru întreaga comunitate a fanilor săi.

Flowers for Vases / Descansos continuă parcursul de vindecare în registru acustic, cu atât mai tranșant, lăsând să se întrevadă noi arii din sistemul operativ deja existent al solistei, cât și geneza unui optimism idiosincratic. O dată, intensitatea sonoră e înlocuită de onestitate brută, transpusă într-o voce delicată. Apoi, cele 14 piese din album sunt compuse de Williams, pe care o regăsim acum și în spatele ansamblului instrumental restrâns, sugestie a unui scop mai puțin colaborativ, deci mai intim. Agitația pop-punk e și ea înlocuiă de melodia caldă, translucidă, a meditației. Dacă proiectul precedent a oferit șansa unei eliberări prin dans, manifest fizic al unei excentricități ori al unei mânii cu țintă clară, albumul actual redă existența umană în proces ciclic de suferință și cicatrizare. Observăm, mai degrabă ca pe suprafața unei ape decât pe un zid de oglinzi, spiritul individului doborât, care ajunge la un consens cu tulburările sale sedimentate îndelung. Scopul acestor incursiuni nu e ‘arătarea cu degetul’ a unui vinovat, cât definitivarea unei istorii proprii ce lasă loc continuu de elucidare asincronă.

În First Thing to Go, Williams, așezată parcă pe muchia propriei vieți, deplânge absența unui iubit prin redarea unei experiențe universale, cea de a uita vocea Celuilalt: First thing to go was the sound of his voice / It echoes still, I’m sure, but I can’t hear it. Golul lăsat în urma sa se contopește cu dorul resimțit acut și dă naștere unei conștiințe retrospective care devine un numitor comun. Traversate de acest fir roșu sunt și piese reflectiv-obsesive precum Good Grief sau KYHR: dacă implorarea celei dintâi relevă instrumentele de vătămare folosite de Williams ca relicve ale unei căsnicii distruse (There’s no such thing as good grief / Haven’t eaten in three weeks / Skin and bones when you’re not near me), cea din urmă e impregnată mai degrabă de o conștiință autoreflexivă adresată în mod repetat (Keep you right here where the line is / At my fingers, on the surface / Keep you right here where the line is / Keep you right here). În prima jumătate a albumului vindecarea e iminentă, dar nu întru totul vizibilă.

Pentru Hayley Williams, riscul de a abandona ritmurile violente, uneori bombastice frecventate în Paramore e proporțional cu necesitatea rupturii. În fond, aceasta vehiculează figura(rea) unei noi lucidități, deci și depășirea unui teribilism asociat larmei din trecut. Firul trebuie descâlcit de la punctul zero, dinainte de teritorializare. În Inordinary, Williams perforează un strat psihic calcifiat pentru a ajunge la seva copilăriei deloc glorificate, a cărei banalitate e valorizată retroactiv: Started over, Tennessee / Rent was cheap and we were free / I wish that feeling stuck around / There’s a beauty to be found / In the ordinary. Reluând cursul anamnezei, Over Those Hills reaccesează memoria unei iubiri trecute (Over those hills, I bet you’re somewhere dreaming / I take my pills every night and in the morning / When you wake up, ever wish I was beside you?) într-un mod ce amintește vădit de piesa Does Not Suffice de pe nebulosul album Have One on Me, în care harpista Joanna Newsom deplânge revenirea la ritmurile normalității după separare (I picture you rising up in the morning / Stretching out on your boundless bed . . . And everywhere I tried to love you / Is yours again and only yours). Către finalul albumului, Find Me Here suprapune ițele timpului pentru ca Williams să-și ofere un sfat categoric: No one can hold your hand / Now through the delicate darkness you go.

Cuvântul Descansos face referire la crucile înfipte acolo unde moartea a survenit violent. Ele operează, deci, ca locuri de veci întruchipate și prilejuiesc pomenirea celor morți. Dacă cele 14 piese ce alcătuiesc Flowers for Vases / Descansos sunt siturile memoriale ale unei biografii fragmentate, acestea au fost profanate de mult, iar structura internă a rămas dezgolită, umedă, roasă de timp. Creația lui Williams tânjește după arhitecturi stabile, dar ia naștere între pereți portanți pe jumătate dărâmați, al căror mecanism nu mai e în întregime fiabil. Aici, simțul fragilului nu mai necesită reîntărire, ci aerisire și lumină. Hayley Williams a lansat Flowers for Vases / Descansos ca predecesor spiritual al zbuciumatului/rănitului Petals for Armor, dar ingenuitatea sa e mai bine fructificată ca succesor. Dacă titlul After Laughter trimite la “expresia de pe chipul oamenilor după ce încetează din râs [și se] întorc la realitate”, o curiozitate morbidă similară, post factum, traversează și acest album. Văzute de la marginea durerii, florile de pe morminte și florile din vază arată la fel.

Cezar Popa

Echinox

Echinox este revista de cultură a studenţilor din Universitatea „Babeş-Bolyai”. Apare din decembrie 1968.

Articole similare

Înapoi în anii ’90

Înapoi în anii ’90

Un elefant printre porțelanuri

Un elefant printre porțelanuri

Ratare și vreme rea

Ratare și vreme rea

Flash review – Individualism corporal

Flash review – Individualism corporal